• Best Of:

  • Advertisements

Weekend in Londra, prima zi

Londra a fost o idee nascuta pe la sfarsitul lui august, si ce idee buna a fost desi evenimente neprevazute si prea complicate pentru a mai incerca sa le deslusesc pe hartie, aproape ca ma facusera sa renunt la calatorie.

Voi incepe relatarea cu partea mai tehnica a relatarii, probabil si cea mai interesanta pentru eventualii cititori in cautare de informatii utile, dupa care voi trece la partea personala si extrem de subiectiva, la imaginea Londrei vazuta prin ochii mei.

Am luat biletul dus intors pentru 16 – 18 octombrie, la inceputul lui septembrie. Am ales fara ezitare BlueAir si bine am facut fiindca am calatorit foarte bine cu doar 300 de ron.

Plecarea a fost din Baneasa, sosirea in Luton si returul pe aceleasi aeroporturi. Din Luton, care se afla la aprox 50 de km de Londra, am luat un autobuz Greenline.

Sambata dimineata am plecat la ora 8:00 din aeroportul Baneasa si la ora 09:15 aterizam in Luton. La 09:40 urcam in autobuzul Greenline si o ora mai tarziu coboram la Hyde Park Corner, luam metroul doua statii pana la Piccadilly Circus unde ma intalneam cu trupa cea vesela si nedormita, proaspat venita din Glasgow.

Din Luton spre Londra sunt numeroase autobuze, biletele se pot lua de la ghiseele din aeroport sau de la soferi. Recomand easybus sau greenline, ei avand cele mai multe curse si cele mai mici preturi. Cel mai bine ar fi sa va faceti rezervari cu cateva saptamani in avans, sa printati biletul si sa va prezentati cu el la autobuz, scapand de coada de la ghiseu si facand economii considerabile.

La easybus, din timp, se pot lua bilete si cu doua lire, in conditiile in care, spre Londra, eu am luat de la ghiseu bilet cu 10 lire, iar la intoarcere, cu 16 lire de la soferul de autobuz.

Greenline strabate Londra pana in Victoria Coach Station oprind la cele mai importante statii de metrou din drum, cu legaturi catre intregul oras.

Metroul Londonez e un vis frumos devenit realitate. Tot ce iti trebuie e o harta color cu acesta si poti ajunge oriunde doresti extrem de usor. Nu vei avea parte de bajbaiala groaznica din metroul Bucurestean fiindca desi statiile sunt uneori pe trei nivele esti ghidat la orice pas de indicatoare catre platforma dorita sau catre iesire.

Harta se poate descarca de aici

Noi ne-am intalnit la Piccadilly Circus, exit 1 de parca am fi locuit de o viata acolo.

Pentru calatoria cu metroul va recomand travelcard-urile de o zi. Unul pentru zona 1 ( centrul orasului) este valabil si pe autobuz si costa 4,5 lire.

Pentru cazare, am ales, pe fondul timpului putin, de neirosit, sa stam cat mai aproape de centru, in hostelul Piccadilly Backpackers.

Am descoperit hostelul dupa ce luasem biletul de avion si aveam o rezervare in East Ealing, intr-un articol din IqAdds.

Realitatea de la fata locului a fost departe de reclama dar acceptabila. Daca tot ce va doriti e un loc in care sa dormiti dupa o zi epuizanta, curat cat de cat si in inima orasului PB este locul potrivit.

Daca va intereseaza confortul si luxul si mai ales, daca va permiteti, oferta de hoteluri luxoase este extrem de variata.

BP seamana cu un camin studentesc din Bucuresti, parca putin mai nou si cu siguranta mai curat, e un turn Babel cu 7 etaje in care se vorbesc toate limbile pamantului si pentru tinerii in cautare de distractie  si socializare, cred ca este genial.

Pentru noi, pensionari neinteresati de viata de noapte a fost un loc decent in care sa ne odihnim picioarele obosite si ochii plini de minuni.

Atentie: In UK prizele sunt diferite de ale noastre. Am ras vazand pe pagina de FB a Picc Backp ca singura chestie neplacuta traita de un turist spaniol fusese aceea ca ii explodase aparatul foto cand il conectase la priza asa ca nu incercati sa bagati incarcatoarele tip Ro in prize ci luati-va un adaptor.( se gasesc in supermarketuri pe la vreo 4 lire)

Dupa suficiente detalii tehnice, sa revenim la poveste.

Fiindca de vreo doua saptamani ma tot preocupase planificare week-endului, reusisem sa schitez o idee de ruta cu care ar fi trebuit sa acopar majoritatea obiectivelor majore. Evident ca la fata locului am sfarsit prin a modifica lista si itinerariul dupa cum o sa vedeti.

Pana in pranz, dupa ce am lasat bagajele la PB, am plecat spre British Museum, aflat la 1,2 km de locatia noastra.

Drumul e tare scurt si usor cand la orice pas ochii iti aluneca pe suprafetele datelate ale cladirilor vechi, intretinute perfect, cand indicatoare iti ghideaza drumul si ai tot fotografia, si te-ai opri sa privesti in jur si sa retii fiecare detaliu pentru mai tarziu, pentru totdeauna.

Dar timpul nostru era scurt si era de datoria mea de compulsive traveller sa ma asigur ca vedem tot, sau aproape tot, in orice caz cat mai mult asa ca am ajuns fara sa zabovim prea mult la British Museum.

Dupa maratonul prin British Museum, unde trebuie neaparat sa revin si sa ii acord cel putin o jumatate de zi, am revenit pe alt drum in Piccadilly unde ne-am intalnit cu Lavinia si, dupa o scurta escala la hostel, am pornit toti 4 spre Trafalgar Square, stracurandu-ne prin a doua repriza de ploaie care a durat maxim 5 minute. Cand am ajuns in piata, Amiralul Nelson ameninta norii cu bastonul.

Nu puteam rata National Portrait Gallery in care am intrat si nu am mai vrut sa iesim. Tablourile splendide care meritau mult mai multa atentie decat le-am acordat noi, tot pe fuga, te lasa fara cuvinte.

Am zabovit minute bune in fata tablourilor de Van Gogh, Monet, Manet, Turner, Picasso. Vazand floarea soarelui a lui Van Gogh de la doi metri departare am inteles de ce a fascinat atatia oameni de-a lungul timpului.

Data viitoare mi-am propus sa imi iau un carnetel in care sa notez numele picturilor si pictorilor care m-au impresionat dar cu ale caror nume nu eram familiarizata.

M-a surprins placut atmosfera din muzeul aglomerat, era o liniste amestecata cu veneratie, asa cum se gaseste sau ar trebui sa se gaseasca in lacasurile sfinte.

Cel mai mult, pe langa picturi, mi-a placut sa privesc peste umarul pictorilor amatori care desenau cuminti, incercand sa reproduca marile opere.

Am mai fi stat dar exista un plan, asa ca am iesit din muzeu pentru a descoperi ca amenintarile lui Nelson functionasera si norii fugisera. Londra era scaldata intr-o lumina calduta de toamna, numai buna pentru fotografii.

Timpul zbura, asa ca nici nu imi amintesc prea bine cand s-a inserat, probabil ca rataceam prin magazinele de suveniruri.

La Westminster am ajuns cand se intunecase deja. In zare, London Eye se invartea lenes sau poate obosit din cauza miilor de turisti.

Palatul Westminster stralucea in noapte si era, una dintre cele mai frumoase bijuterii ale coroanei Britanice.

Am traversat Tamisa pe Westminster bridge, am mers langa Lodon Eye dar am renuntat la ideea unui tur vazand cozile uriase de la bilete si ne-am continuat plimbarea pana la Jubilee Bridge.

Intorcandu-ne spre hostel am descoperit Sherlock Holmes’ Restaurant, evident, pe un alt drum.

Ne-am cazat, am rezolvat cateva probleme administrative cauzate de o doamna nebuna cu care am avut “nenorocul” sa impartim camera si fiindca era inca devreme, am iesit din nou, pana in Trafalgar si la Piccadilly Circus unde am pierdut cateva ore urmarind show-urile street performerilor.

Am adormit aproape de miezul noptii dupa ce am facut numeroase alte planuri si trasee pentru a doua zi.

Nu pot sa va spun ce mi-a placut mai mult, toata ziua a fost o insiruire perfecta de intamplari si locuri minunate, de la norii vazuti din avion la cladirile spectaculoase, la tablouri, la capodoperele colectiei de jad de la British Museum.

Pluteste ceva in aerul londonez, nu stiu ce dar seamana tare bine cu fericirea amestecata cu libertate.

Nu stiu daca sunt de vina cladirile, oamenii, vremea buna de care am avut parte sau toate elementele la un loc dar e cu siguranta ceva magic in Londra.

Albumul se gaseste aici

 

Advertisements

2 Responses

  1. Nice, nice, ma bucur ca ti-a placut si ca ai avut timp bun si ca ai facut poze and so on! 😀

    Utile si informatiile din text (moama ce scump biletul ala de autobuz!), referitor la metrou, cazare etc… Si cred ca mi-a placut cel mai mult sentimentul ala pe care l-ai avut, de ”sa vedem cat mai mult, nu e timp de zabovit” :)) Nu ti-a amintit nitel de Apuseni? Ah, nu, acolo doar eu il aveam! :))

    Like

    • Londra nu are strazi in panta si diferente de nivel de 800 de metri, normal ca am fost mai vioaie decat in Apuseni. Nici casa nu mi-o caram in spate.. Dar si de Apuseni mi-e atat de dor, si am scris atat de frumos despre calatorie la vremea ei.

      Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: