Nenumaratele tristeti – I

“Stand aici, in bataia directa a vantului, pe peronul aproape gol nu pot sa-mi imaginez ca o asemenea priveliste dezolanta a putut fi decorul atator povesti de dragoste si ganduri frumoase. Nu gasesc nimic romantic in peroanele lungi biciuite de ploaie, in cimentul manjit de noroi, coji de seminte si guma intinsa pe caldaram de picioarele a zeci de calatori zgribuliti.

Cum ar putea un sarut sa fie altfel decat nepotrivit in mirosul de ulei ars si de fier incins, in fumul locomotivelor si in zgomotul infernal al rotilor care te indeamna sa le curmi, macar pentru o secunda ritmul?

Nu exista loc mai potrivit, mai ales intr-o noapte rece de toamna pentru a realiza ca iubirile, asemenea garilor perfecte din carti si filme, sunt o mare minciuna.

Trenul ajunge in gara si trebuie sa cobori, te lupti cu geamantanul greu si sari o treapa mult prea inalta, vantul iti sulfa parul in ochi si ploaia rece iti loveste cu toata forta obrajii. Calatoria s-a sfarsit, picioarele-ti sunt amortite si in primele secunde contactul cu solul iti pare atat de gresit. Te legeni in ritmul unui tren fantoma, asa cum o parte din tine se leagana in iluzia dulceaga a faptului ca ultima mare iubire a fost cea mai mare si cea “adevarata”.

La sfarsitul fiecarei calatorii te mai nasti o data iar procesul  e al naibii de neplacut. Lumea te intampina gri si rece, cu un peron nesfarsit, populat de umbre grabite care nu vor ezita sa te impinga, sa te calce pe picioare, sa te contamineze cu graba lor bolnavicioasa de a ajunge in brate caldute, dupa usi grele in spatele carora sa-si ascunda neputinta si ratarea.

Ai vrea sa ii opresti sa le spui: Buna seara, nu va suparati, abia m-am nascut, ati putea sa-mi explicati cum se ajunge la metrou?

Ridici bratul in chip de salut, dar nimeni nu priveste mai departe de varful bombeului si simti ca ai nimerit in plin campionat de sarit peste crapaturile din caldaram si te intrebi  daca ar trebui sa incepi sa topai la fel de ridicol, doar doar vei simti ca apartii cuiva, unui grup de straini care nici nu stiu ca s-au mai nascut o data odata cu oprirea trenului in gara.

Stiu ca ai vrea sa imparti cu cineva bucuria nasterii, stiu ca ai vrea sa opresti cativa straini si sa le spui ca au primit o noua sansa, ca incepand cu seara asta pot face tot ce vor, tot ce au visat, ca le va fi infinit mai usor decat si-au imaginat.

Nu o faci, poate simti ca norocul e doar al tau si crezi ca nu ti-ar mai ajunge de-ar trebui sa il imparti cu atatea zeci de straini care iau cu asalt orasul si noaptea.

Garile nu sunt bune pentru povesti de iubire, am stabilit asta acum ceva timp. Adevarul este ca nici de sali de nastere nu sunt tocmai bune, dar ce sa faci, de prea putine ori alegi unde incepe sau unde se sfarseste o buna parte din viata ta.

Faci doi pasi pe peron, te uiti la scaunele ude si tragi adanc in piept  aerul imbacsit. Cauti cu privirea un ceas, iar cel asupra caruia ochii tai se opresc pare ca nu si-a mai miscat bratele de zile bune.

E aceeasi ora ca atunci cand ai plecat, acum cateva zile, daca nu ma insel. Aceeasi ora sau acelasi ceas care isi rateaza menirea?E greu de spus, de la o vreme, toate ceasurile si toti oamenii arata la fel.

Da, toti oamenii. Exact asta ai spus inainte sa iti iei un bilet dus intors catre un oras al carui nume nu il mai auzisei niciodata.

O calatorie dus intors intr-un tren populat cu umbre, o cursa fara statii si fara destinatie. O cursa a carui unic scop e acela de a te face sa calatoresti in centru propriei finite, fiindca nimic nu indeamna la retrospective mai bine decat zumzetul lenes al rotilor imbratisand sinele si la decorul monoton al campurilor parjolite de seceta.

Sa privesti pe geam aceeasi desfasurare monotona de campuri prafuite si fantani secate pana cand tot ce iti ramane de facut e sa privesti in tine insuti.

Sa sapi in propriu-ti suflet ca dupa apa, sa il scoti pe masuta  prea ingusta din vagon si sa incerci sa ii descalcesti firele.

Cand ai gresit si ai innodat dublu, cand nu ai fost atent si ai rupt firul, cand ai amestecat firele albastre cu cele verzi, cand ai vrut sa combini nodurile marinaresti cu impletiturile alambicate.

Descurci si incurci, analizezi si judeci, iti retraiesti alegerile cu ochii inchisi si jurizezi mai ceva ca la gimnastica. Tai si rupi si destrami si in final ghemul de suflet e la fel de incalcit, doar ca stii cum si de ce, si din cauza cui si stii cat fir iti ramane de incurcat pe mai departe.

Calatoria trenului nu-I niciodata mai lunga sau mai scurta decat calatoria in sine. Cand sufletul ghem isi gaseste loc in piept, trenul suiera strident, semn ca se apropie de gara.

Umbrele se chinuie sa-si coboare bagajele, grabite sa ajunga primele pe peron. Tu nu te grabesti, porti cu tine doar o multime de regret, si acelea nu au incaput niciodata in bagajul de mana.

Inapoi pe peron nu doar iubirea ci si noua-ti viata iti pare un fel de minciuna. Pana si nasterea a pastrat un dram de teatral si regie, chiar daca doar tu i-ai fost martor. Privesti in jur parca sa te convingi ca esti singur si nimeni altcineva nu stie ce ti s-a intamplat mai devreme. Nimeni nu stie ca existi, macar, la ora asta tarzie din noapte, asa ca iesi neobservat din gara si urci in primul taxi.

Ii spui soferului: acasa si acesta nu se mira, porneste masina si conduce in noapte. Ploaia s-a oprit si aerul e rece si curat ca o lacrima. Mai sunt cateva ore bune pana la rasarit, soferul conduce incet pe stradutele pustii si asteapta rabdator sa decizi ce inseamna acasa.”

Advertisements

12 Responses

  1. Cand stateam in Craiova, vedeam trenul pe gemuletul de la baie, iar suieratul lui imi starnea mai mereu dorul de duca 😀
    Tot in Craiova mi s-a intamplat ceva ce doar prin filme vazusem, care mi-a raspuns la anumite intrebari pe atunci… 🙂 pentru asta si nu numai, pentru mine garile au un farmec aparte 🙂

    Like

    • Trebuie sa scrii si tu despre intamplarea aia desprinsa din filme. Poti sa pui textul intre ghilimele si nu o sa te mai intrebe nimeni daca e inspirat din fapte reale sau nu 🙂

      Like

  2. Acum m-am intristat si eu…
    Nu-mi plac garile, nu-mi plac peroanele aglomerate si evit pe cat posibil conversatiile de conjunctura cu ceilalti calatori. Ce-i drept, cand sunt bine dispusa si aud discutandu-se ceva interesant, mai trag cu urechea la “vecinii” mei.

    Like

    • Ei, scopul nu era sa va intristez si pe voi ci sa ma scutur eu de tristete. Garile au partile lor frumoase, de exemplu intr-o gara mi-am cunoscut cea mai buna prietena. Poate ca marile iubiri nu se pot naste in gari, insa marile prietenii cu siguranta da.

      Like

      • Marile iubire nu se pot naste in gari (zici tu), la munca (zic eu), in club (zice mama), la biserica (zic ateii), pe internet (zic tot eu). Atunci ce pisici a mai ramas pentru ele?
        Si nu ma gandesc ca marile iubiri se pot naste privind impreuna aceeasi pisica. Am incercat eu. Nu a mers 🙂

        Like

  3. Vai, s-au dus vremurile cand o calatorie era ceva deosebit si prilej de introspectie. Acum stiu un singur lucru…Am pornit? Somn!!! Dar iti multumesc pentru textul acesta. Ma face sa inteleg de ce in fiecare vineri seara ma simteam ciudat pe un peron in Manchester.

    Viata de suflet nomad ce am. :p

    Like

  4. innodat

    Like

    • In sfarsit cineva care citeste textul cu atentie. In caz ca va intereseaza o pozitie neremunerata de corector de texte tastate in graba va rog sa imi dati un semn. Cred ca am avea o colaborare fructuoasa, cel putin pentru mine 🙂

      Like

      • Eu am citit textul cu atentie, dar mai aveam si o febra in grija. Cumva cred ca am fost distrasa…

        Like

      • 🙂 nu mi s-ar potrivi un job de genu asta, eu citesc foarte selectiv si putin. si ma plictisesc repede. dar intamplarea a facut sa-mi placa destul de mult post-ul asta al tau, altfel erau sanse mari sa nici n-ajung la randul cu pricina :P. legat de scrisul in graba, te-as sfatui totusi sa-ti calibrezi putin viteza. nu de alta, dar asa o sa dovedesti ca iti respecti cititorii.

        Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: