Unde cauti tu, unde cauti tu, iubirea?

Ihrielle scria asa intr-un comentariu la textul “Nenumaratele tristeti”:

“Marile iubiri nu se pot naste in gari (zici tu), la munca (zic eu), in club (zice mama), la biserica (zic ateii), pe internet (zic tot eu). Atunci ce pisici a mai ramas pentru ele? Si nu ma gandesc ca marile iubiri se pot naste privind impreuna aceeasi pisica. Am incercat eu. Nu a mers”.

Fiindca subiectul merita dezbatut pe larg extrag discutia din subsolul textului si imi scriu raspunsul aici, raspunzand astfel, sper ca pentru ultima data, si altor intrebari din aceeasi categorie, transmise pe alte canale.

Draga Ihrielle, dragi prieteni, adevarul este ca in societatea noastra si la varsta noastra marile iubiri nu prea se mai nasc. Nu spun asta din blazare sau din snobism cum s-ar grabi probabil sa ma acuze un Capdebolovan aterizat intamplator aici, spun lucrul asta bazandu-ma pe cateva observatii directe.

Vom trece impreuna in revista locurile cele mai probabile in care iubirile pot sa se nasca pornind de la un exemplu fictiv si neinspirat din fapte reale: o persoana de 29 de ani cu un serviciu decent, care locuieste intr-un oras mare si are un grup omogen de prieteni cu care interactioneaza cu succes.

Unde ar putea eroul sau eroina noastra sa isi cunoasca “marea iubire”. Pai, cel mai probabil chiar in grupul de prieteni cu care interactioneaza cel mai des, nu?

Componenta oricarui grup de prieteni este in principiu cam aceeasi: persoanele mai mereu singure, cuplurile casatorite sau cu un picior in pragul institutiei sus amintite, cupluri de pustani care se cred indragostiti pentru totdeauna la cei 18, 19 ani pe care ii detin.

De regula persoanele “necuplate” din cadrul aceluiasi grup de prieteni sunt complet incompatibile, fiindca altfel ar fi “fuzionat” de mult la sugestia si sub focul continuu al incurajarilor prietenilor comuni.

Asa se exclude ideea gasirii iubirii printre prieteni, lucru posibil doar prin liceu si poate la facultate, desi bazandu-ma pe ceea ce vad in jur cred ca in zilele noastre prea putini tineri mai ajung la facultate fara sa fie deja intr-o “relatie serioasa”.

La serviciu nu ai cum sa gasesti iubirea. Mai toti colegii sunt de-a dreptul ciudati sau atat de concentrati pe activitatile zilnice incat imediat ce au iesit de la serviciu ar putea sa treaca pe langa tine fara sa clipeasca sau fara sa schiteze un gest ca te undeva.

Si daca ar fi cineva perfect compatibil: 1: ar trebui sa fie si el constient de lucrul asta. 2. ar trebui sa fie destul de inventiv incat sa gaseasca o modalitate de a te aborda fara sa te faca sa fugi cu poseta in brate catre cea mai apropiata iesire.

In plus, faptul ca iti vezi zilnic colegul proaspat casatorit ca isi lasa verigheta pe birou cand iese la masa cu sotia altuia te face sa privesti iubirea cu ochi mai putin incetosati si galesi.

Aici sunt de acord cu Ihrielle, la munca nu iti poti gasi iubirea, tot ce poti sa faci la munca e sa pierzi si ultima farama de romantism printre munti de dosare si atatea exemple ca viata nu e deloc ca-n filme (cele frumoase).

Despre gasirea iubirii la biserica nu comentez fiindca am prieteni care s-ar putea simti vizati, asa ca sarim la urmatoarea solutie:

Pe internet. Ei, aici da, pe internet poti gasi tot ce vrei, inclusiv iubirea. Adica la un moment dat sau altul poti gasi pe cineva dispus sa para ca este exact cum ai vrea tu sa fie, dar pana si filmele ne invata ca treburile astea se sfarsesc prost.

Sincer, cred ca poti intalni un om chiar si in persoana si tot sa reuseasca sa te convinga ca e altcineva si altceva ( aici amintesc de exemplul de mai sus), dar imi place sa cred ca fata in fata, un cautator sau o cautatoare a iubirii ar avea mai multe sanse sa distinga intre iluzie sau pura minciuna si adevar.

Concluzia e ca pe net sa gaseste iubire, de toate felurile, dar are termen de valabilitate redus si poate avea efecte secundare grave.

Ne mai raman ca alternative cluburile, vacantele, copiii si nepotii prietenilor de familie si strainii de pe strada.

In cluburi nu mergem si bine facem, oricum iubirea gasita pe acolo e mult prea materiala, plastica si elastica pentru gusturile noastre.

In vacante e greu sa intri in contact cu oameni noi. Daca esti la mare si cineva isi aseaza prosopul prea aproape de tine cel mai probabil o sa ii arunci o privire urata si o sa tragi mai aproape geanta cu portofelul, gest menit sa ucida din prima germenii unei posibile iubiri.

La munte colinzi pe coclauri nebatute de picior de om, iar atunci cand intalnesti oameni dupa 3 nopti in salbaticie si dormit la cort, muscat de tantari si ciufulit, nu prea esti material de indragostit.

Cand pleci in vacanta in afara fie esti mult prea preocupat sa nu se prinda nimeni ca esti roman si nu scoti un cuvant, fie te pierzi in marea de turisti mici si agitati cu ochii oblici incat marea iubire trece pe langa tine si nici nu te vede.

Despre copiii / nepotii prietenilor de familie ai parintilor si matusilor tale ce sa mai zic? Toti sunt niste ciudati si exista cu siguranta un motiv temeinic si ingrozitor pentru care sunt singuri pana la varsta asta. ( De la o varsta incolo trebuie sa te gandesti serios ca poate si despre tine se spune acelasi lucru)

Pe strada, ca fata, te fluiera muncitorii si opresc sa se ofere sa te duca acasa toti indivizii ale caror figuri te invita sa cauti cu infrigurare spray-ul paralizant in geanta.

Apoi mai sunt oamenii de care aproape te indragostesti la un moment, insa apoi iti dai seama ca dincolo de o atractie complet ridicola nu aveti nimic in comun sau respectivul/ respectiva se muta la capatul celalalt al pamantului si tu nu iti poti schimba viata intr-atat, sau descoperi ca saraca Marina Voica:

Era zvelt, inalt, frumos
Ochii verzi, dar ce folos
Dupa mana, ce pacat
Am vazut ca-i insurat

Intr-o nota mai putin vesela si in concluzie putem afirma ca eroul/ eroina noastra, studiu de caz si material didactic, desi pare ca are intreaga lume la picioare si la dispozitie, se deplaseaza prin viata intr-o mare bula invizibila care il/o protejeaza de rele, dar il/ o si face iumun(a) la atingerea ocazionala a iubirii.

Ne plimbam cercul invizibil cu noi oriunde am merge si desi nu se vedere, acesta reuseste tare bine sa tina pe toata lumea la distanta, motiv pentru care putem observa ca pana si prieteniile se nasc mai greu pe masura ce carcasa noastra invizibila devine tot mai tare si noi devenim tot mai convinsi ca suntem cei mai frumosi, cei mai destepti si ca lumea ar trebui sa se plieze dupa forma viselor si ambitiilor noastre, nu noi dupa forma si capriciile ei.

Iubirea se gaseste, stiu sigur, insa nu stiu cum si nu stiu unde, fiindca daca as sti nu as mai fi acum aici, scriindu-va scrisori, ci as fi acolo, asteptand-o.

Advertisements

15 Responses

  1. Eu am invatat ca iubirile se gasesc usor, in zilele in care pleci de acasa fara griji pe umar si esti hotarat sa imbratisezi toate lucrurile bune care ti se vor intampla peste zi. Iubirile se gasesc atunci cand uiti de iubiri si uiti sa le mai cauti. Iubirile se gasesc doar daca ignori pentru o clipa tot ce e rau in tine si in viata ta. Iubirile se gasesc atunci cand iti deschizi inima si, fara sa-ti dai seama, lasi un strain sa intre in viata ta.

    Si nu in ultimul rand, iubirile se leaga cu un zambet. 🙂

    Like

  2. Dacă aia cauţi, ar fi o idee bună să mai ieşi din casă în alte locuri decât la munte.

    Responsabilităţile (multe) îmbătrânesc.

    Like

    • Consider ca sunt inteleasa gresit daca toata lumea dupa textul asta a inteles ca eu caut ceva anume. Pastrand tonul glumet pot afirma ca nu caut, astept sa ma gaseasca, dar apoi iar luati prea in serios spusele mele.
      In primul rand, sa cauti un lucru care ar trebui sa vina de la sine si sa decurga firesc e o mare prostie, fiindca intotdeauna cautatorul va tinde sa imprime celor pe care ii intalneste calitati pe care de fapt nu le au.
      Ca sa fie clar, textul de mai sus nu este neaparat despre mine cat despre observatiile mele si eu nu caut iubirea fiindca stiu prea bine unde este chiar in secunda asta.

      Like

      • Nu te găseşte nici în casă, nici la lucru şi nici în sălbăticie cu 2-3 prieteni care sunt deja cupluri, cam asta era ideea, pe un ton a fel de glumeţ. Şi da, vine de la sine dar nu când stai cu mâinile încrucişate.

        Like

    • Ah, si am uitat sa precizez ca eu nu am responsabilitati, doar iresponsabilitati, de unde si senzatia acuta ca intineresc 🙂

      Like

  3. Nu m-am prins daca pana la urma am scris un lucru bun sau unul rau. Tu mi-ai dat dreptate prin argumentele (unele foarte amuzante) pe care le-ai adus, insa tot nu sunt cu inima impacata. Ma simt de parca as fi facut o fatpa rea 🙂

    Like

    • Din punctul meu de vedere ai scris un lucru bun si foarte adevarat 😉 Cred ca putem pune sentimentul ambiguu pe seama racelii.

      Like

      • Mmmm, atunci sa tot fiu racita. Ca imi pare singurul moment in care reusesc sa scot ceva remarcabil (ma rog, nu in materie de serviciu) 😛

        Like

        • Ei, cheer up fiindca raceala trece, ideile remarcabile raman. Ma bucur ca ai mentionat chestiile amuzante din text, pe mine unele m-au amuzat poate mai mult decat trebuie, dar cred ca e normal dupa inca o saptamana de cosmar pe meleaguri westgatice.

          Like

  4. Parca nu ai enumerat mai sus si …nuntile :)) glumesc. Si eu sunt de aceeasi parere cu Defythewind, ca iubirea vine pe neasteptate si poate sa se intample in ciuda tuturor principiilor tale de viata, adica sa te indragostesti de “cine nu trebuie”. 🙂 Ca doar inima are propriile ei reguli… si e frumos sa te mai si lasi dus de val si natural, sa fii tu insati. Iubirea mi se pare frumoasa tocmai pentru ca e .. complicata si plina de mister. Unii zic ca e ca o boala, ca dupa 3 ani iti trece. Ca e o problema cu tine daca si dupa n ani inca iubesti. Ca e rusinos sa te tii de mana la 80 ani cand te plimbi prin parc. Mi se par cinisme …triste. 🙂 Cred ca iubirea nu are varsta si poate aparea oricand, e un sentiment unic. Vorba ta…e tare mult de discutat pe tema asta :D.

    Like

    • Normal ca iubirea e frumoasa, e cel mai frumos sentiment si e tare spectaculoasa mai ales in fazele de inceput, insa e totusi un sentiment destul de rar in ciuda aparentelor, filmelor si reclamelor de la TV. Stiu destui oameni care nu au fost niciodata indragostiti si functioneaza aparent la fel de bine ca cei care au fost indragostiti de zeci de ori. Eu cred ca dragostea, la fel si urmarea ei fireasca, si anume casatoria, nu sunt pentru toata lumea si nu este normal sa vrem sa inghesuim pe oricine in aceleasi clisee si reguli stricte despre ce ar trebui sa faca la 18, 20, 29 si 35 de ani.

      Like

      • Normal ca nu; doar suntem diferiti chiar daca in anumite aspecte ne asemanam. Si cine are dreptul sa ne bage in niste clisee (fie ca e vorba de indragostit de cineva anume sau la o anumita varsta, de casatorie sau de a avea copii). E trist si nu e corect fata de tine insati sa faci marele pas doar de dragul alor tai sau al societatii ca mai apoi sa iti dai seama ca de fapt nu erai pregatit pt asta. A propos de clisee, o amica, in pragul maritisului, ma intreba cum e sa fii casatorit; pur si simplu m-a blocat intrebarea. Pt ca mi s-a parut complicat de raspuns, pt ca ceea ce se aplica la noi nu se poate aplica si la ei sau la altii.

        Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: