Istoria unui weekend pasnic

Valea Prahovei e un cosmar cu peisaje frumoase, unul pe care va trebui sa il evitam pe viitor, ne-am promis asta in orele petrecute in trafic sambata.

Pe principiul, “cine se scoala sambata tarzior isi petrece ziua in masina” am plecat iar, prea tarziu, din Bucuresti si abia la 12:30 am ajuns in Busteni, la telecabina.

Era o zi senina si rece, cu temperaturi variind intre -7 si -12 grade. Cerul era senin, vremea perfecta pentru a ajunge la Caraiman.

Timpul, insuficient, fiindca, inexplicabil, ultima telecabina coboara de la Babele la 15:45, in conditiile in care ziua deja s-a marit si nu se mai intuneca pe 17:00 ci mai spre 18:00.

Pe langa orarul stupid, preturile ridicate nu mai justifica, macar o fuga pana la Babe si Sfinx, care sigur aratau grozav, decorate fiind cu zapada si gheata.

Zi ratata? Zi salvata, fiindca un panou, in drumul spre telecabina, indica un drum catre Manastirea Caraiman, pe care eu nu o vazusem niciodata.

Un drum scurt prin padure, o scara ducand catre un cer albastru si o manastire intr-o locatie splendida, in care am zabovit minute bune si am surprins si cateva imagini, special pentru voi.

*

*

 Cu inca o jumatate de zi in fata si fara un plan clar, am ezitat intre numeroasele posibilitati care implicau destinatii pline de “turisti” galagiosi.

Am sfarsit prin a alege o destinatie complet pustie: Cheile Rasnoavei.

 Linistea din chei, peisajul superb, drumul alb si cerul albastru zarit printre peretii de stanca, ne-au convins ca am ales bine.

Am facut o plimbare scurta pana la instalatia de bungee, cea mai inalta din Europa am auzit, desi nu stiu ce sa cred, am inghetat la -13 grade in chei si ne-am continuat calatoria catre Rasnov.

 La Rasnov am fost de nenumarate ori in ultimii ani, insa niciodata iarna. De prima data cand am vizitat cetatea s-au produs mari schimbari, si nu stiu daca neaparat in bine. S-a mutat intrarea si s-a implementat un sistem de acces pe baza de cartela, au aparut numeroase magazine care vand tot ce poate fi mai kitsch in lume dar si carti si majoritatea zidurilor si ruinelor vechilor cladiri sunt inconjurate cu garduri metalice.

Nu am mai gasit cusca metalica, nici crucea de lemn, fie din cauza ca pe fondul numeroaselor schimbari de traseu le-am ratat, fie pentru ca nu mai sunt la locul lor.

In schimb, zapada din cetate si din jur precum si privelistea de sus compensau din plin, mai ales intr-o zi atat de senina.

 Am inteles de la un gardian ca la aproximativ 1 kilometru mai sus a fost amenajata o pestera interesanta insa nu am mai ajuns pana la ea fiindca se insera si uitasem, iar, sa mancam de pranz.

 Brasovul e la fel de frumos ca intotdeauna chiar daca afara e ger de crapa pietrele.

 Restul e poveste.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: