127 Hours si alte ganduri

127 Hours. Am vazut filmul fiindca mi-a placut imaginea de pe afis. Nu am vrut sa stiu despre ce este, si bine am facut, fiindca nu l-as fi vazut altfel.

Povestea simpla a unui aventurier blocat pe fundul unui canion, cu mana intre peretele de stanca si un bolovan imens pe care il deplasase din greseala.

127 de ore de agonie pana ce Aaron gaseste puterea de a-si taia mana cu ajutorul unui briceag bont si de a-si croi drum pana in zona frecventata de catre turistii obisnuiti.

Un film simplu cu peisaje fantastice, faza extrem de deranjanta a taieri bratului si un final, fericit, daca se poate vorbi de asa ceva.

Aaron exista, si-a pierdut palma dreapta in canionul Blue John prin 2005, trei ani mai tarziu si-a cunoscut sotia si acum are un fiu. In timp ce isi ciopartea bratul, halucina, vazand un baietel care ii statea alaturi sau familia care il privea.

Eroul intamplarii plecase de acasa fara sa isi anunte prietenii, fara mobil, fara un briceag bun. Niciunul dintre cunoscutii sai nu stia in ce directie plecase si nu ar fi fost gasit, poate, niciodata, daca nu ar fi avut curajul si puterea nebuneasca de a-si taia mana.

 

Duminica seara am vazut povestea a trei britanici care au fost la un pas de moarte pe McKinley. Doi am fost salvati mai repede, cel care plecase dupa ajutor a petrecut o noapte la -50 de grade.

Naiva de fel, am crezut ca cei trei au fost salvati si gata, era un happy ending in toata regula. Primii doi salvati si-au pierdut degetele de la cate o mana din cauza degeraturilor. Al treilea alpinist si-a pierdut piciorul stang, care fusese rupt in 12 locuri, degetele de la mana dreapta si palma stanga cu totul plus o bucata din nas.

 

Acum are o proteza de ultima generatie cu care alearga pe munti si dealuri si a facut numeroase expeditii dupa cei doi ani de recuperare.

 

Nu v-am povestit faptele de mai sus ca sa va sochez, ci fiindca ma intreb, nu ce ii motiveaza pe oamenii respectivi fiindca asta stiu prea bine, ci prin ce minune sunt capabili oamenii sa treaca prin astfel de experiente si dupa ele, in ciuda pierderilor, sa duca vieti active.

 Majoritatea ne taram de la serviciu acasa, cu masina sau cu metroul. Ne ingramadim pe scarile rulante ca o turma de oi in loc sa urcam pe scari. Nu stim sa ne imbracam nici macar in oras. Ne plangem ca e frig afara si plangem dupa vara din septembrie pana in mai.

Ne extaziem pe facebook sau oriunde vedem peisaje spectaculoase si tot ce stim sa spunem e ca ne-am dori sa fi fost si noi acolo.

Nu e adevarat. Daca ne-am dori cu adevarat sa ajungem acolo, am cauta repede mersul trenurilor si in weekendul urmator am pleca intr-acolo sa vedem un apus spectaculos, sa mergem prin zapada, sa ni se scuture in cap o mie de pomi, sa ne priveasca, de dupa copaci, ochi curiosi.( de veverite Ioan, nu te mai gandi la ursi)

E mai simplu sa stam acasa, o recunosc. Doar privind pe fereastra la viscol sau deschizand, abia simtit, fereastra, mai mai ca suntem gata sa abandonam si sa ne uitam la tv la altii mai “nebuni”.

Norocul nostru cu internetul si tv-ul plus comanda online, ca nici nu mai trebuie sa iesim din casa. Maine, poimaine, or sa inventeze realitatea virtuala si o sa putem sa pretindem ca urcam pe Everest la o temperatura confortabila de 20 de grade, cu plus, evident.

 Nu-mi place lumea asta plictisita si plictisitoare. Nu imi place nici ideea ca atatia oameni nebuni si frumosi isi pierd vietile sau membrele prin expeditii periculoase.

Imi place calea de mijloc, cea care presupune o viata activa si sanatoasa. Imi plac oamenii care aleg sa traiasca liberi, care stiu sa se bucure de ceea ce le ofera viata si stiu sa profite de fiecare oportunitate.

Nu imi plac cei care se vaita, ii detest pe cei care viseaza si atat, cei care nici nu pot concepe ideea de a actiona pentru a-si atinge visele.

Advertisements

13 Responses

  1. Asta e prea mare coincidenta!! Acum vreo 4 zile am vazut filmul 127 hours, recomandat de cineva. Mi s-a parut foarte dur din anumite puncte de vedere, dar evident ca ma regaseam in el si in detalii pe care altii nici nu le-ar intelege! Multe din trairile si gandurile personajului ma urmaresc si pe mine cand sunt singur pe munte – chiar daca situatia mea nu a fost niciodata asa disperata.

    Coincidenta e ca dupa doua zile de cand l-am vazut il aud si pe Stefan ca a vazut filmul asta, si acum si pe tine. What are the odds?

    Despre celelalte vorbim alta data, ca trebuie sa plec la expozitie – following a dream…

    Like

    • L-am vazut vineri si am spus ca semeni cu Aaron si mi-am propus sa iti trag un mare JAP la prima intalnire si sa iti spun ca daca mai pleci pe munte fara sa spui unde, o sa primesti un JAP cu picorul peste partea dorsala. Supertramp allright, dar vreau sa fii unul cu happy end, cu care sa am ce povesti la pensie.

      Like

  2. Uneori ma gandesc cu groaza ca nu trebuie sa pleci pe coclauri ca sa ti se intample ceva nashpa, ceva ce ar putea curma ciclul birou-casa. Brrr…

    Like

    • Uneori ma apuca mania spalatului pe maini de o suta de ori si pe urma mi-e greu sa pun mana pe o clanta de usa sau pe o suprafata pe care stiu ca se afla o multime de virusi dar nu o iau razna si ajung ca DiCaprio in Aviatorul.
      Niciodata pe munte nu mi-a fost teama si nu am simtit ca sunt in pericol, asta si pentru ca fac lucruri in raport cu proprile puteri, adica modeste.
      Tu te temi de prea multe lucruri si asta nu e bine. Teama nu e buna, ne tine pe loc, ne tine in casa cand ne asteapta o lume intreaga de explorat. Pe drumul de acasa la birou poti, cel mult, intalni un britanic plicticos care sa iti tina prelegeri extrem de plictisitoare. Mai rau de atat, nu imi pot imagina.

      Like

      • You haven’t seen The Darkness yet…
        Cand vii, o sa intelegi de ce drumul spre casa mi se pare atat de sumbru uneori. 😉

        Like

        • Nu esti in orasul ( e oras?) cu zero crime rate? For God’s sake, you have peacocks running loose around that place.

          Like

        • Nu cred ca vreau sa stiu. Am primit la un moment dat un e-mail de la univ care ne sfatuia sa fim atenti pt ca o tipa a fost atacata, culmea, chiar pe strada pe care locuiesc.

          Si nu, nu cred ca e oras…

          Like

  3. N-o sa te duci niciodata pe Everest. Ai inteles?

    Like

  4. Claudia, nici mie nu-mi plac turistii superficiali care merg doar la bifat muntele. De obicei aia o patesc. Am vazut si eu un documentar cu doi engleji ce erau sa crape pe ceva munte din America de Sud pe care nu-l cunosteau suficient. Touching the Void ii zice.

    Am fost deja de opt ori din octombrie ’08 in niste chei unde fotografiez cascade. Ma duc cand e zapada, am fost cand a plouat doua saptamani de era plin de ciuperci si m-am intalnit doar cu niste mistreti care au bagat spaima-n mine. Ma duc pe un drum rau pe care ies in partea de sus a cheilor ca sa nu ma intalnesc cu turisti veniti la bifat. De regula viziteaza doar cascadele inferioare care sunt la drumul judetean. Fac asta doar cand e vreme buna.

    In anul doi de facultate m-a chemat u coleg [cu care am mai fost la munte in Parang si Vladeasa-Padis] in Piatra Craiului. Era octombrie. Am decis ca in Crai e iarna deja si n-am mers cu ei. Au plecat cinci, dar s-au intors patru. Al cincilea a venit inapoi intr-un sac.

    Like

    • Gelu, uneori ma simt si eu un turist superficial, nu unul care bifeaza obiective de dragul de a se lauda cu ele mai apoi ci unul care face trasee modeste, scurte si nu foarte periculoase. Asta tine, mai degraba, de evaluarea propriilor puteri si de intelepciunea de a nu face chestii care ma depasesc sau care m-ar putea pune in pericol. Stiam povestea cu prietenul pierdut in Piatra. Piatra nu e pentru mine un loc de care sa imi fie teama, am fost de atatea ori acolo, vara sau iarna si niciodata nu am simtit ca mi-ar fi viata in pericol. Adevarul e ca in 80% din cazuri o patesc teribilistii dar si profesionistii care sunt prea “cool” ca sa mai fie prevazatori. E clar ca muntele nu iarta prostia si teribilismul.

      Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: