Alt punct nervos

 E stupid sa iti traiesti viata asteptand cele 22 de zile libere de concediu, weekendurile si putinele zile libere de la stat, timp in care sa simti cu adevarat ca traiesti si sa faci ceea ce iti place.

Ce fel de viata e asta in care 90% din timp faci ceva ce iti place din ce in ce mai putin, in care satisfactiile si reusitele sunt umbrite de aplauzele indreptate inspre “actori” mai vizibili, in care clientii te lauda in fata si te injura in secunda urmatoare si in care  furnizorii de servicii abia binevoiesc sa isi indeplineasca obligatiile?

In ce fel suntem noi mai liberi decat sclavii romanilor sau cei ai americanilor, de pe plantatiile de bumbac?

Exista oameni care au evadat din acest sistem, insa facand mari compromisuri pe care dupa o viata cu destul de mult confort si multe mofturi nu le pot considera acceptabile.

Exista si oameni care au gasit calea de mijloc si traiesc bine facand ceea ce isi doresc, insa aceia sunt si mai rari si reteta succesului lor nu mi se aplica, din pacate, si mie.

Presupun ca ar trebui sa imi gasesc propria cale, insa nu stiu incotro sa o caut, si totusi, asa confuza si dezorientata cum sunt, legata si mai strans de “glie” de noile obligatii cu care inca nu ma pot obisnui, am hotarat sa imi dau ragaz ca pana la 30 de ani sa ma lamuresc ce vreau si cum trebuie sa procedez pentru a reusi, in sfarsit, sa fac ceea ce imi doresc pentru restul vietii.

Mai jos un text recuperat din drafts si care spune destul de multe despre starea mea de spirit de la momentul scrierii si de acum:

 « Multinationala iti spala creierul. Da rau, nu gluma, cu efecte care sper sa nu fie permanente, totusi.

Iesi din facultate nauc si vai de tine si te inhata un recrutor zambitor de la o multinationala. Iti povesteste frumos, zambeste si mai frumos si iti vinde o poveste frumoasa, una in care crede chiar si el uneori.

Povestea asta e despre egalitate, cariera, sanse egale, viitor luminos, salarizare « la nivelul pietei » laptop si alte gadgeturi care te inrobesc. Iti vorbeste cel mai frumos de viitor si printre cuvintele lui te si vezi in costum si cu laptopul in brate ca un James Bond corporate style.

Te incanta salariul, ca doar e primul, te incanta oamenii atat de profi si prietenosi (crezi tu), te incanta gandul ca te asteapta un viitor in care iti vei permite orice.

 In timp salariul creste, cresti putin si in functie, nu mult, suficient insa pentru a avea senzatia ca l-ai apucat pe Dumnezeu de un picior, ca esti cineva si vei ajunge si mai departe cat de curand, fiindca poti si toti oamenii astia draguti din jur, de la sef la Rh, exista doar pentru a te purta pe brate catre un destin glorios.

 Capcana perfecta se inchide in secunda in care ai ajuns sa castigi suficient cat sa iti permiti o casa sau orice alt tip de « viciu » de acest gen. (trebuie sa numesc viciu orice chestie menita sa te inrobeasca pentru urmatorii 30 de ani)

De cand ai devenit sclavul viciului devii impliciti si sclavul ser(viciului). Multinationala isi arata coltii si sunt ai naibii de urati.

 Incepi sa vezi lucruri noi, de parca ai redescoperi lumea si afli cu stupoare ca nu esti centrul universului, nici al propriului destin, ca esti o piesa oarecare intr-un spectacol dedicat celor alesi.

 Se vad mai greu nepotismele si carierele bazate pe prietenii sau grade de rudenie la nivel corporate dar si cand incep sa se vada e ca in cartile lui Stephen King: palatul de clestar e o cosmelie plina de panze de paianjen care urmeaza sa te sufoce, iar peretii sunt crapati sau decorati cu picturi sinistre. »

 

Advertisements

11 Responses

  1. Mereu ma corupi la comentarii prin subiectele tale fierbinti! :))
    Am fost si cred ca voi ramane o fire nelinistita, intr-o perpetua cautare a ceva …nici eu nu stiu a ce. A fericirii cred, in fond, care in zilele pline de rutina pare sa dispara din sufletul meu. Tocmai pentru ca fericirea pentru mine consta in acele mici minuni care au loc in viata noastra si care vin fie din partea celor dragi, fie atunci cand simti ca traiesti facand lucruri care iti plac.
    Dorind sa imi castig independenta am preferat sa traiesc pe cont propriu, sa ma angajez inca din studentie, pentru a nu mai depinde de ai mei. Sa fiu eu insami singurul meu stapan. Insa si pe mine m-a furat mirajul unei slujbe frumusele care insa a inceput sa imi manance destul de mult din timp si energie.
    Am trecut prin n feluri de stari si perioade. De multe ori m-am regasit in ceea ce ai povestit in ultimul an, de cand te cunosc. Dar la un moment dat am realizat ca nu cred ca mi-as dori sa fac din pasiunea vietii mele, din hobbyul meu preferat un job! Pentru ca ar interveni rutina si in acest caz si cum sunt o fire care se plictiseste repede, tare mi-e teama ca m-as plictisi si de acel job. Am preferat in schimb sa gasesc o cale de mijloc, sa imi castig un anumit nivel de independenta in cadrul acelui job si sa imi fac inteles principiul conform caruia respectul trebuie sa fie reciproc, indiferent de varsta, sex si functii. In definitiv toti suntem oameni. Atata timp cat acest echilibru nu se destrama, lucrurile pot continua.
    Iata totusi si lista mea cu ce mi-as fi dorit sa fiu daca as fi avut poate mai mult curaj, incredere in mine, sustinere… in ordine cronologica, asa cum imi aduc aminte acum: artista (:)) daa, imi placea sa cant prin copilarie, inca imi place muzica foarte mult), jurnalista (ma bucur totusi ca nu am devenit, la cata coruptie e si prin mass media), geolog – la acelasi nivel cu ghid turistic (de curand am aflat ce presupune sa fii ghid montan si e mult mai greu decat ai crede la prima vedere), diplomat in cadrul unei ambasade (a fost mai mult un gand razlet) si in final cabanier (:)) asta la batranete, neaparat cu un Saint-Bernard sau un ciobanesc imens in curte). Dar sa revenim cu picioarele pe pamant si sa ne bucuram de traduceri si drumetii in timpul ramas liber. 🙂

    Like

    • Toata lumea se simte neimplinita la un anumit nivel, este in firea noastra sa vrem mereu exact acel lucru care se afla dincolo de puterea noastra la un moment, insa idealul este sa ne traim viata angajati in activitati care sa ne bucure cat mai mult si sa ne plictiseasca cat mai putin. Eu puteam sa afirm asta despre jobul actual, insa atatea lucruri s-au schimbat si atatea relatii s-au deteriorat incat gasesc tot mai putine satisfactii. In plus, simt ca este momentul sa fac un pas in alta directie si pasul pe care vreau sa il fac este foarte foarte mare, aproape imposibil. Pentru “ambitia” asta trebuie sa muncesc mult mai mult si sa fac fata unui val de situatii tot mai dificile si cu din ce in ce mai putina sustinere..
      Pe de alta parte vad oameni care isi urmeaza visul atat de frumos incat simt ca eu am gresit undeva cand mi-am ales chestia asta pompoasa numita cariera. Tot ce imi pot imagina acum in ceea ce priveste viitorul, in termeni mari, e sa continuu sa lucre pe aceeasi plantatie, poate undeva cu orizonturi mai largi pana in momentul in care voi reusi sa gasesc o cale sa ma intretin traindu-mi visul. Cat despre vis, in linii mari, ar presupune sa calatoresc, sa fac fotografii si sa scriu, desi nu excelez in niciunul din domenii si probabil nu o voi face niciodata..

      Like

  2. Măi, eu fac ce-mi doresc, cel puţin momentan (nu ştiu dacă o să-mi doresc să fac acelaşi lucru pentru tot restul vieţii) şi nu-s nici negru pe plantaţie, însă nu prea avem de lucru în perioada asta. Like deloc. Plus că probabil că tu n-ai lucra pe banii pe care lucrez eu. Aşa că stop whining sau caută-ţi altă multinaţională, deci schimbă-l pe dracu cu tac-su. Sau fă-ţi firmă ca să nu rupi nicio factură trei luni la rând şi să discuţi apoi cu maică-ta despre cât de viciat e mediul de afaceri din România. Pentru că nepostime, futaiuri şi spăgi nu sunt doar în multinaţionale sau la stat ci şi între firme, multinaţionale şi stat.

    Uite ce scrie o tipă din lista la status: Succesul profesional este ca si cum ai fi gravida: toata lumea te felicita, dar nimeni nu stie de cate ori ai fost fu*uta!!!

    Like

    • I’m not whining, comentez cum comentez o multime de alte subiecte, ca doar de-asta am blog, sa pun aici mai tot ce imi sta pe suflet. Stiam ca o sa vina cineva care o sa imi spuna ca pe langa altii am foarte mult si ca exista si alte solutii si etc. Ideea de a schimba un drac pe altul nu ma incanta, mai ales ca in general un om calat pe stilul unei multinationale se adapteaza greu la stilul alteia, si fiindca tot lucrez in una cu filiale in jumatate din lume mai bine imi propun sa lucrez in alta tara dar sub acelasi regim, familiar, decat in alta multi unde sa trebuiasca sa o iau de la zero cu invatarea, adaptarea, etc.
      Si sa stii ca as lucra pe salariul tau daca as avea deja casa mea si nu as avea de platit in urmatorii 30 de ani o caruta de bani la banca doar pentru “luxul” de a nu locui cu familia sau cu colegi de chirie, gazde si alte feluri de colocatari.
      Cat despre nepotism, stiam ca exista la stat, in multinationale mai putin, insa aici era doar putin mai bine camuflat. Odata ce ai vazut unele detalii, insa, nu mai poti nega existenta lor si iti zgarie retina.

      Like

      • Nu, voiam să spun că există corupţie la greu şi în mediul de afaceri din ţară. Concret: profesorul X de la facultatea Z are o conferinţă şi o rulează prin firma Z care plăteşte servicii de “consultanţă” firmei fiicei profesorului X. Maica-mea îi zice la asta “algoritm de şpagă”. Cam la fel cu multinaţuionalele – au agenţii prin care îşi rulează preferenţial evenimentele. Agenţiile subcontractează terţi de multe ori pe bază de şpăgi. Terţii pot fi firme înfiinţate peste noapte doar pentru acel eveniment şi subcontractează la rândul lor pe alţii care pot fi alţi terţi sau în cazul fericit furnizorii reali de servicii. Cu evenimentele care veneau de la UE direct nu era problema asta însă le-au trecut şi pe alea prin Bucureşti, deci acum sunt viciate şi alea.

        Noi avem mai puţin problema asta pentru că lucrăm preferenţial cu persoane fizice (instalaţii). De regulă sunt unul, maxim doi (când soţia are şi ea un cuvânt de spus) factori de decizie. Deşi am pierdut timpul şi cu dobitoci gen directori de la EON Gaz care voiau să ceară cuiva şpagă “în natură” şi aveau nevoie de o evaluare (ofertă) făcută pe gratis de către un terţ (noi). Dar ceea ce facem e o nişă, e şi sezonieră, a căzut piaţa rău de tot, au băgat între timp şi un program cu fonduri nerambursabile de la stat. Program care a mers ok anul trecut, deşi am lucrat cu margine de profit foarte mică, dar pe care evident că l-au viciat deja. Deci am rămas cum s-ar zice în plop. Şi plopul în aer.

        Cu locuinţa înţeleg, deşi probabil că erau şi alte variante (să te măriţi, să te cari afară, etc.).

        Like

        • Cum domle sa ma marit ca sa am casa mea, am ramas blocati in Evul-Mediu? Toate fatucile care s-au maritat de dragul unei conditii sociale mai bune sau mai sigure sunt de compatimit. Mai bine as locui cu bunicii in urmatorii 10 ani decat cu un sot doar de dragul casei lui cu 3 etaje 😀
          Partea cu caratul afara e acceptabila doar in conditiile in care as merge sa fac acelasi lucru pe care il fac si aici, nu sa merg sa spal vase in State sau sa dau cu matura in Spania, si sincera sa fiu, inca nu am gasit tara in care as vrea sa imi petrec urmatorii 5- 10 ani.
          As mai pleca sa fiu ghid prin Noua Zeelanda, Australian sau voluntar in America de Sud sau in Africa, dar cred ca inainte tot as vrea sa am aici un loc in care sa ma pot intoarce candva, fara datoria imensa de acum..

          Like

        • Nu de dragul unei condiţii sociale, ci aşa în general. Şi nu-i musai să aibă casă cu trei etaje, însă în doi e mai lejer de plătit şi un credit. Ce pot să-ţi spun este că după 30 ne cam scad şansele să mai acceptăm pe cineva lângă noi sau să ne accepte careva. Ref. la migraţie nu vorbeam de spălat vase, ci de muncă calificată şi plătită în consecinţă.

          Da, dnuB are dreptate, o să fie tot mai rău. Enjoy it while it lasts.

          Like

        • Da, si in 2 e mai simplu de mers in vacanta, nu platesti supliment de single 85% din costul vacantei, dar sa faci un pas de-asta doar din comoditate sau de gura lumii imi pare cel mai trist curs pe care il poti da unei vieti.

          Like

  3. Welcome to the real world!
    Chiar crezi ca la 30 de ani vei fi rezolvat ceva din problemele astea? Tu macar mai castigi ceva, mai vezi lumea, una-alta, eu trebuie sa ma multumesc cu pasiunile casnice.Ca sa fiu sincer, cred ca inca mai visez ce visam si la 30, poate palierele-s altele, dar, in mare…
    Nu dispera, o sa fie si mai rau!

    Like

    • Pariu ca nu o sa fie mai rau? Iti garantez ca o sa ma dau peste cap de un milion de ori si pana la 35 de ani o sa fac ceea ce imi place. Fiecare moment de impotmolire ca asta m-a motivat sa ma zbat mai tare pentru ceea ce imi doream, asa o sa fac si de acum inainte. Pasiunile casnice vor fi abordate ca si pana acum, ca hobbiuri, un fel de pitstops intre marile aventuri. Cheer up, nici viata ta nu e atat de rea cum vrei tu sa ne faci sa credem. 😉

      Like

  4. Mereu am zis “N-o sa fac niciodata asta!” si am ajuns sa o fac. Liceul pe care l-am ales, facultatea, fizica, doctoratul… Acum sunt impotmolita (profesional) si ma zbat ca un peste disperat intrebandu-ma daca nu cumva mi-ar fi fost mai usor crosetand basmalute si invartind margele, decorand biscuiti cu unt sau avand un serviciu simplu, cu program de la 9 la 5. Dar, oricat de naspa ar fi, toate astea au dat vietii mele un curs nemaipomenit. Sunt atatea lucruri, oameni, locuri de care nici n-as fi stiut ca mi-e dor sau ca imi plac.

    Singurele aspecte greu de schimbat tin strict de mine, de toate defectele pe care le am. Nici o schimbare de cariera, nici o decizie de a rasturna muntii nu mi-a fost de folos in legatura cu problemele astea. Lupta pentru o viata de calitate se da zilnic, prin alegerile marunte pe care le faci. Ca lucrezi pentru o multinationala sau iti esti singurul sef, cand e vorba de facut bani si contribuit la bunul mers al societatii si capitalismului, senzatia e la fel de amara.

    Motto-ul meu: Follow your path, you don’t know where it might lead you…

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: