• Best Of:

  • Advertisements

Apuseni Ziua 2

Relatarea zilei anterioare se gaseste AICI

22 August 2009, ora 8:00

Ne trezim la Sagagea in sunete de incantatii amerindiene. Ioan, care a vazut prea multe filme de gen, nu stia cum sa ne trezeasca altfel.

Mic dejun luat pe fuga pe malul raului care parea un torent in linistea noptii, spalat tot la rau in apa rece ca gheata si rucsaci pregatiti pentru un traseu scurt asa cum il prevazusem, presupunand ca vom gasi poteca localnicilor.

Pana la 13 previzionam sa fim inapoi la cort.

Pentru a nu lasa loc indoielii precizez ca toata lumea avea bocanci si echipament de munte.

In jur de noua am inceput sa urcam inarmati cu informatiile nu prea clare ale localnicilor, o harta, un rucsac la doua persoane, dulciuri, apa, aparate foto si mult entuziasm.

Traseul incepe genial, peste pasuni, pe delusoare presarate cu casute izolate si grajdulete acoperite cu fan.

grajdul cu muschi

Ne intalnim cu un localnic la coasa care ne indruma catre “vataf” sau “taft”…sau alt cuvant indescifrabil care a devenit la noi sinonim cu locul cel mai frumos din Apuseni, acolo unde cerul intalneste muntii Trascaului (albastri in zare) si dealurile nesfarsite ale Sagagei.

vataf

In 45 de minute de urcus pe o poteca abrupta, cu lungi opriri pentru poze ajungem la punctul de intalnire cu drumul forestier, un loc cu un mic izvor si zmeura pe saturate.

Reumplem sticlele cu apa si pornim in stanga, abrupt, spre padure. Drumul coteste usor la dreapta, gasim afine si ne pierdem prin tufisuri, facem un concurs ad-hoc pe tema: cea mai albastra limba din padure, uitam sa alegem un castigator si ne vedem de drum cantand fragmente din toate cantecele pe care ni le amintim.

Poteca urmata ajunge intr-o poiana si se pierde tot acolo. Dam ocol poienii, care nu a mai vazut de multa vreme picior de om si bazandu-ne exclusiv pe harta mergem spre dreapta, abrupt, spre creasta, prin padure.

Padurea nu este una obisnuita, ci una magica. Spre deosebire de majoritatea padurilor in care am ratacit aceasta are iarba deasa pe jos, verde, e presarata pe alocuri cu stanci si e plina de ciuperci rosii cu punctulete albe.

ciupercuta magica

E chiar padurea din povesti si padurea de vis a Irinei si ne simtim de parca am cauta casuta vrajitoarei, cea din turta dulce..

Ne croim cu greu drum prin padurea deasa si neumblata. E clar ca ne-am pierdut de poteca, creangile de la nivelul bratelor zgarie si avem doar harta si busola dupa care ne orientam incercand sa ajungem spre creasta, deasupra padurii.

Se vorbeste mult despre ciuperci, otravitoare sau nu, vrajitoare si casute din dulciuri, dar mai ales despre ursi.

Dupa o ora sau mai mult, ajungem la o zona cu jnepeni care zgarie ingrozitor. Dupa ce reusim sa ii strabatem ajungem pe o stanca, mai urcam putin si ajungempe o creasta. In spate padurea cea deasa, mult in zare muntii Trascaului, in fata, Muntele Mare si a doua creasta e chiar varful cu acelasi nume pe care aveam sa il recunoastem abia odata ajunsi pe el.

Pauza de Snickers si apa si telefoane. E cald si adie vantul, parca nici picioarele nu mai dor atat de tare.

Irina in fan

Tot ce-mi doresc e sa nu alegem acelasi drum la intoarcere…

Creasta pe care am ajuns e una izolata asa ca trebuie strabatuta astfel incat sa ajungem la cea principala. Pornim la drum si in curand poteca se transforma, spre marea noastra mirare in mlastina.

Da, pe varf de munte e atat de multa apa incat kilometri intregi sunt acoperiti de muschi gros in care picioarele se afunda pana la glezne.

Fara bocanci impermeabili, dupa cativa metri ai fi ud la picioare. Se inainteaza greu din cauza muschiului insa senzatia este una placuta si ne croim drum mai departe.

DSC03039

Mlastina, padure, jnepeni, mlastina, rau, cascada, mlastina, inca vreo ora, pana ajungem la iarba inalta si “gadilici” planta numita astfel de catre Ioan deoarece “pare ca te-ar gadila”.

golden

Ne intalnim cu drumul principal. Pauza de privit pe harta incercand sa gasim varful. Parca am fi pe un deal insorit, desi am urcat ore bune si nici un varf din preajma nu pare sa se ridice mai sus de nivelul noastru.

Unde sunt stancile?

Unde e unitatea militara de pe varf sau macar semne ale acesteia?

Pe “delusorul” din spatele nostru se intinde o linie de stalpi de beton aparent fara sens.

Ioan urca dealul inainte, noi facem o pauza de apa si in curand vine sa ne strige.

ioan against the sky

Dealul cu pricina este chiar Varful Muntele Mare si unitatea militara este chiar pe varf, putin mai sus.

Un ultim efort si vedem cladirile unitatii, suntem la randul nostru vazuti din turnul de observatie si urmariti cu binoclul cat ocolim gardul si ajungem la poarta.

Ne intampina soldatul din turn si un ofiter care ne confirma ca acesta este varful cu pricina dar nu ne spun mare lucru despre altceva, nici macar despre drumul de intoarcere.

Traseul spre Arieseni ar dura 5 ore si spre Scarisoara 18 dar cortul noastru e in Sagagea si s-a votat clar ca a cobora pe unde am urcat nu e o optiune.

Suntem expediati rapid si urmariti cat dam ocol unitatii si ne oprim sa facem autostopul in mijlocul campului nesfarsit.

autostop

Ne indepartam de unitate cat sa iesim din raza de observatie a militarilor suspiciosi si mancam sandvichurile cu sunca presata (pe care le-am urat).

Dulciuri iar, discutii despre traseu si pe unde nu vrem sa coboram, cateva minute de odihna si repornim la drum.

Am coborat in jur de trei ore, piezis, peste creasta acoperita cu muschi si mustind de apa, prin jnepenii printre care ne incapatanam sa vedem o carare, prin padurea luxurianta, sarind pestre trunchiuri de copaci putrezi, raulete vijelioase, zone mlastinoase, ferigi.

Mai degraba decat ursi, in jungla asta umeda te-ai astepta sa dai nas in nas cu un T-Rex.

Cantam la fel de fals insa la fel de entuziamati, ne propunem sa facem un clasament al locurilor vazute, facem multa galagie si ne oprim in absolut toate tufisurile de afine, zmeura sau mure.

Dupa o ora jumatate iesim exact la izvorul de la urcare, asta dupa ce am gasit cea mai mare zona cu afine si am plecat fiecare cu cate o tufa in brate, ca nu aveam timp sa le culegem atunci…

Strategia e sa aduni multe in pumn si sa le mananci pe toate odata, avand grija sa le mesteci bine ca pe urma sa ai nu numai limba ci si dinti si buzele albastre vinetii. Pe urma o sa pari ruda de sange cu familia Adams si poti zambi frumos in poze. (copyright Irina)

Iata-ne ajunsi la “vataf” pe la 17:00 unde ne oprim iar sa facem cu mana localnicului lasat la coasa de dimineata.

domnul cu coasa

E timpul sa ne alegem locul de casa, pe delusorul din fata, sa discutam problema accesului iarna si cel mai important detaliu, faptul ca daca eu voi avea casuta in vale, Ioan si fetele or sa intre cu saniutele in gardul meu asa ca decid sa renunt la gard dupa ce am vrut sa fac doar o gaura de intrare si una de iesire insa am realizat ca Maria le-ar rata, intentionat sau nu.

DSC03048

Ajungem la masina, facem baie in rau, strangem cortul (aveam sa ajungem campioni la montat/demontat cortul) si hotaram sa innoptam pe langa Huda lui Papara, in muntii Trascaului.

La intoarcere drumul e blocat de un camion in care se incarca cherestea asta ca trebuie sa asteptam, tocmai bine cat sa facem rost de numere de telefon din zona  pentru terenuri (pe deal e semnal orange) si sa vorbim cu tanti Sofia care ne povesteste peste gard de nepoti si copii, si viata in Sagagea.

Pana la sosea, la valea Ariesului e drum lung si anevoios dar in o ora jumate iesim la sosea si ne indreptam catre Huda lui Papara.

Intre timp se lasa intunericul, si abia in jur de ora 21:00 facem stanga, peste Aries si ne indreptam spre faimoasa Huda (inca nu stim exact ce este aceea o huda).

In noapte, drumul marginit de copaci e de-a dreptul inspaimantator si nu suntem prea linistiti nici dupa ce ajungem foarte aproape de destinatie, intr-o zona cu multe pensiuni zgomotoase.

Cautam la lumina frontalelor un loc de cort si gasim, sub un nuc, langa un grajd parasit. Sunt pensiuni in apropiere si e un drum care duce catre Huda, in stanga cortului e raul si mai apoi padurea, se aude muzica de la pensiuni si e multa lumina.

Mancam tot la lumina frontalelor si ne bagam in cort repede urmand ca a doua zi sa ne trezim si sa strangem cortul in viteza maxima, fiindca riscam sa vina proprietarul pasunii sa ne urecheze.

Somn pe cat de lin poate fi pe teren denivelat, cam cu capul in jos, asta pana cand cineva a visat ca a venit ursul, dar asta era deja a treia zi in Apuseni.

Va urma…

Relatarea zilei urmatoare se gaseste AICI

Advertisements

4 Responses

  1. Cortul in Sagagea l-am strans inainte sa plecam de la masina. Cand ai zis ca toti aveam bocanci incercam sa imi amintesc pe care i-am avut in Apuseni, pe aia rosii sau pe aia cu galben… si mi-am amintit atunci cand ai zis de mlastinile alea :))) ii aveam pe cei cu galben.

    Anyway. Poate nu v-ati dat voi seama, dar eu in ziua asta mi-am reconfirmat ce orientare buna in spatiu am si ca luck has nothing to do with anything :))

    Mie mi-a placut muntele mare, e loc de pus cortul cateva zile pe-acolo. Cand e vreme buna, cum am avut noi, e tare primitor si caldut…

    Like

  2. Ei, tu esti cu detaliile tehnice, astept sa scrii versiunea exacta a lucrurilor. De bocancii tai Salewa imi aminteam si eu, desi apoi ai purtat mai mult sandalele alea cool (de munte, sa nu intelega cineva gresit si sa plece in papuci pe urmele noastre);
    Si poteca aia imaginara ne-a prins bine, asta pana a calcat Irina in mlastina aia nu prea draguta…

    Like

  3. “Poteca urmata ajunge intr-o poiana si se pierde tot acolo” :)) mda, mereu avem parte de aventuri de-astea, si mereu tre sa pierdem traseul 😀 dar e cool:D

    Si daaa, padurea mea de vis :X:X m-am indragostit pe vecie de ciupercile alea… :X

    Am invatat de la Darmina, portiunea aia cu muschi indesat de apa se cheama Turbarie 😀 e o forma speciala de relief, ma rog..:D

    uau, o poza cu mine stand asa, pe o parte, in care nu iese soldu in sus de 5 kilometri!:D

    (ah, am ramas pe la mijloc si tre sa ies:D reiau maine:) )

    Like

  4. “sa renunt la gard dupa ce am vrut sa fac doar o gaura de intrare si una de iesire insa am realizat ca Maria le-ar rata, intentionat sau nu.” – asa e, si io as renunta:)) Si cred ca cea mai buna strategie e sa te pui chiar cu ea in curte..:-? Desi cine stie ce-ar mai face si asa:)):D

    Ce-mi place cum faci trecerea de la o zi la alta 😀

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s

%d bloggers like this: