Titlu prea lung suspedat temporar

A venit toamna cu ploi si frig la munte si weekendul care tocmai a trecut, pentru prima data de cand merg eu pe munte, am avut parte de o vreme atat de urata incat a trebuit sa facem cale intoarsa. Planul era sa urcam la Babele cu telecabina, sa ne cazam la Babele si sa plecam catre Omu sambata si catre Caraiman duminica, sau invers.

De cand am ajuns in Busteni si am vazut ceata invaluind pana si etajele superioare ale blocurilor de pe langa telecabina mi-am dat seama ca nu aveam nici o sansa de a ajunge unde ne-am propus.

Desi inclinam sa nu mai urcam pana la Babele, vazand ca trei dintre copiii cu care trebuia sa urcam se prezentasera in adidasi, pe motiv ca li se spusese ca va fi foarte cald ( nu stiu de catre cine si cum) grupul a decis ca mai bine urcam si vedem acolo ce si cum.

Zis si facut, ne-am urcat in telecabina si am calatorit prin ceata densa pana la Babele. Telecabina parea scufundata intr-un pahar de lapte asa ca prima calatorie cu telecabina a unora dintre copii nu a fost atat de intersanta cum ar fi putut fi in conditii normale de vizibilitate.

Sus nu ploua, fiindca eram in mijlocul norului, insa particule minuscule de apa zburau haotic in bataia puternica a vantului si se depuneau pe par, haine, iarba, transformandu-se in picaturi mari si stralucitoare gata gata sa inghete.

Ne-am refugiat in cabana, am baut un ceai cald si am asteptat sa se elibereze camera, dupa care am lasat majoritatea bagajului acolo si am pornit spre Omu, cu escala pe la Babe si Sfinx.

Nu am ajuns decat la Sfinx pana sa realizam ca nu avea nici un rost sa pornim pe o asemenea vreme pe un traseu de cateva ore.

Cei care auzisera ca fi cald primisera toate hainele pe care noi, prevazatori, le luasem in plus, dar tot tremurau de frig fiindca nu avea caciuli, manusi, bocanci, etc.

Am bombanit suparata putin pe ei dar am realizat ca desi noi aveam echipament serios, de iarna, nu aveam de ce sa ne aventuram in ceata. Nu putea sa facem poze, nici sa ne bucuram de peisaj, era frig si desi aveam harta si stiam traseul, erau sanse foarte mari sa ne ratacim.

Majoritatea a decis intoarcerea la cabana unde a trebuit sa luam inca o decizie grea. Sa ramanem la cabana si sa murim de plictiseala pana a doua zi sau sa coboram in Busteni si sa mergem acasa?

Cabanier nesuferit, camera mirosind a caine ud, abia ora 13 si nici o sansa ca vremea sa se indrepte, ploaie anuntata pentru a doua zi, normal ca am hotarat sa mergem acasa.

Am coborat intr-un nor si mai dens de suparare generala partial pentru banii irositi cu drumul, cazarea anulata, telecabina si pe vremea neprielnica, o parte din grup ne-a abandonat, o parte am mers sa ne dezghetam la un ceai si o ciorba dupa care ne-am spus: Pe data viitoare si am plecat spre casele noastre cu doua – trei poze in aparat ( maxim, adica doar eu, fiindca nimeni altcineva nu s-a mai gandim macar sa scoata aparatul si sa faca poze pe vremea aceea crunta).

Nu stiu cati din grupul de 11 persoane au regretat faptul ca nu am ramas in cabana groazei sa asteptam vremea buna insa eu m-am bucurat tare ca am mers acasa.

A urmat cea mai linistita duminica din ultimul an, probabil si singura petrecuta acasa pana cine stie cand.

Imi voi pune bocancii in cui o vreme, pana cand o sa cada zapada si o sa faca cei mai temerari decat noi poteci.

Pana atunci, pregatesc doua, trei, calatorii de alt tip, unele care necesita pregatiri mai intense si mai ales economii, parte la care nu prea excelez.

P.S To whom it may concern: Daca se mai intampla vreodata sa ma trezesc la baza muntelui cu coechipieri in adidasi/ haine de oras, gata sa urce pe munte, fie o sa fac eu cale intoarsa, fie or sa faca ei.

Advertisements

2 Responses

  1. De aia îs atătea cruci cu texte poetice prin Bucegi. Că e plin de turişti de duminică în adidaşi sau şlapi cărăora li s-a spus ca va fi foarte cald. Şi pentru că există telecabina ca să-i urce pe ţoti ăştia într-un loc din care să poată cădea lejer.

    Am mers eu prin ceaţa în Bucegi pe unde aţi vrut voi, dar era vară. Nu e foarte uşor să te rătăceşti pentru că marcajele sunt pe stâlpi. Dacă ai vizibilitate ~10 metri poţi face traseul. Oricum nu e amuzant deloc pentru că nu vezi nimic interesant în jur şi îşi intră ceaţa peste tot, ca şi în primul capitol din Bleak House.

    Deci să nu mai aud faza cu supărarea generală din cauza vremii. Cum naiba să te superi pe vreme? Cine v-a pus să urcaţi în nor? Aţi crezut că e senin sus sau ce? Puteaţi întreba la Salvamont sua pe cei care coborau. Ai fi preferat ca în loc să vă întoarceţi practic fără peripeţii nasoale şi doar cu banii de drum irosiţi să vă fi căutat Salvamonul prin nu ştiu ce râpă?

    Referitor la adidaşi: Acum mai bine de o săptămână am cules din Sălaşu de Sus un francez care era în tură cu bicicleta prin Europa şi a urcat cu noi la Pietrele. Era încălţat cu tenişi şi în pantaloni scurţi. Am vrut să-i zic că ce-i cu tenişii pe munte. Bine că mi-am ţinut gura. Am aflat că omul era din Grenoble şi că fost îngrijitor de refugiu în Alpi. A doua zi ne-a alergat până la Masa Căpcăunului unde am ajuns în 30 min suflând cam greu. Eu nici n-am mers cu ei mai departe pentru că nu aveam niciun chef să alerg prin munţi. Traseul de 4 ore dus si 3,5 întors l-au făcut în vreo 5 ore, numai că în loc să vină pe Stănişoara, l-au lungit şi s-au întors pe la Genţiana.

    Like

  2. Gelu, cu ceata era grav fiindca mai mult decat o ceata obisnuita era una atat de “umeda” incat aveam senzatia ca mergem prin apa si mai batea si un vant rece rau.
    Supararea nu a fost a mea sau a prietenilor mei ci a prietenilor prietenilor. Eu le-am spus ca nu are rost sa urcam inca din Busteni dar au insistat sa mergem sus si sa vedem acolo ce facem. Clar ca nu aveam nici o sansa dar s-au incapatanat si apoi s-au suparat.
    Eu nu am regretat nici ca am urcat, nici ca am coborat si am facut cale intoarsa fiindca a fost o experienta utila asa ca ma certi degeaba.

    Nu stiu ce sa zic de oamenii de munte experimentati care merg in tenisi sau papuci, poate ca ei stiu mai bine ce fac insa cand e vorba de incepatori as prefera ca macar cei care merg cu mine sa poarte bocanci ca sa mai diminueze din riscurile care ii pandesc oricum, la orice pas.
    Mie nu imi place sa alerg pe munte si nu numai fiindca nu pot sa alerg ci fiindca nu am timp sa fac poze si sa ma bucur de privelisti. Poate ca strainii fac tururi de forta pentru a vedea cat mai mult intr-o excursie insa eu prefer sa revin de cate ori este nevoie ca sa vad tot ce merita vazut.

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: