Romanul adolescentului miop, de Mircea Cartarescu

[Text scris in patru etape, si redand, cat am putut de exact, senzatiile si gandurile in urma lecturii]

Travesti, de Mircea Cartarescu

*

Poate ca e prea devreme sa ma pronunt, insa mai bine sa scriu acum, cand inca mai stiu despre ce e vorba si detaliile sunt relativ proaspete in minte.

Am inceput sa citesc Travesti aseara si primele impresii, la liniuta, ar fi urmatoarele:

– Romanul adolescentului miop amestecat cu Cel mai iubit dintre pamanteni. Partea cu “Cel mai iubit dintre pamanteni” se datoreaza, probabil, faptului ca acolo am avut eu prima data contact cu vulgaritatea in literatura si mi-a ramas in minte drept referinta.

– Cartarescu e “un vizual”. Deseneaza situatii si personaje cu talentul unui pictor. Orice descriere, la el, se rezuma la forme, culori, decoruri somptuoase, senzatii bazate pe imagini. Daca nu pictor, cu siguranta scenograf de succes putea fi. Am parcurs putinele pagini, aseara, cu senzatia ca ma uitam la un album cu imagini, nu stiu daca neaparat frumoase.

– Revenind la vulgaritate. Imi pare folosita fiindca da bine in scris, fiindca ar trebui sa creasca puterea mesajului. Imi pare, totusi, folosit usor stangaci. Se prea poate sa fie doar o senzatie, dar parca autorul se jeneaza scriind cuvintele acelea cam cum o fac si eu cand le citesc. De parca ar sti ca trebuie sa le foloseasca, asa cum si eu stiu ca trebuie sa le citesc, dar nu e consecvent. De exemplu, alterneaza expresiile “politically correct” cu cele tehnice, din manualul de anatomie. Faptul ca diverse organe sunt numite “pe romaneste” cand apartin eroilor negativi si sunt numite frumos daca apartin eroului, imi pare teribil de amuzant, de parca ar fi un fel voit de a sugera diferenta dintre “specii” si nu o scapare a subconstientului autorului.

– Citate si referiri mitologice.Ma declar din nou incapabila sa le descopar sensul in cadrul povestirii fiindca nu vin cu niciun fel de valoare adaugata. Ar trebui sa fiu surprinsa de eruditia si vastele cunostinte ale personajului sau ale autorului? Stiti personajele acelea enervante din viata de zi cu zi care au, in fiecare clipa, citatul potrivit situatiei, de regula din carti pe care nu le-au citit niciodata?

Cam asta e senzatia care ma incearca.

*

Mi-a fost destul de greu sa ma mobilizez si sa mai parcurg cateva pagini. Am inchis cartea cu senzatia ca ma apropii de sfarsit si autorul nu va mai avea timp sa spuna ceva memorabil, sa traga o concluzie, sa imi insufle o idee, ca parca asta ar trebui sa fie scopul cartilor, nu doar sa aratam bine, la metrou, cu ele in mana.

Ce stiu pana acum, din carte, e ca are trei planuri, cel al scriitorului matur care e vizibil stresat de ideea ca trebuie sa mai scrie din cand in cand o carte si cel din trecut, cu acelasi autor, in stadiul de adolescent miop, nebagat in seama de colegi sau colege, in tabara de vara in care toata lumea se gandeste la sex, numai el la glorie si posteritate, fiindca de sex nu pare ca va avea parte.

Al treilea plan, ca am spus ca sunt trei, e cel al viselor, atat cele ale adolescentului cat si cele ale adultului, vise care se invart si sfarsesc obsesiv si cel putin pentru mine, deranjant, in diverse toalete bantuite de mirosuri si imagini peste a caror descriere, vie si, mai ales repetata, as fi preferat sa sar.

Scriitorul poarta monologuri interioare, e frustrat de faptul ca un vecin care ii poarta numele face sex zgomotos, incearca si el o relatie cu un personaj feminin ridicol sau poate doar ridiculizat fiindca il refuza.

Intre timp isi aminteste de tabara din Budila intr-un fel care ma face sa cred ca acolo s-a produs un eveniment definitoriu pentru viata lui. Ei bine, nu am ajuns inca la partea in care acel eveniment se produce fiindca, in tabara, presupusul erou trece neobservat de catre colegii dezmatati, obraznici si vulgari, desi are exact profilul victimei.

*

A treia incercare si penultima de a intelege ce e cu travestitul domnului Cartarescu. De aflat am aflat, ca travestitul este nimeni altul decat nesuferitul de Lulu, cel mai rau si vulgar dintre colegi, deghizat in fata. Personajul, si asa grotesc, atinge culmi inimaginabile si il duce in pragul nebuniei pe adolescentul miop. Sincera sa fiu, nu am primit destule elemente care sa imi explice reactia tanarului la vederea lui Lulu, cum nu ii inteleg nici frica de paienjeni, nici cea de sora lui, amintita doar in calitate de personaj de cosmar. Mi-a fost greu,spre imposibil, sa disting intre realitate si cosmar, mai putin la faza devorarii lui Lulu de catre paianjenul urias, faza care i se intampla, in lectura mea de saptamana trecuta, si lui Frodo.

In planul principal, actual, al scriitorului blazat, bantuit de fantome travestite din copilarie, eroul reuseste sa o convinga de duduia care il refuzase in episodul anterior sa intretina relatii, stiti dumneavoastra de care. Mi s-a parut amuzant faptul ca personajul feminin era mai putin grotesc si vulgar in seara in care aacceptat, decat in cea in care a refuzat contactul.

V-am spus ca tabara din copilarie se numea Budila, caz in care se explica si numeroasele vise intruchipand si descriind viu si colorat, vase de toaleta? Eroul matur se afla la Cumpatu, in contrast cu adolescentul de la Budila.

Ma sperie faptul ca ma apropii de sfarsitul carti si nu ii gasesc motivatia, nici mesajul. Ok, scriitorul e bantuit de intamplarea de la Budila, din vreme cand era un adolescent usor psihotic, dar de ce? Ce e asa de monstruos in aparitia lui Lulu travestit(a), incat adolescentul hiperexcitat, devenit adult, e bantuit, inca, de imaginea respectiva?

Pana acum, in urma lecturii, pot face o singura analogie, cu o fotografie banala dusa in photoshop si colorata in mod artificial pentru a soca, sau a capta atentia. Dincolo de elementele epatante ma declar incapabila sa descifrez mesajul, dar poate ca ultima parte a cartii imi va aduce revelatia mult asteptata.

Ma tem ca am gresit alegand sa incep sa il cunosc pe Mircea Cartarescu citind Travesti. Am ales intentionat o carte mica, in eventualitatea in care nu avea sa imi placa. Intr-adevar, nu imi place, dar cred ca e din cauza ca am nimerit o carte scrisa, asa cum reiese si din text, fiindca trebuie sa mai publice, din cand in cand, cate ceva. As fi preferat sa citesc una scrisa fiindca exista o idee care nu ii dadea pace, una care trebuia cu orice pret sa fie transformata in literatura.

*

Am gasit motivatia si sensul in a patra repriza de lectura. De ce-urile din episoadele anterioare si-au primit raspunsul care a fost, in mare parte, unul multumitor.

Da, trauma schimbarii de sex la o varsta frageda poate cauza obsesii, fobii, atitudini inexplicabile, mai ales cand persoana care trece prin intamplarile respective, la o varsta foarte frageda, uita detaliile.

De aici criza de identitate si reactia, pe care o considerasem exagerata, la vederea unui Lulu grotesc, o imagine distorsionata a ceea ce insusi adolescentul ar fi urmat sa devina.

Sora ce ii bantuia cosmarurile era insusi eul sau feminin, suprimat la nivel mental de la cativa ani, doar si extirpat, din punct de vedere chirurgical, tot atunci.

Victor, autorul la maturitate, isi dezgroapa intregul trecut odata cu amintirile de la Budila, mergand pana in vremea in care avea cativa anisori si mama, in mod inexplicabil, il/ o imbraca numai in rochite.

Odata cu amintirile vine si intelegerea si, poate, acceptarea destinului croit de parinti si de mana unui chirurg care a trebuit sa aleaga ce urma sa fie copilul in cazul caruia natura nu putuse alege.

Mi-a placut finalul, desi nu il mai asteptam. Povestea ambigua a prins sens si ultimele pagini difera atat de tare de cele cu care m-am luptat in fiecare zi, incat am fost putin confuza.

Ar trebui sa va spun daca mi-a placut si, sincera sa fiu, nu pot spune. Sfarsitul cartii a fost unul surprinzator si placut, insa, prea putin raportat la restul cartii, atat de incarcata cu detalii, imagini si senzatii, prea multe, prea viu colorate, prea repetate.

Intamplarea a facut sa citesc tocmai azi, cand fac un efort sa ma achit de promisiunea de a scrie despre carte, o recenzie a Orbitorului si sa vad cam aceleasi reactii in fata lecturii, evident, expuse mult mai frumos decat am reusit eu sa le redau pe ale mele.

Trebuie sa mai citesc inainte sa ma pronunt, dar nu stiu cand voi mai indrazni sa abordez o carte in acelasi stil ametitor si orbitor, ca sa citez un cuvant folosit destul de des in Travesti.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: