Prostii

Titlul e un raspuns cat se poate de sincer la intrebarea : “Ce am in cap”. Nu prostii in sensul de lucruri care te fac sa rosesc ci prostii in sensul de nimicuri.

Ma intrebam ieri, mai mult retoric, de ce toate obiectivele si planurile noastre sunt legate de lucruri pe care majoritatea oamenilor le-ar considera neimportante.

Dupa cateva zile in care toata lumea nu a facut altceva decat sa ma judece sau sa incerce sa ma abata pe calea cea buna si sa ma faca sa imi doresc si sa tind catre lucruri “pe care le vor toti oamenii”, genul de lucruri cu usor iz casnic am ajuns sa stau si sa ma intreb incotro.

Nu vreau nimic din ceea ce imi doriti voi, nu ma intereseaza nimic din ceea ce voi considerati important, nu simt nevoia sa imi aliniez viata la o schema generala a succesului marcata in etape obligatorii pe care va incapatanati sa le bifati pe sablonul meu de viata, facut asa cum ma duce pe mine capul.

Nu e incapatanare dorinta de a trai asa cum consider de cuviinta. Nu e intamplare faptul ca mi-am dobandit independenta si tin la ea poate ca mai mult decat la orice altceva.

E dreptul meu si viata mea si m-am saturat sa mi se spuna ce ar fi bine, si m-am saturat sa va asteptati sa fac un lucru fiindca e normal sau firesc sau “e timpul”.

Cred intr-un fel de mare dirijor dar nu unul care sa dea din mana si eu sa execut orbeste ce spun unii sau altii ca e bine, ce dicteaza o societate compusa in mare parte din masinarii idioate care privesc in gol la metrou sau privesc si mai orbi in carti cu coperti verzi in care vad doar cuvinte si niciodata idei.

Nu ma intereseaza ce credeti ca ar trebui sa fac si doar fiindca va fac partasi la franturi din viata mea nu inseamna in nici un caz ca o fac publica, nici ca v-o ofer drept subiect de analiza sau disectie.

Hai ca iar am scris mult si degeaba si despre lucruri care s-au intamplat de atat de mult timp incat nici nu mai conteaza.

Partea buna e ca am realizat ca si eu am o stacheta si o tin al naibii de sus si sunt ingrozitoare cand lucrurile nu se intampla asa cum mi-as dori sau oamenii nu se ridica la nivelul asteptarilor mele.

Ma folosesc prea des drept exemplu despre asa da, de parca ce fac eu ar fi definitia binelui si normal ca ar trebui sa fiu trimisa la plimbare cu “adevarurile mele “ absolute si regulile mele si toanele mele de copil rasfatat.

Nu stiu daca exista un adevar suprem, daca exista, probabil ca eu bajbai departe, tare departe de el iar in ceea ce priveste adevarul meu egoist, ar trebui sa incetez sa il bag pe gat oamenilor la care tin.

Un fel de mea culpa pentru o saptamana dificila.

Advertisements

3 Responses

  1. Cheer up – everybody has someone who’s trying to regulate their lives: when to go to eat/sleep/couple/uncouple/procreate/eat a sammich. Their intentions do tend to be good, so they’re a necessary evil ;>

    Like

  2. Tocmai am terminat de citit Breakfast of Champions. Acolo un personaj sărit de pe fix, află din cartea unui scriitor obscur de literatură SF că e singura persoană înzestrată cu liberul arbitru de pe planetă iar restul sunt roboţi programaţi să facă ce fac ei de obicei. Individul face o criză şi începe să ia oamenii la bătaie.

    Every person has a time bomb triggered by some random event; they just don’t realize it until it happens they go poof!

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: