Despre amicitie

Care e diferenta dintre un amic si un prieten ? Un amic e un prieten cu care ti-e rusine si un prieten e un amic de care esti mandru?

Care e diferenta dintre un amic si o cunostinta? Cu amicul desfasori diverse activitati dar nu e destul de inteligent, amuzant sau interesant incat sa il consideri prieten.

Saluti o cunostinta daca o intalnesti la mall, cu un amic mergi la o cafea fiindca ti-e jena sa il refuzi. Amicul, de cele mai multe ori, e ferm convins ca iti e bun prieten. Nu stie ca tu il numesti prieten doar din greseala, una pe care o corectezi rapid daca este cineva care sa te ironizeze auzind bizara asociere.

Amicii sunt niste prieteni esuati, sunt cei care confunda relatiile profesionale sau politetea cu prietenia. Sunt deranjanti fiindca pe fondul prieteniei neimpartasite se autoinvita in vacante, vor sa isi petreaca Craciunul, Revelionul si Pastele cu tine, iti bat la usa cand iti e lumea mai draga sau pretind sa fie vizitati regulat, sarcini de care te achiti direct proportional cu bunul simt si rabdarea de care dai dovada.

“ – De ce merge si X acolo? Sunteti prieteni atat de buni?

– Nu, stii ca nu suntem prieteni dar a auzit ca ma duc si a zis ca merge si el ce puteam sa ii spun? Ca nu vreau sa mearga?

– Pai, tu chiar nu vrei sa mearga.

– Stiu, dar cum sa ii spun? “

Ce s-ar intampla oare daca i-as spune lui X, “Mai X, uite care e treaba. Eu merg la munte cu prietenii mei buni, cu care merg pe munti de zeci de ani, avem grupul nostru cu fixatii si gusturi comune, ne facem singuri programul si nimeni nu calca pe nimeni pe bataturi fiindca ne cunoastem prea bine ca sa mai gresim. Tu nu ai ce cauta acolo, ca sa nu mai spun de prietenii tai si mai dubiosi.”

Ar fi un gest de mare si nemaipomenita nesimtire din partea mea sa ii spun lui Y:

“Draga Y ( adica igrec), nu prea as vrea sa ii petrec concediul cu tine, sotia, soacra, copiii si catelul tau. Eu vreau sa merg in cutare loc, treaba mea cu cine, sa ma trezesc atunci cand vreau, sa urc pe ce munti am chef, nu sa fac poze cu tine si familia ta, nici sa vizitez castele pe fond de plansete dau observatii de genul: Dar ce e draga atat de interesant la ruina asta?”

In aceasta ecuatie cu Icsi, Igeci si alte necunoscute, cel mai daunator e bunul simt, cel care ne impiedica sa ducem o viata libera, dupa bunul plac, una in care sa fim stapani pe timpul nostru si in care sa nu trebuiasca sa ne calim nervii si sa ne ascutim inventivitatea atunci cand trebuie sa ne ferim viata personala de priviri curioase si voci acut interogative.

Advertisements

6 Responses

  1. Eu nu am amici. Doar prieteni si cunostinte. Prieteni is aia ce te mai cauta la telefon si le si raspunzi.

    Foarte faina partea cu Y. Eu nu-s asa de exeplicit. De obicei zic ca nu am chef sa merg nu-stiu-unde si gata, fara sa motivez de ce. Iar de autoinvitat nu prea se autoinvita nimeni pentru ca nu apuca sa afle. Planurile se fac de obicei de pe-o zi pe alta. Aia care totusi afla si se mobilizeaza, n-au nicio problema cu dormitul in cort sau cu mersul cu cursa/autostopul in caz ca nu mai este loc in masina chiar merita sa vina pana la urma. Oamenii cu figuri in cap oricum nu vin in conditiile astea, deci scapam usor de toti aia care ar cauza probleme.

    Like

    • Esti un om hotarat si norocos, concluzie pe care o trasesem oricum mai demult in ceea ce te priveste.
      Eu sufar de astfel de amici care se autoinvita in concediu, de Paste si cu orice ocazie posibila dar le tai destul de repede elanul. Problema apare atunci cand cei cu care chiar imi doresc sa merg in diverse locuri, prietenii, au amici de care nu pot sa scape.
      Mi s-a intamplat si sa spun ca nu e loc in masina, au spus ca merg cu a lor, le-am spus ca mai bine mergem cu avionul au zis ca pot si ei, am spus o perioada care stiam sigur ca nu le convine si au spus ca tot merg. Cateodata ramai pur si simplu fara idei in fata perseverentei crancene.
      Amicii prietenilor sunt dusmanii cranceni ai vacantelor mele linistite.

      Like

      • Cu prietenii pe care şi-i face, omul nu trebuie să stea zi de zi. Cand vezi aceleaşi feţe mereu, ajungi să-i consideri ca făcand parte din viaţa ta. Şi dacă fac parte din viaţa noastră, încep să vrea să ne-o şi schimbe. Dacă nu eşti aşa cum vor ei, se supără. Pentru că toţi ştiu exact cum trebuie să fim noi.
        Ce fel de prieteni vei găsi, depinde, în mare parte, de modul cum procedezi pentru a-i afla. Good luck. Ai nevoie. Sunt rari.

        Like

  2. Mai exista si amici ok, adica oameni cu care poti vorbi ok, te simti chiar bine poate, doar ca nu aveti prea multe in comun si nu va vedeti asa des incat sa spui ca sunteti prieteni.

    Dar categoria alora de care spui tu este intr-adevar pregnanta. Eu sunt mandru ca nu sunt prins in astfel de relatii si nu ma las influentate de ele. Desi mai vad in jurul meu chestia asta si acelasi lucru spun: ”bai frate, parca ati fi prieteni de nu stiu cati ani sa trebuiasca acum sa faceti totul impreuna!” Dar cum sa spui ”stii…” ? :)) Ehe maica.

    Oricum, in spiritul postarii trecute, eu acum ar trebui sa ma simt jignit sau atacat sau ceva? ( :)) ) Nu-mi dau seama, dar preventiv o voi face, sa fiu si eu la moda :)) Asadar: domne, daca nu-ti convine prietenia mea si o consideri doar o amicitie care te duce la… ruine, atunci n-ai decat sa-ti gasesti pe altcineva!

    Like

    • Dragul si bunul meu prieten, in cel mai rau caz eu as putea fi amica ta fiindca te tot bat la cap sa ma iei la munte dar nu sunt chiar amica fiindca iti sunt draga si desi te sacai mereu sa merg si eu pana la urma oricum nu pot sa merg cand decizi tu sa faci o iesire.
      In alta ordine de idei, amicii sunt cei care citesc textul de mai sus si nu isi dau seama ca e vorba despre ei.
      Stii cum se spune, daca te intrebi daca esti nebun, nu esti. Asa si cu amici, daca, citind, te intrebi daca ai putea fi tu amicul cu pricina inseamna ca nu esti 🙂

      Like

  3. Cunostinta este o persoana careia i-ai strans mana ca sa va spuneti numele, dar nu ai apucat sa stai prea mult de vorba. Cel mult il poti intui si iti poti dori sa-l mai intalnesti sau nu.

    Amicul este o persoana cu care ai petrecut ceva vreme intr-un anume anturaj, dar nu ai reusit sa te apropii de el, fie datorita firii lui prea inchise/anumitor frustrari ale lui care nu te lasa sa te apropii, fie unui anume fel al lui de a fi, a gandi si a actiona, incompatibil cu dorintele si gusturile tale. Nu e obligatoriu sa te rusinezi de ei, cum nu e lipsit de posibilitate sa-ti fie rusine cu niste prieteni intr-un anume context.

    Prietenii sunt persoane pe care le indragesti si in anumite momente le simti ca pe o multitudine de EURI (ca si cum tu ai exista prin celalalt, in sensul unei depline compatibilitati), pe cand amicii nu ot depasi niciodata stadiul de EI.

    Iubita/iubitul este persoane in care te regasesti cel mai des si cu care iti doresti sa fii impreuna cat mai mult timp. In relatia iubit-ibita, EU ajunge sa se confunde cu TU (sau cam asa ar trebui), de aceea sunt total impotriva denumirii de “prietenul meu/prietena mea”, venite pe filiera de boifrend sau boifrenda din filmele americane.

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: