Dezgropand potcoave – IV

Autobiografic

 

Împart spaţiul locativ cu două baloane

Unul mov şi unul albastru

(cel mov moare puţin pe zi ce trece)

între toţi prietenii mei,

cel mai mult ţin la mine.

Ne vedem rar din păcate…

Dimineaţa pe fugă

când eu sunt morocănoasă

şi visez la cafele

servite intravenos.

Când obosesc sau îmi este foarte dor,

iau un creion şi îmi scriu scrisori:

Dragă Claudia,

Iartă-mă că mă gândesc la tine atât de rar.

Mi-e dor de tine uneori.

Am obosit şi aş vrea să ieşim la plimbare,

doar noi. Dar tu nu eşti singură mai niciodată

şi mă simt…în plus.

Mi-am cumpărat o colivie, ţi-am spus?

Am pus-o pe balcon şi i-am lăsat uşa deschisă

Ştiu că voi veni într-o zi acasă

Şi o voi găsi locuită

(prea mulţi găsesc libertatea o povară, prea grea)

Tu ce mai faci?

Când ai timp poate te-ntorci acasă

Mereu se uită ciudat vecinii când văd

Că la întreţinere am declarat,

o jumătate de persoană.

Nici eu nu înţeleg câteodată

Cum de nu mai eşti

Şi de unde mai sunt

Şi ce ar urma mai departe…

Advertisements

5 Responses

  1. Dintre toate pana acum, aceasta mi-a placut cel mai MULT!! 🙂 Poate ca s-a potrivit cu starea mea de acum… Aveam un prof de latina in liceu care ne zicea sa nu uitam sa gasim puterea si timpul sa stam de vorba cu noi insine , cand si cand. Pe atunci eram distrata si nu am prea inteles sensul vorbelor lui, abia mai tarziu l-am descoperit si mi-am amintit de ele…

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: