Dilema

Stiti cuplurile acelea disfunctionale in care unul din parteneri afirma brusc : Stii, draga, cred ca ar trebui sa luam o pauza? Cam in relatia asta sunt eu cu blogul.

Nu stiu daca de vina este perioada nefavorabila calatoriilor si fotografiilor sau faptul ca tot mai multi curiosi profita de existenta blogului pentru a-si baga nasul in viata mea.

Nu imi place sa scriu gandindu-ma cine va citi ceea ce scriu si se va recunoaste printre randuri chiar si cand nu este cazul, care din colegi bagaciosi ma va privi suspect dupa ce voi posta cine stie ce gand “emo” sau cine se va grabi sa comenteze referitor la stilul meu de viata haotic.

Atatea texte au ajuns in recycle bin fiindca m-am gandit prea mult la cititori incat simt ca nu mai pot continua asa. Fie pun blogul in cui, fie ii ignor de toti cei care se grabesc sa ma catalogheze pornind de la ceea ce scriu si care ma judeca intr-un fel sau altul chiar daca ma cunosc si in plan personal sau nu.

Poate ca exista o varsta propice pentru blogging iar eu am depasit-o fara sa imi dau seama, in urma cu ceva timp.

Poate ca e timpul sa ma ocup de chestii mai serioase si sa inchid poarta asta catre o lume care oricum nu ma trateaza prea frumos si careia simt ca nu ii mai pot oferi nimic.

Advertisements

14 Responses

  1. Step 1: Set blog to private
    Step 2: Give key to friends
    Step 3: PROFIT!

    Like

  2. Nu mai departe de sfarsitul anului trecut, am trecut prin exact aceeasi dilema referitoare la blogul meu. Eram – nu mi-a tercut chiar de tot – foarte frustrata ca in spatiul meu virtual trebuie sa ma autocenzurez de teama reactiilor pe care le vor avea ceilalti (colegi, in special) ca urmare a ceea ce scriu eu. Asa ca a trebuit sa fac ceva.
    Cum nu ma incanta absolut deloc ideea de a pune parola la mustarie – anumite lucruri le scriu tocmai pentru a putea fi citite de oricine trece pe-acolo -, am decis ca pentru lucrurile “cenzurabile” sa tin un jurnal. Pana acum sunt foarte multumita de rezultat, mai cu seama ca astfel pot sa-mi exersez scrisul de mana, capacitatea de sinteza si de selectie a lucrurilor cu adevarat importante si, mai ales, ma simt libera sa ma exprim fara a ma teme pentru propria imagine 🙂

    Like

    • Eu sunt prea lenesa ca sa tin si un alt fel de jurnal, mai ales unul scris de mana. Regret vremurile cand oamenii nu stiau ca am blog si ma deranjeaza faptul ca desi nu am vorbit niciodata cu colegii mei despre el, acestia si o multime de alti oameni interesati de persoana mea l-au gasit cautandu-ma pe google.
      Mi se intampla mult prea des ca in conversatii pe alte teme cineva sa strecoare cate o idee din care reiese ca mi-a citit blogul, s-a regasit in vreo chestie sau este de parere ca “lucrurile povestite sunt mult mai interesante decat in realitate”.
      De fapt, despre lucrurile cu adevarat interesante nici macar nu imi dau voie prietenii sa scriu 🙂

      Like

      • Mi se mai intampla si mie sa se mai tradeze lumea ca mi-a citit blogul, dar nu pot spune ca imi pare rau. Nu mi-e rusine cu ce-am scris si nici nu regret ceva ce am facut public fiindca a fost alegerea mea.
        Ca unii se pot folosi de cuvintele mele pentru a le intoarce impotriva mea, asta e alta treaba si incerc sa nu ii dau mai multa importanta decat merita. Imi place sa cred ca sunt minime sansele de a-mi pierde casa, jobul si prietenii din pricina asta 🙂

        Like

        • Ei, nu-i chiar atat de grav incat sa se puna problema de a pierde ceva atat de pretios, in cel mai rau caz poti fi scutita de zambete si aprecieri false pe care altfel, respectivii s-ar simti obligati sa le ofere.
          Toata chestia asta a pornit de la faptul ca in ultimele zile am observat foarte multe cautari google ale numelui meu, cautari care au aterizat chiar pe blog si m-am tot intrebat de ce ma cauta oamenii pe net si cu ce scop fiindca eu nu imi fac obiceiul de a cauta astfel informatii despre oamenii pe care ii cunosc sau pe care as vrea sa ii cunosc, despre colegi sau colaboratori.

          Like

  3. Blog privat = jalnic. Ai putea începe să scrii mai mult la persoana III-a în schimb. Vezi cap. 7 din Sindromul de panică în Oraşul Luminilor de Matei Vişniec.

    Like

    • Blogul privat nu e jalnic, dar nu prea e blog. As putea la fel de bine sa le trimit mailuri putinilor oameni care ar dori sa ramana abonati la chestiile neinteresante pe care le am eu de spus. In plus, am senzatia, cel mai probabil gresita, ca din cand in cand macar scriu chestii care ii pot ajuta si pe altii, macar in materie de calatorii si destinatii accesibile daca nu pe alte subiecte.

      Like

  4. De asta colegii n-au ce cauta pe blog. Nasol ca apare in cautari. Acuma toti sunt stalkeri. Daca ai un client nou, fii sigura ca primul lucru pe care il face e sa te verifice pe Google.

    Like

  5. Poti trece prin viata fara sa fii judecata?

    Like

    • Clar nu, insa e important cine te judeca, in ce context si asa mai departe. Poti trece prin viata evitand sa fii judecat, dar e o cale prea stresanta, am impresia.

      Like

      • Cainii latra si caravana trece. Dar caravana ta pare-se ca nu trece ci merge zilnic la serviciu cu niste potai care intra pe blogul tau. Nu vad alta solutie decat sa te insensibilizezi fata de toti caraghiosii, sau sa-ti faci alt blog, mai greu de gasit.

        Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: