A patra zi in Apuseni, si relatarile devin tot mai lungi…

Relatarea zilei anterioare se gaseste AICI

24 august, a patra zi, departe in munti.
Trezirea tot in jur de 8. (o sa il intreb pe Ioan ce melodie ne-a pus la trezire, la cererea Mariei care precizase de cu seara ca vrea sa fie trezita: “frumos, tot cu muzica”)
Era ziua in care ne desparteam de masina pentru 3 zile. Ne astepta drum lung, primul de altfel cu rucsacii plini. Trebuia sa ne luam izoprenele, sacii de dormit, haine pentru trei zile, mancare la fel si bineinteles, Ioan avea in grija cortul, primusul si restul obiectelor grele.
Ne-a luat ceva vreme sa ne organizam rucsacii si sa alegem/ impartim mancarea. Piure la plic, paste la plic, conserve de paste cu carne, cascaval, pate, multe dulciuri, suc la plic (energizant), bomboane, etc etc etc.
la plecare
O ora mai tarziu abandonam masina la locul de cort si urmam cararea catre Cetatile Ponorului.

Locul unde am lasat masina, fotografiat de Ioan:

locul de cort by Ioan

Traseul urca prin stanga, pe langa casele abandonate, explorate cu o seara inainte si intra apoi in padure. Acelasi tip de padure luxurianta, plina de ferigi, muschi, afine si zmeura si fragi din cand in cand.

Mergeam pe poteca de data asta si nu am mai gasit ciupercute magice asa ca ne-am resemnat si am incercat sa mentinem ritmul cu tot cu opririle la cules de afine sau zmeura, in functie de preferinte.

Am mers peste doua ore cantand jumatatile de versuri pe care ni le aminteam sau ascultandu-l pe Ioan reluand povestea zapezii din savana pentru somnorosii care ratasera povestea prima data, in cort.
Fara sa ne dam seama timpul a trecut si am ajuns in punctul in care poteca se intalnea cu drumul forestier.

Drumul nostru era in stanga, catre cabana Cetatile Ponorului si am gasit repede marcajul insa ceea ce nu era marcat si ne-ar fi fost foarte util era faptul ca daca am fi mers in dreapta vreo 20 de metri am fi gasit marcajul care ducea in Lumea Pierduta, traseu care nu trebuie ratat.
Nestiind insa de marcaj ne-am continuat drumul cantand.

La cererea “publicului”, Ioan ne-a cantat Jovanotti, A te si Punto.
Fara sa ne dam seama, am ajuns la cabana Cetatile Ponorului, am rontait ceva si Ioan a mers la cabana sa intrebe de traseu si daca puteam lasa bagajele acolo cat mergeam in Lumea Pierduta.
Nimeni nu-i rezista lui Ioan asa ca ne-am lasat rucsacii la cabana si am pornit pe traseul, spre Lumea Pierduta, intrebandu-ne cand s-a pierdut lumea cu pricina, cine a gasit-o si daca e populata de dinozauri asa cum vazusem de curand in Ice Age.
Pe traseu, spre LP, trebuia sa trecem pe la doua izbucuri, cel Rece si cel al “iepurasului” cum l-am botezat de dragul Irinei, care se speriase cu doua zile inainte de urs.

DSC03141

In caz ca ajungeti in zona, pe harta o sa il gasiti cu numele cel adevarat, de izbuc al ursului.
Pe cel rece l-am ratat fiindca se scaldau doi copii in el 🙂 dar pe cel al “iepurasului” l-am gasit langa drum.
Problema a fost ca vazusem intai izbucul Tauzului, pe departe cel mai mare si spectaculos asa ca era greu sa ne impresioneze micutul izbuc al “iepurasului” pe marginea caruia ne-am oprit totusi pentru o mica pauza de dulciuri (da, iar, si nu ne simtim deloc vinovati…).

Foto de pe aparatul Irinei, cu picioarele in izbuc:

by Irina la izbucul iepurasului
Ne-am intors cateva zeci de metri pentru a relua traseul spre Lumea Pierduta si ne-am reintalnit cu cei doi copii care se scaldau in rau si parintii lor.
La doi pasi de ei se afla izbucul Rece, care era foarte usor de confundat cu un biet si inofensiv izvor.

DSC03142

Poteca urca putin prin padure, e totul verde, plin de viata si o unda de mister asa ca Ioan profita si inventeaza o istorie despre Lumea Pierduta.
Aceasta Lume, pierduta doar datorita marcajelor neclare e o zona de cativa Km plina de avene spectaculoase. Noi am ajuns intai la avenul acoperit, usor de confundat cu o pestera fiindca o stanca uriasa ii serveste de acoperis.

avenul acoperit

Se poate cobora in el printr-o crapatura si poate fi explorat max 10 metri, dupa care intalnesti putul vertical atat de adanc incat lumina frontalelor nu ajunge pana jos.

Foto by Ioan featuring Maria

maria in aven photo by Ioan

Bineinteles ca am coborat atat cat s-a putut si am aruncat pietricele in el dar nu am reusit sa ne dam seama cat este de adanc.

Ne-am strecurat afara din aven si am continuat traseul spre Avenul Gemanata, cel mai mare si mai spectaculos, dupa cum se vede.

DSC03155

Putul este foarte adanc, te ia cu ameteala daca privesti in jos, mai putin daca nu iei vreun copac in brate,

(asa, ca Mariuca…)

DSC03157

are diametrul cel mai mare si partea frumoasa e ca poti cobora cam 10 metri in el, pe o potecuta usor alunecoasa asta pana cand incepe putul vertical de stanca.

DSC03164

Pe potecuta care coboara inaintezi doi metri dupa care, la urmatorul pas temperatura coboara cu cateva grade. Schimbarea de temperatura iti taie respiratia dar daca faci un pas in urma e iarasi cald.
Ah, bineinteles ca va sfatuiesc sa nu coborati pe potecuta alunecoasa, o singura miscare gresita si afli cat de adanc este avenul dar nu apuci sa te bucuri prea mult de propria descoperire.

un pas gresit

Urmeaza avenul Negru, fiindca pe cel al pionierului l-am ratat si mai apoi poteca ne scoate in drumul forestier cu care ne intalnisem in drum spre cabana.

DSC03161

In concluzie traseul prin Lumea Pierduta e o bucla la drumul principal, cu un capat la cabana si altul la intersectia cu traseul cu banda albastra (parca). Nestiind detaliul respectiv am facut de doua ori drumul spre cabana, a doua oara scutiti de greutatea bagajelor lasate la cabana.
Ne-am regasit in scurt timp rucsacii si am intrebat cabanierul despre traseu. Planul initial ar fi fost sa plecam pe circuitul Galbenei prin cetatile Ponorului si Cheile Galbenei si sa punem cortul in Poiana cu Flori.

Iertata sa ne fie inocenta, pe harta, traseul parea realizabil in timpul ramas, chiar si cu rucsaci destui de grei.

Era sa ii cauzam un infarct cabanierului cand a auzit de avem de gand si Ioan s-a contrazis cu el cand ne-a spus ca e vorba de 9 ore de mers si ca probabil o sa vina salvamontul dupa noi. Saracul om nici nu stia ca inca trei fete ne asteptau afara…
Ioan nu s-a lasat convins de argumentele omului care era clar ingrijorat dar eu am inceput sa ma intreb de ce era atat de speriat.
Ne-am continuat inca putin drumul, am mancat niste conserve scarboase (opinia mea, neimpartasita de restul grupului; bine ca am avut macar paine care tine de foame daca mesteci mult si adaugi cola…).
Si am inceput sa coboram, prin padure spre Cetatile Ponorului (care, nu prea stiam noi cum sunt…).

Ne-am intalnit cu mai multe grupuri de turisti care ne-au dezinformat fara intentie, fiindca unii trecusera prin pestera, altii pe traseu ocolitor iar altii pe scarile de fier iar noi habar nu aveam ca existau trei trasee diferite….

a friend

Dar sa continuam si ca sa fiu sigura ca aveti imaginea de ansamblu recapitulez:
5 oameni, 4 fete si un baiat. Rucsac fiecare plin de haine, mancare, saci dormit, izoprene si tot ce trebuie pe munte cu cortul. Poteca prin padure destul de abrupta, zone cu pietre umede, in jur de ora 15:00…
Coboram incet, eu sunt, ca de obicei ultima, pe motiv de varsta si de un genunchi buclucas.
In maxim 25 de minute ajungem unde se termina padurea si incepe coborarea spre pestera, cu niste scari de fier, umede si fara balustrada. Cateva zeci de metri mai jos, dupa o portiune de coborat cu ajutorul unui cablu fixat in peretele de stanca se ajunge la intrarea in pestera Cetatile Ponorului. Traseul, unul din ele, merge prin pestera. Un al doilea traseu e pe niste scari de metal fixate in peretele vertical de stanca. Intrarea in pestera pare uriasa, drumul ocolitor, pe scari duce direct sus pe stanca unde sunt “balcoanele” imaginare de altfel, nu ca cel de la Huda lui Papara.

Un grup galagios de aventurieri ne face cu mana de la unul din balcoane, cateva sute de metri mai sus.
Poza cu cei de la balcon, cu extra zoom:

DSC03173

Si acum priviti in perspectiva, pestera si grupul de dinainte undeva in stanga sus:

DSC03174

Ne-am oprit destul de surprinsi de traseu la inceputul coborarii si am cerut pentru ultima oara indicatii.

ce ne facem

Am aflat de la un grup de francezi ca ne asteapta un traseu de o ora jumatate fie prin pestera fie pe scari si am realizat ca rucsacii vor fi o problema.
Regandind situatia, si propriile puteri, am decis, cuminti sa facem cale intoarsa si sa urmam indicatiile cabanierului innoptand la campingul Glavoi urmand ca a doua zi sa facem traseul Galbenei, prin Cetatile Ponorului, Cheile Galbenei, Poiana cu Flori, Ghetarul Focul Viu si inapoi la Glavoi.

Ioan afirma ca ne-am fi descurcat pe traseu cu rucsaci cu tot. Eu ma bucur ca nu am avut ocazia sa ii demonstrez ca se insela, nu de alta dar mi-ar fi putut fi fatal…

Dar iata-ne facand cale intoarsa prin padurea cea frumoasa de care nu prea aveam chef pe fondul oboselii si bombanelilor nemultumite dar trebuia sa coboram ca sa vedem cu ce aveam de-a face…

Am ajuns repede la drum si mai apoi la Glavoi unde am avut socul intoarcerii la civilizatie. Imagineaza-ti un camping urias si galagios, cu teren de fotbal si “magazine” numite sugestiv: Cornel’s Mol, cu oameni care stau toata vara acolo, cu catel si purcel, etc, etc.
Da, pe departe cel mai prost loc de cort dupa linistea si pacea din noptile anterioare.

Foto cu noi si cortul albastru, la  Glavoi, by Ioan

DSC_3664

Dezavantaje? Galagie, fum, padurea din jur plina de mizerii, apa putina pentru care trebuia sa defilezi prin toata poiana.

Avantaje? Ioan cu patru “gagici” care au instalat cortul in timp record sub supravegherea lui atenta dupa care au intrat in cort si au chicotit de se cutremura cortul vreo ora sau cam asa.

Am trait momentul nostru de gratie la montarea super rapida a cortului sub privirile curiosilor din poiana, asta pana cand cineva, nu dam nume, s-a impiedicat de una din corzi.
“Hm, ca sa verifice daca era fixata bine….”

Un alt aspect pozitiv au fost gogosile cu branza, calde si mancarea facuta de Ioan la primus si la lumina frontalelor.
Parca piure, si parca mi-a placut…

Mai tarziu am mers la culcare in timp ce afara, baietii cu domiciliu permanent la Glavoi cantau la chitara in jurul focului de tabara.

Am adormit greu, fiindca era putin cam frig in sacul meu de dormit, cam mare de altfel.

(De ce nu mi-a spus si mie nimeni ca sacii de dormit sunt pe marimi si am fost lasata sa imi iau unul imens? Ah, nu prea stiam eu pe atunci ce si cum si poate va fi util sa am, pe viitor, un sac de dormit in care incap doua persoane daca stau foarte foarte aproape).

Pe la 24:00 a sunat C si mi-a luat ceva timp sa ies din sacul in care ma rasucisem, sa gasesc frontala, geaca, telefonul si iesirea din cort fara sa trezesc oamenii.
Era foarte frig afara si senin, cerul era plin de stele iar Carul Mare parea creat special pentru a transforma campingul nesuferit intr-un loc de vis in miez de noapte.

Vorbeam la telefon cand o stea cazatoare uriasa (comparativ cu majoritatea) a brazdat cerul, Carul Mare, si a disparut dincolo de marginea lumii.

(aici va urma un desen al peisajului, dar inca nu stiu cum sa-l inserez in blog…)

Era deja a cincea zi in Apuseni si ziua in care implineam 26 de ani. Tocmai primisem prima urare de la multi ani si primul cadoul sub forma unei minuni de stea cazatoare si nici nu imi imaginam ce zi fantastica urma.

Dar povestea acelei zile, va urma…

Relatarea zilei urmatoare se gaseste AICI

Advertisements

12 Responses

  1. Waaaa, maine apar si eu in poveste? Sa nu ma uiti!!

    Like

  2. :)))))))) ce tare, EU, IOAN, m-am impiedicat de sfoara de la cort!! :))) dar ce tare replica mea, “ca sa testez daca e pusa bine” :))))))))))) :))))) mor de ras!!! :)))

    Like

  3. Eu m-am impiedicat de sforicica de la cort? :)) uitasem.de fapt eu aprope in fiecare seara ma loveam de vreo portiune a cortului…Tin sa precizez detaliul foarte important,ca in campingul de la glavoi( botezat de mine Hrebenciuc,si de Claudia-Grivei) veti intalni o padure miiiinunaaata.o padure ca in povesti :X va las sa o descoperiti :)) ssst :-$

    Like

  4. Maria, dont take away my fun :)) eu m-am lovit de sfoara de la cort! Stim ca tu te lovesti tot timpul de chestii si darami si scapi, but this one is mine! :)))

    Like

    • Ma tem ca e trasatura de familie, transmisibila pe calea aerului, mai ales la cei cu care impartiti cortul sau casa…
      Ah, si voi ati plecat de la mine aseara ca sa mergeti acasa si sa imi cititi blogul?
      Ce draguuut…
      Da MariLuna de Sus, mai pun poze cu tine ;)dar stii ca va trebui sa povestesc si de premiul tau special, si cum l-ai obtinut.

      Like

  5. Ce trist.Eu am crezut si inca mai cred cu tarie ca eu m-am impiedicat :)) cred ca e de vina reierul meu care vad ca asociaza orice impiedicare-cazatura-spargere de pahare-etc cu Maria :))

    Like

  6. Ah… =(( nu era izbucul iepurasului? :-S

    Like

  7. La gemanata n-ai mai specificat cearta suprema:D Dar mai bine:D

    A, si… cand s-a bagat ioan in aven si cum?:O cred ca e de pe potecuta, unde io n-am fost!

    Like

  8. Doamne, deci hai ca oricate neintelegeri ar aparea (ma rog, la limita bunului-simt), e geniala o “tabara” d-asta..:X noi, cort si trasee minunate = :X

    Like

  9. Salut. Nuanta de verde a apelor din unele lacuri de munte, din Apuseni si nu numai se datoreaza minereului de cupru, mai exact al sulfatului de cupru dizolvat in lacurile resoective. Adancimea lor influenteaza doar cat de puternica este nuanta de verde (creste direct proportional cu adancimea)

    Like

    • Salut, nu stiam cauza exacta dar efectul am ajuns a-l cunoaste foarte bine. Pot spune chiar ca il colectionez, in imagini si in amintiri, oriunde il intalnesc. 🙂

      Like

  10. Asa, iata motivul pentru care am intrat pe paginile cu apusenii: cautam o anumita poza… si anume prima de pe aceasta pagina! De ce? iata:

    http://observatorbn.ro/articol.php?categorie=31&articol=2697

    Desi e amuzant si interesant cum de au nimerit chiar poza asta, mie tot mi se pare incorect – pentru ca fotografia e protejata de drepturi de autor si nimeni nu are voie sa o modifice fara acordul autorului – pe care ma indoiesc ca ti l-a cerut cineva.

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: