Sentimentul de saptamana asta

Dintre nenumaratii mei prieteni, cititori si o multime de cunoscuti cu care comunic regulat si pe care ii bombardez ( intr-o maniera pasnica) pe nenumarate canale cu fotografiile mele, o singura persoana mi-a spus si imi spune constant bravo si mergi mai departe.

Sentimentul ca sunt aproape singura pe acest drum este unul al naibii de dureros, iar intrebarile asociate sunt din aceeasi gama : oare fac fotografii de cacao si nimeni nu indrazneste sa imi spuna ? Oare chiar nu reusesc sa generez o cat de mica emotie si reactie din partea celor care imi urmaresc blogul si pagina de facebook, pagina de dA si contul G+ ?

De ce singura reactie la un text si o serie de imagini in care am investit ceva timp si multa emotie nu isca decat un like aruncat din reflex si cate un comentariu off topic ?

Cum ar trebui sa cresc in calitate de fotograf amator daca nimeni nu se oboseste niciodata sa imi spuna ce fac bine sau rau ? Oare ar trebui sa merg la un curs de fotografie si sa platesc pe cineva pentru feedback ? Oare asa o sa aflu daca sunt buna de ceva sau nu ori ma imbat cu apa calda si respectivul mentor se va simti obligat sa ma minta frumos pentru inca un curs si inca 500 de euro ?

In orice domeniu ai activa ai nevoie constanta de feedback, de orice forma ar fi el. Critici, sfaturi, aprecieri, toate isi au rostul in dezvoltarea unui om care incearca sa isi exploateze o pasiune. Privind in jur vad o multime de oameni sustinuti in demersurile lor si ii invidiez fiindca simt zi de zi ca eu nu am atata noroc si ca eforturile mele se lovesc de un zid de tacere, poate de indiferenta. In zile ca asta imi vine sa renunt sa mai incerc, convinsa fiind ca abandonul meu va fi ignorat in aceeasi masura cu actiunile care l-au precedat.

 Poate ca toate astea se intampla fiindca traind in coltisorul nostru izolat de lume avem impresia ca oamenii stiu, sau ar trebui sa stie, lucruri pe care nu le-am spus niciodata sau nu le-am mai spus demult.

 Multumesc E pentru fiecare cuvant bun si incurajare, pentru sustinere constanta si pentru prietenie.

Advertisements

8 Responses

  1. Sunt puţine situaţiile în care am simţit “disperată” nevoie de feedback. Şi, de cele mai multe ori, feedback-ul fie a lipsit, fie l-am perceput ca fiind negativ (oamenii nu obişnuiesc să se exprime clar aşa că pot apărea şi erori de percepţie, nemaivorbind de subiectivismul universal valabil). M-am simţit descurajat, neimportant, nemotivat, defect. Probabil te simţi aproximativ la fel.

    Totuşi, cu timpul, am devenit mai puţin pretenţios faţă de ceilalţi. Acum mă exprim mai rar, am mai rar aşteptări de la ceilalţi, în cea mai mare parte a timpului mi se cam fâlfâie de părerea celorlalţi, bănuită sau exprimată.

    E adevărat că acest stil de viaţă aduce şi o binefăcătoare linişte interioară dar şi o tendinţă spre sălbăticie şi nesociabilitate care, pe termen lung, pare mai dăunătoare comparativ cu momentele în care în care oamenii mă apreciază altfel decât aş dori.

    Mă mai duc cu gândul, cumva tot pe această temă, la reacţia lui Dali (cred că de el este vorba, deşi poate să fie vorba şi de alt mare pictor) la intrarea într-o sală de examen. Spunea el atunci, înainte de a se supune evaluării profesorilor că: Nu există în această sală niciun om care să aibă dreptul să mă judece.

    Încercând să trag şi o concluzie, ţi-aş sugera să te bucuri în primul rând tu de pasiunile pe care le ai, să te bucuri şi de aprecierile pozitive ale celorlalţi (aşa rare cum sunt), să încerci să înveţi din eventualele critici constructive şi, în rest, să le permiţi celorlalţi să tacă în faţa creaţiilor tale de orice fel. Aceştia fie au rămas muţi de admiraţie, fie nu au vocabularul potrivit pentru a comenta, fie pur şi simplu nu au timp sau, cum mi se întâmplă mie, le este lene să dea sign in pentru a plasa comentariul. Mai sunt şi cei care rămân indiferenţi în faţa creaţiilor tale dar nu este deloc sigur că aceştia reprezintă majoritatea.

    Decât comentarii multe neavizate, mai bine puţine, coerente şi sincere, nu-i aşa?

    Like

  2. Faci fotografii de călătorie şi e supraofertă, mai ales că le faci din persectiva călătorului pasager, superficial, lipsit de timp şi cu o listă mare de bifat (trebuie să mai văd asta, asta şi asta). E ok cât timp nu ai pretenţii artistice, as long as you stay true to yourself. Don’t worry about it. Also, most feedback is boring. Ce vrei să ştii, cum aş face eu fotografii? Multe nu le-aş face, deci halal feedback 🙂

    Să mergi la curs ca să ce? În primul rând marea majoritate a ălora ce ţin cursuri o fac pentru bani şi nu pricep mai mult decât tine. Îţi dau mai bine să citeşti o carte, Înot sincron se numeşte, o găseşti şi la Cărtureşti sau o poţi comanda de la ei de pe site. E mai ieftină decât un curs inutil. Cei care au scris-o ţin uneori şi ei cursuri şi recunosc cu o juma de gură că-s degeaba. De la aceeaşi editură mai sunt şi altele însă m-am uitat peste ele şi nu cred că mai merită cele cu Bill Jay şi David Hurn. Cartea lui Brooks Jensen e tradusă aiurea, iar aia cu varza e cam varză.

    Like

    • Gelu, mi-ai raspuns exact din perspectiva fotografului detinator de adevaruri supreme. M-ai bagat repede intr-o categorie si mi-ai taiat macaroana spunandu-mi sa nu am pretentii artistice, de parca respectivele pretentii ar fi rezervate deja de elite, iar noi restul, astia superficiali, ar trebui sa ne vedem lungul nasului. Reactia ta ilustreaza perfect atitudinea oamenilor care se numesc fotografi sau cunoscatori ai fotografiei si pentru care nu are valoare decat munca alora asezati deja pe un piedestal si orice mai intra in raza gusturilor lor.
      Multumesc pentru feedback, il apreciez fiindca e sincer, chiar daca ma dezamageste oarecum abordarea. Exact cum spunea Adrian mai sus, in comunicarea scrisa riscam sa paream mai duri sau mai rai decat am intentiona.
      Imi place sa cred ca in majoritatea fotografiilor mele facute supeficial si in fuga cum te-ai grabit tu sa afirmi se gaseste o poveste, oricat de mica sau de banala. Ca majoritatea sunt prea grabiti sau prea plictisiti sa o descopere nu mai e problema mea. Nu afirm ca fac lucuri mari, nici macar lucru de calitate cand e vb de fotografie, de dragul tau si al tuturor celor care simt ca nu mai au loc in lumea asta a fotografie din cauza amatorilor ca mine nici macar nu o sa mai abordez subiectul, desi mi-as fi dorit sa traiesc intr-o lume in care eforturile oamenilor de a se autodepasi si a creste sa fie incurajate nu retezate asa de dur.

      Like

      • Nu-s adevăruri supreme ci doar o opinie. Înafară de asta nici nu cred că pot să mă mai numesc fotograf.

        http://www.tedxamsterdam.com/2009/video-hans-aarsman-on-the-mysterious-ways-of-beauty-in-photography/

        Măcar ţie iţi mai ies chestii faine chiar şi aşa superficial şi pe fugă, pe când alţii cu impresii artistice mai bine s-ar lăsa de tot. E foarte uşor să cazi în păcatul ăsta mai ales când nu ai destulă cultură vizuală. Am văzut şi fotografii foarte bune făcute de amatori, şi eu sunt la rândul meu amator, problema e că majoritatea nu au discernământ în selectia conţinutului şi publică conţinut mult prea diluat.

        Sunt prea mulţi oameni cu aparat foto pe planeta asta şi nu mă interesează deloc eforturile lor de autodepăşire. Mă interesează doar rezultatul, în măsura în care mă pot raporta la el şi îmi trezeşte o emoţie sau îmi spune ceva.

        Chiar nu ţi-ar strica deloc să citeşti cărţile pe care ţi le-am recomandat pentru că există şanse să te eliberezi de tensiuni inutile digerând informaţia din ele.

        Like

  3. E usor dezamagitor cand cei din jur nu ne impartasesc entuziasmul. Stiu ca tii enorm de mult la pozele acelea, ca pentru tine sunt incarcate de emotie, pentru ca ai fost acolo si ai trait acele momente.

    Da, ne-am obisnuit sa vii cu fotografii superbe din vacante. Poate ar trebui sa ne vezi rasfoind albumele si sa notezi pozele la care ne mai scapa cate un “Wow!!”

    Mi-e greu sa apreciez daca exista vreo schimbare in vreun fel sau vreo imbunatatire. Stiu ca ai un ochi bun pentru detalii si reusesti sa le scoti in evidenta incadrandu-le perfect, dar asta am aflat demult. Stiu ca pozele tale vor fi pline de culoare, peisaje superbe si oameni deosebiti.

    Mai stiu ca ideal n-am avea nevoie de incurajari, ca devenim cu adevarat buni la ceea ce facem atunci cand nu ne mai trebuie confirmarea celorlalti. Si totusi, drumul e greu, iar prietenii exista ca sa ne sustina. Altfel, conceptul ar fi inutil. Asa ca scriu mesajul asta, desi pe alocuri suna redundant.

    Fa poze de dragul de a le face, lasa stresul fotografului, ca nu trebuie sa traiesti din asta! Priveste-le apoi cu ochi critic si cauta in sufletul tau ceea ce lipseste. FFS, sunt pozele tale, arta ta, simtul tau estetic, nu e efortul colectiv al omuletilor care te urmaresc pe internet!

    Ca sa nu fie complet inutile randurile acestea, iti mai zic doua lucruri. Primul, legat de post-procesarea fotografiilor. Ai prea multa incredere in software-ul ala si-l lasi sa-si faca de cap. Culorile sunt frumoase, dar cladirile, obiectele capata un halo alb artificial. Nu stiu daca iti place efectul asta, dar ma indoiesc ca era cu intentie.

    Al doilea, asta e poza mea preferata, in momentul acesta, desigur. Chestiile astea sunt mereu subiective.

    Ah, si multumesc pentru descrierea felurilor de mancare. Altfel te-as fi batut prea mult la cap si as fi murit de pofta si curiozitate pana aflam raspunsul… Nah, ca s-au facut trei lucruri. Te-am pupat!

    Like

  4. sincera sa fiu, eu in mare parte pentru fotografii deschid acest site. totusi nu stiu cum, parca nu mi-a venit sa ma “bag in seama” 🙂 cum zice si antepostatoarea, admir grija la incadrare si culorile. de-acum o sa incerc sa las un rand acolo unde raman “wow!” 😀

    Like

  5. Uite că a produs ceva comentarii postarea ta! 🙂

    Acum îmi dau seama, legat de fotografie, că dorinţa ta este să faci din asta o formă de artă. Ei bine, ar putea avea dreptate cei care sugerează că dpdv artistic nu îţi ies neapărat fotografii extraordinare (eu chiar nu mă consider competent în zona artistică deci prefer să ocolesc subiectul) dar, după părerea mea, te pricepi foarte bine la fotoreportaje. Arăţi într-un mod care stârneşte şi/sau satisface curiozitatea locurile prin care treci şi, de o grămadă de timp, pui lângă fotografii cuvinte care să ajute şi să întărească dorinţa cititorului de a-ţi călca pe urme.

    Cândva am cunoscut o persoană care se considera destul de pricepută la fotografia documentară. Cum îmi spunea odată, interesul ei era să ne arate că în locul x se află lacul y. Totuşi, dincolo de acest gen de fotografii, câteodată îi ieşeau imagini care, după părerea mea, plecau destul de bine pe drumul către fotografia artistică. Am amintit-o în ideea că şi ţie, cu intenţie sau doar printr-o întâmplare norocoasă, îţi pot ieşi uneori mici opere de artă.

    Îţi mulţumesc pentru că, vizitându-ţi blogul după o discuţie întâmplătoare care mi-a readus în conştient nişte evenimente triste, m-ai ajutat să-mi recapăt relativul echilibru emoţional pe care îl pierdusem pentru câteva ore.

    Bucură-te de Taxi în seara asta şi… să ne revedem (virtual) cu bine!

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: