Corporate s**t

Noi suntem oite si ne place asa.(fredonat pe melodia Desperado)

 

 

Azi e una din zilele in care iau in calcul, cu seriozitate, posibilitatea de a-mi da demisia si a ma muta in Noua Zeelanda, sa pasc oi, sa dresez caini dingo, in orice caz sa nu mai aud de “metier”, SAP, patch si batch si mai ales de management si top management. (sunt caini dingo in NZ?)

Motivul e simplu de ghicit: e perioada cresterilor salariale.

A nu se confunda cresterea cu negocierea. Negocierea e o idee frumoasa pe care o servesti candidatului in procesul de recrutare.

Cresterea e punga cu (mi-e rusine sa spun ce), pe care i-o servesti salariatului dupa ce il evaluezi, ii dai bile albe si negre, il mangai pe cap sau ii dai un bobarnac si ii spui: Cam de atat ai muncit tu anul asta. Ia acest minunat procent scris cu caractere mari pe hartie, semneaza-l si du-l acasa la copii drept dovada ca ai cu ce sa le cumperi bomboane de acum pana la urmatoare crestere.

Nicicand nu iti pare viata mai frumoasa ca atunci cand astepti marirea pentru care te-ai spetit un an intreg si primesti o hartie pe care cauti lung si cu neintelegere un procent.

Anul asta, la noi (acasa era sa zic) la firma, s-a inventat procentul cu virgula si doua zecimale asa ca sa nu te mire cand ti se va propune o aberatie de genul 6,18 % sau 8,44%.

Frati romani ( ca in general noi picam de fraieri la mizerii de genul asta), tare as vrea sa vad si eu algoritmul in urma caruia s-a stabilit ca eu, DarkClauds, merit o majorare salariala de 6,18% la suta, nu de sase, nici de 7, nici de 5.

Eu cred ca meritam 7 dar am fost depunctata la impresia artistica si un pic la mailurile rautacioase iar faptul ca am negociat la sange termenele obiectivelor nu a ajutat.

Stau si ma intreb cum as merge eu in fata unui subordonat sa ii prezint cu titlul de cadou special o marire umilitoare, de 5%, raportat la un salariu de doi bani. Si aia sunt in valoare bruta deci sfarseste prin a primi nimic, daca nu luam in calcul strangerea de mana hotarata si manageriala si privirea plina de intelegere si compasiune.

Normal ca esti plin de compasiune cand ai vila in Pipera si trei copii la scoli straine si ii dai unui om pe care l-ai alergat un an intreg drept recompensa, aproape de jumatatea anului, un amarat de milion, aproape doua.

 Trebuie sa ai un caracater puternic si un obraz gros, nu gluma, motiv pentru care nu oricine ajunge manager in mediul corporate.

Preferabil se aduc manageri straini, al caror nivel de intelegere al limbii de comunicare ( engleza, franceza, germana), scade pe masura ce discutia devine mai delicata.

Ultima gaselnita este aducerea unui manager de pe un alt continent si dintr-o alta cultura, unul care sa iti afirme candid: “Eu nu stie ce motiveaza un salariatul rumun. La noi, in Arabia Saudit important recompens in fecioare virgine pe lumea cealalt.” (Click for details 

 Celor care comenteaza cu invidie ca primim totusi ceva, ca avem team building, si team spirit, cursuri de brain washing in locatii selecte si prime bombastice, noi, corporatistii de romania, le spunem ca e totul o amarata de iluzie, ca suntem tot sclavi in coliviile noastre luxoase, legati de gadgeturi inutile si indopati cu doctrine absurde.

 Criza e o gaselnita inventata de corporatii drept scuza pentru reducerea bugetelor si pastrarea salariilor de doi bani. Trendul este de a investi milioane de euro pentru a inlocui 6 oameni amarati si in pragul pensiei cu masini sau programe.

 Asa ca eu imi doresc cu foc sa ma mut in Noua Zeelanda si sa fiu managerita de oi adevarate, sa castig minimul pe economie si sa fiu LIBERA si sunt sigura ca daca acest text va ajunge la cine trebuie in mareata noastra firma, se va gasi cineva sa imi indeplineasca dorinta, sau macar sa imi faciliteze drumul catre viitorul mult dorit.

 Paste Fericit surori oite corporatiste! Stati linistite, taierea se amana pana la urmatoarea criza economica. 🙂

Advertisements

12 Responses

  1. Offf… nici nu stiu daca sa rad de simpaticul Ahmed sau sa ma intristez. Daca te ajuta cu ceva, eu nici macar un astfel de procentaj nu primesc (in sensul ca sistemul primelor nu s-a inventat la noi). Eventual o vizita mult dorita, din tari indepartate, numai buna de a-mi strica planurile de Paste! So, randurile tale au picat la tzanc si m-au facut sa cred ca nu sunt singura suparata pe acest sistem care imi da impresia ca traim intr-o epoca de mult apusa. Mai exact, ma simt ca un sclav! Renuntand ar insemna sa renunt la multe lucruri pe care mi le doresc si asta ma face sa ma gandesc de mai multe ori inainte de a lua o decizie pripita. Pana la urma e alegerea fiecaruia cum vrea sa traiasca, asa este. Iar patronii au cred toti pana la urma impresia ca le apartii . La inceput poate fi frumos, ca intr-o idila (haha) insa mai apoi lucrurile se schimba. Asa ca pentru cele cateva zile de Paste voi vrea si o voi face! Voi evada si voi ajunge acolo unde visez de mica! Pe varfuletul din spatele casei copilariei mele … yuhuuuu!!! Si de acolo le voi dori toata “fericirea” din lume celor nefericiti care imi fac mie viata la fel de fericita.

    Like

    • Gabi, raportandu-ma la prietenii care lucreaza in invatamant sau in firme mici pot sa par o ingrata insa ma deranjeaza nu atat suma in sine ( procentul e unul calculat de amorul artei si nici macar rotunjit cat sa dea bine pe hartie) cat atitudinea celor care transmit astfel de mariri. Daca tot stiu ca fac o oferta jenanta de ce vor sa o treaca drep un cadou special? De ce cred ca suntem destul de naivi incat sa ii credem ca au facut eforturi supraomenesti pentru a ne servi mai nimic? Sunt satula de vorbaria lor goala si promisiunile gaunoase, de asteptarile tot mai absurde si de aroganta cu care vin si ne prezinta lucruri de bun simt drept descoperiri si politici epocale. Suntem sclavii lor la fel ca indienii saraci care nu pot parasi niciodata domeniile celor care le asigura hrana si cazarea. Am semnat de bunavoie sa fim sclavi, tentati de un salariu mai mare decat al bugetarilor si de o gramada de minciuni, avem un nivel de trai la care nu mai suntem capabili sa renuntam, nici macar pentru libertate dar de ce sa ne mintim ca suntem altceva?

      Like

      • Pentru ca asa zisa dimplomatie de care vezi Doamne trebuie sa dai dovada in orice domeniu este nici mai mult nici mai putin decat un mod frumos de a-i minti pe ceilalti. Daca cineva iti arunca un adevar in fata, poti riposta mult mai usor. Daca se poarta cu manusele cu tine si tu esti om de buna credinta, cu prea mult bun simt, iti este jena sa ii spui ceva. Cu alte cuvinte, iti inchide gura cu diplomatie. Si eu am avut parte de o astfel de marire de salariu, dupa 3 ani! Cand am fost chemata sa fiu anuntata am fost atat de indignata incat am intrebat daca stirea de a-mi fi marit salariul este singurul lucru pentru care ma convocase, daca nu sa ma lase sa plec ca am treaba (nu cu aceste cuvinte, dar i-am dat de inteles). Am incercat sa fiu diplomata… :))

        Like

      • Oricum, si noi visam odinioara la NZ, dar ideea ca e la capatul celalalt al lumii 😀 si ca as fi departe de cei dragi, m-ar impiedica foarte tare sa plec. Nu stiu daca sunt neaparat patrioata dar sunt mult prea atasata de locuri si oameni de aici de care nu ma pot desparti 😀

        Like

  2. În NZ iarba e mai verde. Iar oile sunt folosite exclusiv pentru lână şi carne. Neozeelandezii sau nu au aflat că oile dau şi lapte sau îşi beazează alimentaţia exclusiv pe laptele de vacă. Şi soia.

    Nu ştiu să fie câini dingo în NZ, însă sigur sunt câini comunitari în pădurile din Dâmboviţa, deci şi dacă ar fi câni Dingo în NZ, nu ar fi mare diferenţă.

    Eu ţi-aş fi mărit salariul cu pi. Respectiv cu 3.14159265358979323846. Suficient de precis ca să pui un satelit pe orbită.

    Like

    • Partea cu soia ma descurajeaza putin insa in rest totul este tentant la NZ. Si sa lucrez pentru tine ar fi convenabil fiindca as lasa Bucurestiul pentru un oras cu adevarat frumos. As trebui doar sa imi dai mai multe zile libere decat am acum, preferabil dublu 😀

      Like

      • Mda. Am o prietena a carei mame lucreaza in NZ, insa din cate mi-a spus inconvenientul principal e ca-i foarte departe de tara/copii/parinti (zbor de 27 ore cu escala in Malaiezia sau Singapore, bilet peste 1300 euro/drum) si ar vrea sa se mute undeva in Europa.

        Like

  3. Să știi că am crezut că titlul se referă la THE SUIT COMPANY, care se ocupă cu diverse țoale drăguțe! Am cumpărat de la ei când mi-a rătăcit ALITALIA bagajul și vreau să spun că sunt foaaaaarte drăguți!
    După asta am văzut că nu se referă la ei! Avem mai multe variante pentru completat?
    Trei încercări maxim?

    Like

  4. În condiţiile astea să înţeleg că ţi se pare mai decentă situaţia în care un director important îşi dă de înţeles că nu poate (eu sunt de părere că nu vrea dar…) să-ţi mărească salariul, nu poate să-ţi plătească un curs, nu poate să-ţi angajeze oameni cu care să se poată colabora decent, ei bine, situaţia în care acest director, aflând întâmplător că eşti foarte stresat, îţi spune ceva de genul…

    Mai dă-le dracu de probleme!

    E mai decent aşa? Înţelegi de aici că nu trebuie să-ţi mai baţi capul la fel de mult cu satisfacţia clienţilor, cu încasarea facturilor, cu felul în care te adresezi colegilor mai mult sau mai puţin demni de o internare într-un sanatoriu? Eu cam asta am înţeles şi mi-am propus să şi pun în practică ce am înţeles.

    Pentru că un salariu de 1117 lei+ 50 lei “bonuri de masă”, salariu mărit cu 10 lei în octombrie 2010 am vaga senzaţie că mă îndreptăţeşte să procedez aşa.

    Poţi să judeci oricum vorbele mele dar zău că se poate şi mai rău… Câteodată îmi doresc, într-un stil sadic- masochist, să o aud şi pe Roxana odată că se plânge de bani după ce am analizat diferenţele între ce-şi permite ea şi ce-mi permit eu, strict din punct de vedere financiar vorbind.

    Ei bine, dacă vorbesc de mers la munte cu cortul (chestie pe care în prezent nu mi-o mai permit) contra concedii stil tur de Europa sau de stat înghesuit 4 persoane în 2 camere (apartamentul părinţilor) contra stat singură în garsoniera închiriată consider că ea ar avea multe motive să se plângă.

    Hai că m-am enervat! :))

    Pa!

    Like

    • Adrian, prea putine lucruri imi par decente in zilele noastre. Am spus ca pot parea ingrata avand in vedere faptul ca nu castig rau deloc si totusi comentez atat de aprins si iata ca imi confirmi impresia. Stiu ca se poate mai rau, am fost la mai rau si am evoluat spre mai bine dar nu destul de bine, se pare. In cazul tau nedreptatea e mai mare, evident, dar lasa-ma si pe mine sa am momente cu nervi exprimati in scris stiind ca cel mai mare rau e cel care ne doare pe noi, si nu pe vecinul de blog sau de bloc.

      Like

  5. Bucurati-va ca e mai bine aici decat in China (/India/Africa): http://www.globallabourrights.org/reports?id=0034#daylife

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: