Iezer Papusa – Iunie 2012 ( doi ani mai tarziu)

Daca imi cititi blogul de ceva vreme cu siguranta ati auzit povestea din Iezer Papusa. Da, cea cu mine coborand muntele noaptea si plangand de mama focului. Stiu ca v-a amuzat, si pe mine ma amuza comportamentul meu din acea seara de neuitat, insa trebuie sa recunosc, si la doi ani dupa marea aventura muntele ala inca ma speria putin.

Am evitat destule invitatii si propuneri de ture in Iezer Papusa fiindca nu prea ma simteam in stare sa infrunt traseele lungi specifice zonei, insa a venit si momentul in care nu m-am mai putut scuza si a trebuit sa imi fac rucsacul si sa pornesc la drum pe acelasi traseu de cosmar, doar ca de data asta ziua.

In mod normal tura din Iezer Papusa avea drept obiectiv sa ajungem pe Papusa insa nu stiu prea bine cum se face ca ne-am trezit la baza traseului Punct Albastru 🙂 ,asa ca am zis, ce-o fi o fi si am pornit la drum.

Traseul porneste cam la un kilometru de cabana Voina unde drumul de masina este blocat de o bariera. Dupa bariera urmeaza inca doi Km de drum forestier dupa care traseul incepe prin padure, in stanga si urca si tot urca vreme de vreo 3 ore conform teoriei de pe indicator si vreo 4 jumatate conform experientei noastre practice.

Desi lung, traseul care poate fi inspaimantator noaptea este destul de frumos pe lumina. Da, sunt portiuni in care traversarea raului necesita putina atentie si puncte de sustinere stabile, insa urcusul nu este greu si peisajul este frumos.

 

Dupa o prima bucata de urcus sustinut prin padure urmeaza zona padurii prabusite, zona prin care poteca a fost eliberata, inca o bucata de urcus prin padure dupa care se ajunge in zona cu jnepeni de unde, in zare, in zile senine se vad Bucegii.

La jumatatea lunii iunie crestele sunt roz si la tot pasul se gasesc flori si gaze.

 

Ultima bucata de urcus prin jnepeni pare fara sfarsit insa din fericire sunt multe motive temeinice pentru a te opri si privi in jur.

Atmosfera de visare si frumusete este intrerupta brusc, odata cu sosirea la refugiu. Nu poate fi o coincidenta faptul ca si la a doua vizita la refugiu am dat peste acelasi gen detestabil de indivizi bauti si cu atitudine complet deplasata.

Sa nu intelegeti ca generalizez, evident la refugiu erau si oameni normali nu numai oligofreni, insa mi-au ramas mai degraba in minte indivizii care imediat ce am aparut in raza lor vizuala au inceput sa faca comentarii deplasate, sa ne filmeze(!?) si sa se uite de la noi de parca nu mai vazusera in viata lor oameni.

Acum probabil o sa va imaginati ca aveam noi ceva anormal, ca purtam pantofi cu toc si fuste scurte sau ceva ce ne-ar fi facut demni si demne de filmat insa va asigur ca eram doar 4 oameni obositi, imbracati absolut normal pentru munte si ca niste oameni la fel de normali nu ne-ar mai fi privit de parca am fi descins dintr-o nava cosmica in forma de farfurie.

I-am ignorat si ne-am vazut de drum, asezandu-ne langa lac, in jurul caruia pareau sa fi campat oameni normali. Am mancat de pranz, am inghetat si ne-am imbracat cu tot ce aveam mai gros, am facut cateva poze, ne-am gandit bine daca sa urcam spre varf si am decis ca nu e cazul.

 

La plecare am vrut sa trecem neobservati pe langa « prietenii » de la refugiu insa un domn ne-a surprins si ne-a dat in grija un alt domn care ar fi vrut sa coboare de pe munte si nu avea cu cine.

A urmat o coborare de 4 ore in care am fost supusi une teste de cultura generala pe care cred ca le-am trecut si in care am fost acuzati de nenumarate ori de soarta tarii si de viitorul ei de catre “prietenul” nostru care fusese pe munte sa culeaga “bujorel”.

La un moment dat am grabit pasul si mi-am lasat prietenii in urma sa suporte acuzele si testele preferand sa incerc sa imi amintesc traseul parcurs pe intuneric si sa imi fac o idee clara despre ce s-a intamplat in noaptea aceea de pomina.

E surprinzator ca acum, pe lumina, am coborat in patru ore in timp ce pe intuneric coborasem in exact 3 ore, lucru clar explicabil prin faptul ca acum ne grabea doar interogatoriul partenerului de tura nedorit pe cand atunci ne grabea propria imaginatie care ne facea sa vedem ochi rosii si umbre in toate tufisurile din jur.

Iezerul e un munte frumos, strategic asezat aproape de Bucuresti si usor accesibil, insa dupa aceasta a doua experienta nu este un munte pe care simt nevoia sa mai urc cu alta ocazie. Cred ca exista locuri de care te indragostesti si locuri care iti sunt pur si simplu indiferente. Pentru mine, Iezer Papusa intra in a doua categorie.

Advertisements

6 Responses

  1. Mda, imi pare rau pt experientele tale nefaste. Sincer, chiar ma gandeam la tine cand coboram pe PA , insa gratie povestilor citite pe net (a ta si a altora) si stiind si din proprie experienta ca impartitul aceleasi camere poate avea surprize din cele mai neplacute , am preferat intimitatea – adica cortul. Si am avut noroc sa gasim un locsor doar al nostru bestial. Eu una nu am nicio amintire nefasta legata de acest munte. Mi-a placut tura pe de-a-ntregul , mai ales ca am avut parte si de un rasarit superb 🙂 La fel ramasesem cu impresia despre Malaiesti. Am zis dupa experienta respectiva ca eu nu mai pun piciorul acolo, basca sa mai dorm! Insa am revenit intr-o zi din timpul saptamanii cand eram noi 2 si cativa ca noi si am plecat inainte sa inceapa petrecerile (cabanierul , in ultima zi, cand am plecat, se intorcea cu magarusul doldora de beri…iti inchipui ce veselie urma ). Asa ca mi-am schimbat radical impresia despre loc si oameni (mai putin despre unii asa zisi “muntomani” care trec pragul acelei cabane).

    Like

    • Nu mi se pare normal (adica ma cam oftica ) sa nu pot merge pe munte sau in vreo zona din cauza unor astfel de oameni. Si in Piatra Mare am avut o astfel de experienta, la cabana. Un tip chiar se lauda ca facuse nu stiu ce traseu smecher cu bere la bord. Wow! Ce macho! :)) Probabil vroia sa impresioneze… a reusit oricum! 😛

      Like

      • Ei, si experientele nefaste au rolul lor in viata. De data asta chiar m-a deranjat atitudinea indivizilor de la refugiu, tipic golaneasca si complet deplasata dar nu atitudinea lor ma impiedica sa mai merg acolo pe viitor ci faptul ca muntele in sine nu pare ca mai are multe lucruri de oferit. Poate e de vina faptul ca am prins o zi innorata si nici macar fotografiile nu au iesit frumoase.

        Like

  2. Să facă trasee cât mai multe şi cât mai periculoase cu cât mai mult alcool la bord, pe vreme cât mai rea, preferabil iarna. Şi să nu-i deranjeze pe salvamontişti cu telefoane aiurea.

    Like

    • Eu nu vreau sa le doresc raul inconstientilor, as prefera doar sa isi organizeze betiile acasa si nu la refugii pe care sa le devasteze. Legat de salvamontisti, am auzit de nenumarate ori ca unii dintre ei concureaza la chefuri pe munte cu turistii zurbagii. De exemplu in Piatra Craiului sunt salvamontisti niste pustani care nu au habar de munte si de operatiuni de salvare care doar stau la cabana si se dau mari cu echipamentul lor de oameni ai muntelui iar chefurile date la cabana salvamont sunt renumite. Ce te faci daca ai un accident pe munte si un Gigel cu titlul pompos de salvamontist este prea beat sa ajunga la tine sa te ajute?

      Like

      • Dacă nu cunosc şi nu respectă muntele tot ei or s-o păţească. Cei cu care am discutat eu erau ok şi chiar dacă mai băgau seara câte o bere a fost un accident cu parapanta a doua zi şi au intervenit prompt.

        Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: