Toamna in Cozia: 26 – 27 Noiembrie 2011

In weekendul 26 – 27 noiembrie am inotat prin frunze pe unul dintre cele mai frumoase trasee parcurse pana acum, in Cozia, un munte atat de laudat inca mi-era si teama ca realitatea ar putea fi mai putin frumoasa decat laudele.

A fost o zi calda de toamna una care a facut ca amintirea turei de iarna de la jumatatea lui Octombrie sa para un fel de vis nepotrivit.

 

Cum sa inoti prin frunze ruginii la o luna dupa ce ai inotat prin nameti ? Ei bine, se pare ca tura din Bucegi a fost una din acele intamplari care par posibile doar in desene animate, atunci cand doar desupra casei tale, in cazul de fata muntelui tau, se scutura cate un nor nabadaios.

Am mers cu masinile pana la Manastirea Stanisoara (773m) si de acolo pe traseul banda albastra in pas lejer pana la cabana Cozia (1579m).

 

Daca nu am fi stiut mai bine am fi crezut ca e septembrie, nu sfarsit de noiembrie. Fiindca vremea era atat de frumoasa, iar padurea una dintre cele mai spectaculoase prin care am ratacit, am urcat pana la cabana in cam 4 ore, cu pauza lungi de poze, gustari si baie de frunze care in unele locuri ajungeau pana la genunchi.

 

Padurile din Cozia sunt atat de frumoase fiindca sunt pline de copaci « exotici » pe care nu i-am intalnit de regula pe trasee. Am vazul mesteceni, pini, brazi, stejari unii langa altii sau imbratisati strans, sub cupola unui cer in nuanta mea preferata de albastru.

 

Ajunsi aproape de varf am dat piept in piept cu vantul care ne-a reamintit ca suntem mai aproape de iarna decat de vara si care ne-a facut sa luam pe noi « cojoacele » la care renuntasem, pe rand, mai jos.

Valea Oltului se ascundea sub valuri diafane de ceata

 in schimb ce spre Fagaras si Bucegi vizibilitatea era maxima asa ca George ne-a putut tine o scurta lectie de geografie, numind majoritatea masivelor si varfurilor vizibile la orizont.

 

Dupa o scurta pauza de ceai in cabana am plecat catre varf tocmai la timp ca sa prindem soarele apunand dincolo de muntii Capatanii.

 

Dupa o noua sesiune foto am coborat la cabana unde am petrecut o seara grozava care a inclus multe glume mult vin fiert si cateva discutii foarte interesante care nu pot fi, totusi, reproduse.

Din pacate nu mi-am implinit dorinta de a fotografia valea Oltului noaptea din doua motive foarte serioase : unul e acela ca vantul sufla prea tare pentru a putea folosi trepiedul si altul e acela ca nori tot mai negri acopereau intreaga vale.

M-am consolat cu vin fiert si cu imaginea lunii care era, intamplator, foarte fotogenica 

 

 

A doua zi am avut parte de vizibilitate si in partea dinspre Valea Oltului asa ca am putut sa vedem si raul si satele care il marginesc. Inspre Fagaras privelistea era si mai impresionanta si atmosfera clara asa ca am zabovit destul de mult incercand sa identificam cat mai multe varfuri.

 

A urmat o coborare/ plimbare placuta prin padure in timp ce vremea amintea mai mult de primavara decat de toamna tarzie.

A fost o tura pasnica, mai mult o plimbare daca ar fi sa ne ghidam dupa timpii traseului, insa mie mi-au lasat o amintire frumoasa si o impresie pe masura: iesirea prin prisma companionilor si muntele, atat de spectaculos desi nu se numara printre cei inalti, de palmares.

 Astept cu nerabdare sa revin in Cozia primavara.

 

Advertisements

3 Responses

  1. Frumoase peisaje! Am ghidul despre Cozia pe noptiera, in asteptarea unei ture viitoare 😀 Am fost acum muuulti multi ani si nu mai tin minte mare lucru, asa ca imi doresc sa revin. Pentru unii, acesta e muntele de suflet. Am ajuns la concluzia ca nu e nevoie de foarte multa stanca sau de inaltimi ametitoare pentru a te lasa fermecat de un munte. 🙂 Felicitari pentru un alt album superb, Claudia!

    Like

  2. Ai cârling sub coloana trepiedului? Dacă da, poţi agăţa de el o plasă cu bolovani, sticla cu apă, rucsacul sau alte greutăţi (foloseşte-ţi imaginaţia). Asta o să facă trepiedul suficient de stabil ca să poată fi utilizat în condiţii de vânt puternic. Numai să reziste fotograful.

    Fotografii expediţioneri hard-core (adică ăia ce cară tone de echipament dar nu-şi iau destulă apă, vezi Alin Totorean) pot să-şi agaţe rucsacul foto că e destul de greu. Când omul din magazin mi-a sugerat asta i-am zis că majoritatea echipamentului va fi pe trepied, nu în geantă şi că mai bine umplu o plasă cu bolovani, doar sunt destui peste tot mai ales când n-ai nevoie de ei.

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: