Dupa zece ani

Nu v-am povestit pana acum despre intalnirea de 10 ani de la absolvirea liceului desi s-a petrecut pe la jumatatea lunii iunie. Principalul motiv a fost acela ca nu am participat la nefericitul eveniment, al doilea motiv a fost acela ca am ajuns sa ma gandesc de doua ori inainte sa scriu sincer despre oameni care ar putea sa imi citeasca blogul.

Pana de curand aveam o parere buna despre reuniunile dupa 10 ani, parere complet schimbata dupa ce m-am chinuit fara succes sa aduc 20 de oameni de pe o raza de 300 de kilometri intr-o zi din an in acelasi loc.

Am abandonat cand am vazut ca mai putin de 10 oameni erau dispusi sa vina, si pana si printre ei spiritele erau destul de incinse si nu tocmai prietenoase.

Pana la urma de ce sa imi stric un weekend ca sa ma intalnesc cu nistre straini cu care nu am avut mare lucru in comun nici acum 10 ani, cu atat mai putin acum? Cei zece ani si-au pus atat de bine amprenta pe noi incat nici nu mai semanam cu cei de atunci.

Vietile noastre au avut cele mai ciudate si neasteptate traiectorii si acum, cand incercam sa comunicam nu reusim nici macar sa fim politicosi si calmi, discutiile degenerand rapid in tot felul de certuri stupide si comentarii inutile.

 De la o simpla idee de a iesi la un suc in formatie completa, tema reuniunii a degenerat atingand culmi ale grandomaniei. Colegii “mai uniti” din alte clase s-au intalnit intr-un faimos restaurant de nunti unde au petrecut de seara pana dimineata pe muzica de sarbe si hore si pe fondul unui meniu cu 6 feluri de mancare. Evident, un fotograf si un cameraman au imortalizat reintalnirea de neuitat a fostilor elevi imbracati la 5, 6, 8, 10 ace, cu rochii de seara si costum si cravata, accesorii la care au renuntat doar mai tarziu, pe fondul alcoolului si al sarbelor indracite.

 Afland detaliile “revederii” chiar ma gandeam ca ar fi fost indicat sa profite de ocazie si chiar sa se casatoreasca cu festiva ocazie unul din “nefericitii” care nu au inca la activ o casatorie, doua si nu stiu cati copii deja la scoala.

 M-am simtit oarecum vinovata sabotand ideea maretei reuniuni, mai ales ca sunt cativa fosti colegi care imi spun dragi si imi vor fi mereu, indiferent cat de rar vom vorbi ( sau tocmai de aceea J ) insa vazand fotografiile profesioniste de la maretul eveniment m-am inchinat lung si am multumit inspiratiei divine care m-a ferit de o noapte de cosmar intr-o atmosfera de nunta tipic romaneasca, dintr-aceea cu strigare de dar si multe ritualuri care implica gaini si curci traumatizate.

 Vom mai avea o tentativa spre toamna, sa organizam o intalnire decenta si cat de cat normala, intr-un bar in care sa bem un suc si sa discutam ca niste oameni maturi si responsabili cum se presupune ca am fi, insa nu imi pun prea multe sperante in sansele de reusita ale acestui demers.

Pana la urma suntem niste straini coplesiti de griji, probleme sau de propriile persoane si cel mai probabil, pe FB sunem mult mai priceputi in a parea altceva decat ceea ce suntem de fapt decat in viata reala.

Advertisements

7 Responses

  1. Acum vreo 2 ani am participat la intalnirea de 10 ani de la terminarea facultatii si chiar a fost una reusita: local decent, muzica aleasa de noi, un tzol semi-festiv, nimic pompos.
    A fost emotionanta revederea. Surpriza serii a fost (atat pt noi, cat si pt dansa, surpriza din partea organizatoarei) prezenta unei profe de engleza care ne-a adus cate o floare. Pozele si filmuletele le-am facut fiecare, in stil propriu si amatoricesc, dar natural. Cred ca atunci cand incerci sa bravezi, sa fii altul decat esti tu de fapt, situatia devine si ea artificiala si neplacuta.
    Desi avusesem ditamai emotiile, fiind nerabdatoare sa vad cum ne-am schimbat fiecare, fizic in primul rand (caci nu avusesem foarte mari tangente cu o parte din colegi – ne-am intalnit toti de la engleza principal, ma rog..am fost vreo 20, neputand veni toti), seara a decurs tare placut. Am descoperit cat de bine ma pot intelege (poate acum, atunci eram ceva mai necoapta) cu oameni cu care abia de schimbasem cateva vorbe pe atunci. Vreo 2 ani din facultate i-am facut in paralele cu o alta scoala si apoi cu un job…imi doream de pe atunci sa fiu independenta. 😀
    Intalnirea a fost o readucere aminte tare placuta, in final. Si ne-am propus sa ne revedem si pe viitor. Apoi am schimbat nr de telefon, poze, am mai tinut legatura cu o parte….incet incet insa relatiile se racesc, caci fiecare avem viata lui, distanta e si ea de vina. E greu sa tii in permanenta legatura cu toti. Important e ca atunci cand te revezi sa nu uiti de relatia care a fost si care poate fi intre tine si acele persoane. De ex, am o prietena de dinainte de facultate in Craiova pe care se intampla sa o vad poate si la 2 ani. Vorbim la telefon cand si cand. Insa important e ca ne gandim una la cealalta si ca prietenia noastra e sincera. Iar atunci cand ne revedem, e ca si cum ar fi trecut foarte putin timp. Avem ce ne povesti si exista acea familiaritate pe care timpul nu o poate raci. 🙂

    Cred ca timpul si distanta sunt un bun test de prietenie.

    Like

  2. Nu zic nimic, ca ma paste si pe mine o intalnire de-asta la anu’. Pe cea din generala am “ratat-o” fiindca am reusit sa ma mut de atatea ori in tot acest timp incat mi-am pierdut urma.

    Like

    • Sper sa fie mai reusita decat tentativa noastra. Eu ma gandesc serios daca sa mai fac o incercare la toamna sau sa las balta ideea.

      Like

      • Asta numai tu o poti decide.

        Dar trag concluzia ca ai fost sefa clasei in liceu 😀

        Like

        • No way, nu a fost sefa clasei, nici nu mi-as fi dorit, eram mult mai boema si mai pasnica decat acum si in plus, eram, complet nepotrivit, la un profil de informatica cand locul meu era clar intr-o clasa de uman. Am vrut sa iau initiativa si sa organizez revederea pentru simplul motiv ca nimeni altcineva nu parea interesat sa o faca, dar majoritatea nu s-au aratat interesati nici sa participe..

          Like

        • Sau cu alte cuvinte ţi-ai făcut de lucru. Păi dacă nu vor să participe şi nici n-aţi fost foarte uniţi, why bother?

          În liceu aveam mai multe în comun cu foştii colegi din ciclul gimnazial, decât cu cei nou veniţi începând cu clasa a 9-a. Vorbesc de toţi colegii din ciclul gimnazial, inclusiv cei din clase paralele, care au ajuns sau la noi în clasă, sau în clase paralele în timpul liceului. De aia am mers. Cu noii veniţi n-am prea avut treabă în sensul că n-am legat prietenii.

          Like

  3. Ce să-i faci, aşa-i la noi, cu sârbe, beutură, haleală şi hore. Nici eu n-am mers la restaurant, pentru că iniţial a fost vorba de 60 lei, apoi de 120 pentru ca în final să plătească 160 pe practic nimic. Aşa-i când organizează unii care nu au habar dar se cred mari organizatori în loc să apeleze la o firma specializată (maică-mea se ocupă inclusiv cu prostii dinastea, însă nu pentru 10 oameni, ci pentru grupuri de >50 de persoane; 10 oameni pot rezerva o masă într-un local şi gata). O colegă care a mers, prietenă bună numai s-a enervat.

    Am fost doar la şcoală la întâlnirea cu profesorii şi cu colegii care au venit din toate cele trei patru clase într-o clasă a liceului pe care l-am absolvit, acum colegiu naţional – singurul din Cluj cu rata promovare 100% la bacul de anul acesta.

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: