25 August in Apuseni_ Prima Parte

Relatarea zilei anterioare se gaseste AICI

Entry in care se foloseste in exces cuvantul pestera:

Alexandra m-a sunat sa imi ureze la multi ani.  (There you go kid, am vrut sa ma asigur ca nu uit desi am stricat putin cronologia povestirii; Asta si pentru ca nu imi amintesc exact pe la ce ora ne-am auzit la telefon)….

A cincea zi in Apuseni si intamplator ziua in care implineam 26 de ani (am scris 25 din greseala prima data, as vrea eu…)

Mi-a fost foarte frig dupa ce am reintrat in cort, aproape de unu dimineata. Sacul prea mare nu izola suficient si desi aveam polar si sosete groase mi-a fost frig asa ca nu prea am dormit.

Cand, dupa programul negociat cu o seara inainte Ioan ne-a dat trezirea pe la 7 Glavoi (Hrebenciuc, Ronaldhino, Grivei, Zgliboi etc etc ) era in ceata.

Si eu la fel.

Era si mai frig, genul ala de frig care iti intra pe sub piele pana la oase si care te face sa simti ca nu iti va mai fi cald niciodata in viata. Si care te face sa pui pe tine trei tricouri, un polar si geaca groasa, sapca si gluga…

Ne astepta traseul Galbenei cu intoarcere la Glavoi (12 ore, 19 km, 1200 metri diferenta de nivel) dar partea buna era ca urma sa avem bagaj putin.

Ioan avea rucsacul cu primusul, mancarea si hainele de schimb.

Noi avea gecile si frontalele, apa si aparatele foto.

Multumim Ioan (hug)

Si iata-ne iar la drum prin ceata, cu Maria cu care, timp de 20 minute am purtat in continuu urmatorul dialog:

-Claudia….

-Da

– Aaaa…La Multi Ani!

-Multumesc…

…..

– Claudiaa…

-Da, Maria…

-La Multi Ani

(bine ca uita repede…)

Inapoi de poteca binecunoscuta spre intrarea in cetatile Ponorului unde lucrurile se complica.

DSC03175

De la scara de metal si zona cu lanturi se ajunge aproape de o coborare brusca spre intrarea intr-o pestera. Intrarea pare blocata de stanci uriase si privind in jur la peretii uriasi de stanca vezi inca vreo trei guri de pestera si nu ai idee care e cea cu traseul (marcajul nu merge pana la gura pesterii).

In dreapta e o panta abrupta cu grohotis, un fel de arcada de stanca

(Mariuca by Ioan):

arcada by Ioansi mai apoi inca o intrare in pestera asa ca am mers in dreapta si am urcat anevoios grohotisul pana la gura pesterii care s-a dovedit a fi o fundatura.

pista falsa

Obosisem deja si trebuia sa coboram pe grohotisul alunecos pana la intrarea in prima pestera, si a durat ceva pana ce am reusit sa coboram incet si cu grija panta alunecoasa.

Si iata-ne de unde plecasem cu 20 de minute mai devreme, cautand intrarea in pestera.

DSC03186

Ioan a lasat rucsacul si a sarit de pe o stanca mai inalta pentru a verifica traseul si  privind din pestera a gasit si intrarea, o coborare usoara printre doua stanci.

cave mouth

E usor de coborat in pestera dar greu de descoperit locul cu pricina si poate ca e mai bine sa nu se aventureze oricine acolo.

din cetate2

Ne-am strecurat printre stanci si am aprins frontalele. Privelistea era de vis.

Fotografie fantastica a lui Ioan:

in umbra by Ioan

Apa rece ca gheata curgea vijelioasa, frontalele faceau o lumina fantastica si iata-ne topaind din piatra in piatra cu grija sa nu intram in apa care ajungea pana sub genunchi. Ioan avea sandalele speciale si a intrat in apa fara griji dar cu putina atentie pestera poate fi strabatuta fara a te uda, asa cum am facut noi.

Irinuca, surprinsa de Ioan pe cand topaia din stanca in stanca:

Irinuca by Ioan

Unele stanci erau mari si trebuia sa sari sau sa alegi sa aluneci pana jos, in functie de metoda preferata. Din cand in cand raze de lumina intrau in pestera prin crapaturile din pereti, la zeci de metri inaltime.

DSC03206

Am inaintat vreme de 30 de minute, poate mai mult prin pestera, pana cand am vazut iesirea din capatul celalalt, un urcus abrupt pe grohotis. Pestera continua multi kilometri mai departe insa noi aveam drum lung in fata asa ca am mers inca putin, eu si Ioan pe marginea rauletului vijelios care se transforma in lac (prea linistit si un pic spooky).

apa

Pentru a te aventura mai departe ai nevoie de echipament special asa ca am facut cuminti cale intoarsa si am inceput sa urcam pe grohotis, cu grija sa nu pornim o ploaie de pietre in urma.

Noi, fetele, am ajuns sus pana ce Ioan si-a schimbat sandalele cu bocanci si l-am asteptat la soare.

Nimic nu e mai frumos decat sa vezi cerul albastru dupa un moment de panica in fata gandului ca te afli sub milioane de tone de stanca, in intuneric.

Fotografie facuta de Ioan putin mai sus, la balcoane. Eu am intitulat-o Cele trei gratii si eu, se vede clar de ce:

cele trei gratii si eu

pe urma am deschis telefoanele (da, mare greseala) si am urcat in urmatoarea jumatate de ora cu telefonul la ureche spre disperarea lui Ioan (ca nu mergeam deja destul de incet).

Drumul mai urca pe stanci 15 minute si apoi continua prin padure pana la balcoane. Am ajuns chiar la balconul fotografiat cu o zi inainte

DSC03217

si am mancat ceva dulce (pe langa zmeura gasita pe drum, prin padurea plina cu ferigi).

Mi se aburise lentila aparatului, dupa frigul din pestera:

jurassic

Scurta pauza de odihna si telefoane si am pornit la drum fiindca greul abia urma. Am mers ceva vreme prin padure catre Cheile Galbenei discutand despre orice, facand galagie si incercand sa mancam cat mai multe afine si mure si zmeura, stiti deja povestea daca sunteti abonati la foileton.

Scurta escala la Avenul Bortig:

ioan la bortig

Apoi am ajuns la o intersectie de trasee si am incercat sa intrebam despre traseu doi turisti (care aveau o casoleta plina cu samburi de nuca care aratau atat de bine….)

Paranteza: Nici nu ai crede cata atentie si importanta poti sa acorzi subiectului “mancare” atunci cand aceasta nu iti este la indemana. Noi aveam bagajele pline cu dulciuri si bunatati dar imi amintesc perfect reactia la vederea casoletei cu samburi de nuca sau durerea din ochi nostri ceva mai tarziu cand cineva, dintr-un alt grup, a desfacut o portocala.

Parca Irina a si plans un pic… Ah, nu…asta era la mormantul lui Mihaita (cel Viteaz)

Flashback 1(by Ioan):

bocitoarele by Ioan

Si apoi la Turistul 13, pe care incercasem sa il salvam.

Flashback 2 (surprins tot de Ioan):

salvati_l pe 13 by Ioan

Hey, back to this story.

Sau mai bine luam o pauza?

Ei, se pare ca povestea lui 25 va urma….

Relatarea zilei urmatoare se gaseste AICI

Advertisements

7 Responses

  1. Cred ca te-am sunat pe la pranz. As fi vrut sa-ti spun exact ora, dar memoria telefonului meu tine minte convorbirile incepand cu data pe 25, spre seara, la ceva timp dupa ce am vorbit.
    Oricum, detaliu nesemnificativ in comparatie cu marea aventura. Multumesc pentru povestile de calatorie, ma simt de parca as fi mers alaturi de voi, dar fara sa fac febra musculara. 😛

    Like

  2. Pestera are in total o lungime de vreo 2 km parca, din care doar vreo 200 explorabili de amatori ca noi. E drept ca poate eu as mai fi inaintat inot pe-acolo… :))

    Si NU, nu poti simti ca si cand ai fost acolo doar citind un text, nici macar daca ar fi scris de mine :)) Trebuie sa simti apa rece la picioare, sa aluneci pe o stanca si sa-ti fie frica sa nu cazi, sa simti intunericul cand stingi frontala, sa auzi ecoul, sa vezi luminita de la capatul tunelului… Iti poti imagina dar… viata bate orice film. Pentru ca e reala, si realitatea se simte mult mai bine.

    But that is just me ;))

    Si what ever happend cu restul zilei, ce-i asta, poveste cu portia? :)) Tanar si nelinistit? Cand ti-e lumea mai draga, pac! Reclame? :))

    Like

    • Hai, Ioane, mai lasa-ma-n durerea mea. Crezi ca eu nu stiu ca nu se compara?? Incerc sa suplinesc si eu lipsa vacantei cu o imaginatie bogata…

      Like

      • Hug, lasa ca la anul fac un remake la carerea Georgianei si a lui Robert tot in a doua jumatate a lui August si tu si Claudiu puteti veni cu noi. Dezavantaj: febra musculara…dar eu cred ca merita.

        Like

  3. De febra musculara nu ma tem. Cu stancile si inaltimile prea abrupte am o mica problema…

    Like

    • Noi nici febra nu am facut, inaltimi abrupte nu sunt, decat in avene in care cobor doar eu, si in pesteri stanci marisoare, dar e intuneric asa ca nu apuci sa te sperii.
      Apusenii sunt pasnici, o sa va placa, sunt sigura.

      Like

  4. Clauditza (cum scria pe canita),eu zic sa te apuci de continuarea povestirii,ca pe urma uiti detalii si chestii,si alea sunt cele mai amuzante (sa nu uiti de jocul cu mancarea:)) )..e frumos da’ nu prea :)).

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: