Apuseni 2010 – 7 august in Muntii Trascaului

How should I begin to tell the story of a wonderful adventure?

Cu inceputul, evident, putinii dar dragii mei “cititori”.

Despre Apuseni v-am tot povestit atat in urma aventurii de anul trecut, cu Ioan si fetele (aventura povestita in episoade).

Imediat ce m-am intors si am aratat pozele prietenilor, Georgi si Robert s-au inscris pe lista pentru anul acesta si eu, flatata de calitatea de ghid, am hotarat sa mai dedic o saptamana Apusenilor, chiar daca pe un traseu asemanator cu cel de anul trecut.

Ne-am planificat din timp vacanta, cautand cazare si facand o lista cu obiectivele de vizitat, pe zile, desi la fata locului, programul a suferit numeroase modificari.

Am fost in final 4, eu, Georgi si Robert si o prietena a Georgianei, Gabi, desi invitatii au fost lansate si altor prieteni ( se stiu ei prea bine)

 

De la dreapta la stanga: Georgi, Robert, Gabi

Am plecat pe 7 august, de dimineata devreme din Pitesti si in jurul pranzului eram in Turda, prin Valcea, Sibiu, Alba Iulia.

In loc sa mergem in Cheile Turzii prin fata, pe la papucari, am decis sa urmam sfatul lui GGL si sa mergem prin spate, prin Petrestii de Jos ( sau de Sus, Gelu, tu stii mai bine). Dupa un drum cu hopuri si o mica « ratacire » printr-un sat compus din doua blocuri in paragina si o privire curioasa aruncata faimoasei «  Autostrada Transilvania », am ajuns la destinatie si inarmati cu rucsaci si impreuna cu Gelu si prietena lui am pornit prin cheile Turzii printre cateva grupuri de gratangii.

Nu lung ne-a fost drumul fiindca puhoaiele de apa din urma cu cateva saptamani spulberasera chiar primul pod de la intrarea in chei. De trecut se trecea, pe un cablu suspendat deasupra apei inca vijelioase, asa ca am stat vreme de 15 minute si am « studiat » tehnici de trecere pe cablu cu o minima asigurare sau fara.

Treceau dincolo sa isi continue traseul alpinisti cu experienta sau grupuri de trekkeri care strabatusera deja cheile din partea cealalta si era prea tarziu sa se intoarca.

Am facut aici o serie de fotografii care imi plac foarte mult, asa ca vi le arat ( bine, ma laud putin cu ele ).

Dupa ce a privit cu jind la cascadoriile baietilor si fetelor cu mai mult curaj decat noi, am facut cale intoarsa spre masini si am plecat spre Satul de Sub Piatra, in Muntii Trascaului, pe frumoasa vale a Ariesului.

Am regasit Ariesul umflat si colorat de sutele de tone de aliviuni, greu de recunoscut, dupa ce anul trecut fusese un paraias cristalin in care fetele isi tot dorisera sa faca baie.

A plouat cu galeata in drumul spre Huda lui Papara si pensiunea in care am petrecut prima noapte, Larix. (Despre pensiuni intr-un post dedicat, fiindca am fost in locuri frumoase in care va recomand sa mergeti, daca veti avea ocazia).

Am ajuns la pensiunea pe care am gasit-o asaltata de turistii care trebuiau sa se decazeze insa revenisera uzi de pe munte si cerusera voie sa se schimbe in camere, mult dupa ora de check out.

Fiindca era deja tarziu si se anunta inca o repriza de ploaie, Gelu si prietena lui au plecat spre Cluj ( multumim pentru tot) iar noi ne-am luat pelerinele si inima in dinti si am plecat la plimbare catre Huda lui Papara si mai sus, la Vanatarile Poorului, la balcon.

Dupa o incursiune scurta la huda, in fata ei, de fapt, atat cat permite podetul care a mai ramas, am pornit in sus, pe traseu, catre creasta si faimosul « balcon cu femei ».

Pe creasta, un delusor aproape, ca si anul trecut, am intalnit vacile Trascaului, la fel de celebre ca si caii Padisului si am pornit la pas alert catre Vanatarile Ponorului, in timp ce ploaia incepea, fiind punctata din cand in cand de tunete asurzitoare si fulgere, departe, in zare. Ok, fulgere si blitz-ul noului aparat al lui Robert.

De la balconul frumos amenajat privelistea era complesitoare, fiindca ploile numeroase aproape triplasera volumul de apa care se pravalea cativa metri in caldarea à la Pamukkale si apoi iar, cateva zeci de metri unde se strecura in pestera, pentru a iesi mai apoi prin gura hudei.

Ah, poze : (aproape uitasem)

 

Am asteptat o vreme sa se opreasca ploaia insa fiindca nu se parea ca va fi asa, ci din contra, devenea tot mai urata si tuna si fulgera tot mai aproape, (ok, la cativa km dar la cat mi-e mie de frica de fulgere asta inseamna foarte aproape) am plecat prin ploaie, catre masina lasata pe langa Huda.

Apoi am mers prin ploaie, pe creasta verde si uda a muntelui (dealului) si l-am inteles pe C, care in Iezer tot spunea Tatal Nostru, fiindca acum fulgera si tuna de mama, mama si noi mergeam repejor si ne rugam sa ajungem mai jos, la adapostul padurii si tare iuti de piciorus am mai fost pana la masina si mai apoi la cabana.

Cabana in care am avut o camera grozava, am mancat, am facut baie si am dormit un somn tare lin, ca in prima zi la munte.

The end, dar nu prea, fiindca partea interesanta abia acum va urma si povestea e tare lunga, dar in episoade.

Ah, uitasem sa va spun ca povestea de anul trecut se gaseste aici.

Advertisements

2 Responses

  1. Superb, dar eu nu sunt capabila sa fac planuri din timp. Improvizam noi pe parcurs. 😉

    Like

  2. Am fost si eu duminica la balconul cu femei. Intr-adevar, era triplu volumul de apa, fata de anul trecut cand era doar un firicel anemic. In poza ta e si mai mare cascada decat am vazut-o eu duminica. Plouase strasnic in ziua aia.

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: