Apuseni. A cincea zi, partea a doua

Prima parte a zilei este descrisa AICI

Sa reluam povestea, pentru curiosii care nu au curaj sa ceara continuarea povestirilor din Apuseni.

Era 25 august, si traseul era abia la jumatate, dupa ce parcursesem cetatile Ponorului, vizitasem avenul Borting si  trecusem prin padurea plina cu fragi, mure si afine.

Ajungem la izbucul Galbenei cel cu ape de un  albastru murdar,

DSC03248

ne gandim serios daca sa riscam sa bem din apa colorata ciudat, setea invinge ezitarile noastre dupa care urcam 15 minute convinsi ca izbucul reprezenta o ocolire de la traseul Galbenei.

DSC03262

Nu era asa, (ha, il injur putin pe Ioan ca m-a pus sa urc 15 min degeaba si acum coboram iar).

Trebuie sa revenim la izbuc si sa il ocolim chiar pe acolo pe unde nu pare ca ar fi posibil sa treaca cineva.

DSC03264

Scurtam un pic traseul coborand o panta abrupta si traversand raul fara a ajunge din nou la izbuc. Traseul se anunta unul spectaculos. Ne oprim sa bem un energizant la plic cu apa ceva mai limpede din canutele identice pe care ni le-am cumparat odata cu proviziile.

Ne savuram cuminti doza de energie zilnica cand ii zarim pe biciclistii de la camping, alergand prin padure. Fiindca ne vazusera scurtand traseul ne calca pe urme curajosi, la un pas sa isi juleasca nasurile si in final grupurile noastre fuzioneaza.

Asa ca mai departe, cateva ore bune, am fost insotiti/ insotite de catre Alex the biker si prietenul lui fumator ergo neinteresant(si nimeni, niciodata nu a mai amintit de saracul baiat etichetat drept fumator si admonestat constant de Irina pe durata calatoriei in comun).

Later Edit(nu mai pot de ras):

maria: alex the biker??))
maria: era stefan!!!!
Eu: oups
maria: si l-ai facut pe sorin neinteresant)
maria is typing a message.
maria: nu tre’ sa ajunga linkul pe la ei )
Eu: cel putin la sorin

A urmat cea mai spectaculoasa parte a Apusenilor, cu pesteri explorate,

DSC03271

cascada evantai,

asi din alt unghi:

DSC03284

o cazatura a mea demna de Matrix, cocotat pe stanci,

DSC03309

cabluri,

I by Ioan

mers prin apa,

DSC_3834

si alte minuni pe care mai bine las imaginile sa vi le dezvaluie.

DSC03266

Smile a la Ioan:

DSC03269

Smile a la Mariuca:

DSC_3897

Grupul vesel:

DSC03303

Intr-un final spectaculos presupunand mersul pe lanturi, sustinuti de alte lanturi,

DSC03310 si noi, fetele:

noi by Ioan

am ajuns la drum unde ne-am intalnit cu un cuplu de varsta parintilor nostri.

Le-am spus ca traseul e fantastic si ar trebui sa ii aduca si copiii iar ei au raspuns tristi ca ai lor fii sunt acasa, in fata calculatorului. Saracii..

A urmat poiana cu flori,

DSC03317

care era mai mult cu ciulini si iarba si acolo, langa raulet, am hotarat sa luam masa de pranz. Alex si celalalt biciclist se grabeau asa ca ne-au lasat in asteptarea unui pranz delicios pregatit de Ioan la primus. Paste de la Plus, cu gust de smantana, dintr-acelea speciale peste care torni apa fierbinte si sunt gata.

Bineinteles ca nu mi-au placut…

Dar am gasit o floare:

DSC03320

Nu mica ne-a fost uimirea sa ne intalnim cu pustii care se scaldau cu o zi in urma in Izbucul Rece, si parintii lor. Am stat de vorba cat au stat sa faca plinul cu apa si am aflat ca pustii aveau in jur de 6 ani, si era a doua oara cand veneau in Apuseni si ca mergeau pe munte de la 3 ani.

Mai rar familii asa de fericite si entuziaste.

O ciocolata a salvat ziua si pranzul si ne-a dat destula energie cat sa urcam dealul fara flori in lumina calduta de dupa amiaza si apoi iar prin padure catre focul viu. Focul viu e un ghetar intr-o pestera. Se spune ca la o anumita ora a amiezii, soarele intrand printr-o crapatura a pesterii lumineaza gheata care pare sa prinda viata.

Focul viu (while sleeping):

foc viu

Accesul in pestera e blocat si nu am avut energia sa gasim o intrare, plus ca era friiiig(asa, ca la noi in birou astazi).

Inca 20 de minute de alergare prin padure catre camping unde aveam un cort de strans, fiindca ziua era departe de a se sfarsi pentru noi. Era in jur de 7 seara, dupa 12 ore de traseu, peste 1600m diferenta de nivel, 19 km plus sau minus mici scurtaturi dar noi aveam un traseu de strans fiindca Planul spunea ca trebuia sa innoptam la Padis ( la o ora distanta).

Asa ca am strans cortul sub privirile mirate ale unui camping care se intreba une plecam, oare, la ceas de noapte, ne-am luat rucsacii in spate si am urcat vitejeste dealul catre traseul spre Padis. Ne-au insotit privirile curioase ale oamenilor din camping si cele ingrijorate ale baietilor de la Salvamont.

Mi-a placut drumul catre Padis, poate fiindca eram deja dincolo de culmile oboselii, poate fiindca am vorbit cu Ioan despre aparate foto, distante focale, etc etc. Poate fiindca era la apus si dealurile erau colorate frumos si visam la o ciorba calda servita la cabana.

Aproape de Padis, la lumina frontalei, am cumparat branza buuuna de la un batranel care a ras de noi cand am intrebat de ursi, cu care nu se intalnise in ultimii 20 de ani si ne-a spus ca a fost o singura data in Bucuresti, in urma cu 40 de ani si mai bine, cand facuse armata la SRI or something like it.

Era noapte cand am ajuns la Padis, si se vedeau doar zecile de focuri de tabara de langa corturi si cateva cabane luminate.

Era in jur de noua seara dar am reusit sa gasim o cabana unde aveau ciorba si ciocolata calda si paine si zahar(pe care l-am….imprumutat).

Visasem la cartofi prajiti insa era prea tarziu asa ca ne-am multumit cu ciorbitzele calde si cu branza abia cumparata si tare buuuna.

Apoi m-am certat cu Ioan in privinta locului de camping, desi alesese dealul perfect pe care sa dormim. Am urcat dealul, am instalat cortul la lumina frontalelor si apoi unii dintre noi au stat afara in sacii de dormi si ai privit stelele si altii au stat in cort si au plans asa, pur si simplu.

Mi-am amintit aproape de miezul noptii sa urez la multi ani unui bun si vechi prieten cu care impart aceeasi zi de nastere pe langa o multime de amintiri frumoase si apoi am realizat ca era 26 august si a sasea zi cu prietenii in Apuseni.

si povestea va continua…

Post Scriptum: Ah, era sa uit de jocul cu mancarea. Jocul cu mancarea presupune o Mariuca infometata si conditii nefavorabile obtinerii de alimente gustoase. De exemplu, drumul dintre cheile Galbenei si Poiana cu Flori. Fiecare participant isi impartaseste fanteziile culinare colegilor de drum si suferinta, sub privirile socate ale calatorilor mai putin pofticiosi.

In cadrul jocului se folosesc excesiv cuvintele: clatite, inghetata, tiramisu, si altele.

Va uram pofta buna!

Ah, si cateva din imaginile mele preferate, asa, ca bonus:

Heart of Stone:

DSC03301

And the Lime Cave:

DSC03280

Relatarea zilei urmatoare se gaseste AICI

Advertisements

3 Responses

  1. =)) Alex! Da, bine ai zis de Sorin fumatorul… eu sper sa gaseasca linkul.. abia astept de fapt! :)) Cica nu mi-ar da add.. De parca i-as da vreodat afriend request :-j :)) (ma scuzati, sunt frustrata:)) not )

    Vai, deci am cautat si io in ordine textele, am citit unul, dar nu dadeam de celelalte:( cand mai esti pe aici pe blog, lasa-mi si mie offline cu linkurile in ordine, hi hi, thanks:D

    Floricica e garofita:D salbatica. Sau scanteioara ii mai zice.. N-am vazut-o:( Primavara sigur e plin de flori, ca doar nu e degeaba pancarda aia cu “Interzis: ruptul florilor, camparea etc”..

    Mda, nu mi-a placut deloc cearta 😦 Io ma cert super des, da’ cand se cearta altii, parca e naspa rau, mai naspa. Aaaa, incep s-o inteleg pe darminusa:D:)) cand nu ma lasa sa ma cert cu nimeni, si ma intrerupe enervant. Dar eu discut.. nu conteaza tonul:))

    Anyway.. E chiar super cum ai povestit:D SI multumim, sunt sigura c ao sa dau search cand o sa fim mari, sa citim varianta ta.. Io si copiii mei etc :D:))

    >:D<

    Like

  2. Sa rad si eu de “Alex” :)) ca vad ca e la moda. De faptul ca i-ai gresit numele adica, nu de el, ca eu stiam ca il cheama ca Stefan, ca doar i-am trimis sms in care ii spuneam ca e dragut :))) (din partea fetelor ma, ce-aveti!)

    Cheile Galbenei sunt superbe, mai ales dealul ala abrupt pe care l-am urcat de doua ori, mie mi-a placut… :))

    Parca intre Poiana Florilor si Focul Viu nu se mai termina padurea aia, cred ca mergeam noi mai incet de fapt… Oricum, genial traseu!

    Chiar daca noi ne-am apucat de strans cortul la ora aia, de fapt eu nu ma gandeam ca se uita cineva la noi… afara de Stefan si celalalt biciclist, care sperau sa mai poata vorbi cu unii din membrii grupului nostru… :))

    Ah, acolo am vazut prima oara cortul Husky Flame 2, ala rosu 😀 Da, cam asta mi-a placut cel mai mult la Glavoi.

    Si sa nu-l uitam pe omul care v-a dat afine inainte sa coboram inapoi in camping… parca cine se intretinea cu el, Irina? :))

    Si locul de cort de la Padis era superb, si cum se vedeau stelele, si a doua zi, cand era asa cald si inconjurat de iarba…

    Deci Tiramisu rulzz.

    Like

  3. Doamne, cata forta aveam si dupa atatea ore de traseu.. Pf, uneori e nevoie ca cineva sa traga de noi sa mergem intr-o chestie d-asta, dupa care sa.. ii multumim toata viata.

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: