O calatorie in partea asiatica a Turciei- 28 Noiembrie – 2 Decembrie 2010

Bosfor

Voi imparti calatoria in Turcia in doua mari parti : Asia si Istanbul.

Prima a fost partea Asiatica, Istanbulul fiind doar o escala in drumul catre Eskisehir si in prima vedere, in afara de incidentul cu gara care a ars, nu ar mai fi nimic deosebit de relatat.

Din Europa pana in Asia e doar un pod

Drumul de fier catre Eskisehir merge pe malul marii zeci de kilometri, si prin geamurile extrem de curate ale trenurilor, se vad pe partea dreapta marea si sute de vapoare, case, orase si din cand in cand, in curti, mandarini plini de fructe delicioase.

Dupa ce ne indepartam de malul marii incepe zona muntoasa, cu peisaje fermecatoare dar a venit si seara, asa ca ne-am bucurat prea putin de ele.

Eskisehir e un oras modern si nou, plin de blocuri inalte vopsite si aparent construite de curand. La cum arata, orasul pare construit in ultimii 20 de ani maxim, cu strazi largi si cladiri noi, un tramvai super modern si tineri imbracati ca in Europa, adica modern, in procent mult mai mare decat in Istanbul, unde mult mai multe femei poarta basma.

Primaria din Eskisehir e un colos de sticla cu o sala de conferinte cum nu avem nici la parlament, cu sali de expozitii si de un bun gust indiscutabil.

Intreaga parte a Turciei dintre Eskisehir si Ankara este o succesiune de desert si blocuri maiestuoase aparute parca peste noapte, unde nu te-ai astepta.

Ankara

Inca stau si ma intreb de unde atatia bani si nu pot sa nu ma mir de ritmul in care Turcia pare sa se dezvolte, in comparatie cu Romania, unde totul e la polul opus, si pare sa se destrame.

Ankara e un oras colos, marginita de aceleasi cartiere nou noute, de blocuri colorate cu gust, de cartiere intregi de vile identice, splendide, cu zeci de shopping centers si cladiri de birouri luxoase, printre care par ratacite sutele de moschei cu minarete frumos colorate.

Ca tot am pomenit de Ankara, hai sa va povestesc despre cum am petrecut ziua nationala anul asta, in “excursie” la Ankara.

Am plecat de dimineata din Eskisehir catre Ankara, pe o autostrada cu patru benzi de sens de deplasare, prin peisajul pe care nu il pot numi altfel decat desertic, cu dealuri aride si blocuri inalte din cand in cand, cu munti macinati de ploi in forme bizare.

Prima oprire in Ankara a fost la Mausoleul Ataturk, un loc incredibil, care m-a lasat cu gura cascata. In viata mea nu am vazut un loc mai curat, mai pazit si un om mai venerat si iubit decat Ataturk.

Mausoleul m-a facut sa cred ca am nimerit din Turcia in Grecia antica, si vad Parthenon-ul abia construit.

Intregul complex care strajuieste Ankara e dedicat memoriei lui Ataturk si reformelor pe care le-a facut, cu sali intregi in care sunt reconstituite marile lui batalii si reforme, cu expoziti cuprinzand mainile(a se citit masinile) si iahturile sale si sutele de cadouri luxoase primite de la presedinti, regi, padisahi, etc.

Securitatea e mai numeroasa decat la Cotroceni, sunt convinsa, si agentii de securitate nu lasa nici o frunza pe jos.

Zeci de autocare cu excursionisti si sute de copii erau in vizita la mausoleu, ocazie sa surprind cateva imagini pe care le iubesc si pe care le-ati vazut deja aici.

Intr-un fel, cultul lui Ataturk poate fi asociat cu cel al lui Ceusescu inainte de ’89 insa un singur detaliu face diferenta, acela ca Ataturk e iubit si respectat din proprie initiativa pe cand Ceausescu era idolatrizat de frica.

In fiecare casa exista un tablou cu Ataturk, in fiecare salon de spital, in magazine si pe toate monedele lor. Aeroporturi, bulevarde, parcuri, toate ii poarta numele si pe toate i se gaseste portretul.

El este cel care a introdus alfabetul latin si a acordat drepturi femeilor si doar incercand sa ne imaginam o Turcie fara acele doua mari reforme putem intelege de ce pana si turcii tineri si foarte moderni il numesc eroul lor.

Pe langa calatoria la Ankara, ne-am petrecut zilele in vizite si sedinte la o scoala din oras, la cumparaturi, cu vaporasul pe canalul din Eskisehir,

Eskisehir

intr-un parc de distractii

Sazova Parki, Eskisehir

si intr-o alta excursie, la cetatea lui Midas care m-a impresionat cel mai tare.

Yazilikaya, Midas' City

De mentionat mai e faptul ca in Eskisehir preturile sunt mult mai mici decat in Istanbul iar vanzatorii mai putin agresivi, poate si din cauza ca nu vorbesc deloc engleza si prefera sa evite turistii in loc sa ii atraga in magazinele lor.

Tot ce am avut nevoie sa invat in Eskisehir a fost: Cola, bir lithre ( adica la un litru), si Turk cahve, ceaiul nostru fiind la ei, çai.

In contrast cu sutele de blocuri noi si modernismul Eskisehir-ului, am descoperit zona rurala din apropiere, in drum catre cetatea lui Midas.

Am vazut case de chirpici aproape daramate, tarani batrani si amarati in casutele coscovite, carute, mai degraba caruri trase de magari, o imagine pe care o asociez cu expresia: saracie lucie.

Printre micile casute, presarate pe dealuri lispite de vegetatie si printre formatiuni muntoase erodate in forme bizare in care acum mii de ani au fost construite locuinte si chiar cetati, se afla si obiectivul nostru, cetatea lui Midas, strajuita de un fel de poarta imensa, cu inscrisuri inca nedescifrate, vechi de mii de ani.

Intregul masiv, deja zdrentuit de ploi fusese folosit pe post de locuinta, ba chiar pe post de locuinte etajate din care unele s-au pastrat pana in zilele noastre.

Locuitorii din imprejurimi isi construisera casele pana langa monumentul istoric la care se ajungea prin curtea caminului cultural, o casuta mica, cu o sala pentru evenimente si petreceri de maxim 30 de locuri.

Ei, cred totusi ca imaginile va vor descrie mai bine decat mine frumusetea locurilor stravechi. (album complet pe picasa, link la sfarsitul relatarii)

La intoarcere am vizitat in fuga Seyitgazi, moscheea in care i sa afla mormantul faimosului Battal Gazi, si am admirat orasul  din cetatea care troneaza deasupra lui.

Seyitgazi

Am revenit in oras unde am cinat cu mancare buna si multa, cum doar in Turcia se gaseste.

Am parasit Eskisehir-ul dupa o petrecere in care am avut ocazia sa cunoastem familiile gazdelor noastre si dupa o vizita la ore tarzii in casa unei colaboratoare de origine turca unde am avut ultimul contact cu ospitalitatea pentru care sunt renumiti.

Ne-am amuzat vazand ca isi lasa incaltarile la usa si le mai gasesc, dupa aceea, gandindu-ne ca la noi acasa, o gheata lasata in afara usii nu ar rezista nici jumatate de ora.

Am luat trenul de noapte catre Haydarpasa care a avut intarziere de 20 de minute de plecare fata de data stabilita si ajuns cu o ora si jumatate mai tarziu decat trebuia, dandu-ne, totusi, ocazia sa admiram malul marii si sutele de vapoare, in lumina calda a diminetii.

Vineri, 3 decembrie eram inapoi in Haydarpasa sau ce a mai ramas din ea in urma incendiului.

Au urmat patru zile de poveste, de alta poveste, fiindca relatarea despre partea Asiatica a Turciei se incheie aici.

Fie ca drumurile voastre sa va poarte incotro doriti, si odata ajunsi la destinatie sa aveti puterea si intelepciunea de a va bucura si a intelege tot ceea ce veti descoperi, fiindca orice calatorie e o lectie si un motiv de bucurie.

Albumul complet se gaseste AICI


Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: