Valea lui Stan – 3 august 2013

Valea lui Stan e un fel de 7 Scari (din Piatra Mare), cel mai utilizat si abuzat traseu de catre romanul dotat cu sandale, papuci cu toc, puradei galagiosi si gratar de voiaj. E un traseu de « senzatie » pe care tot mai multi oameni care nu prea au de-a face cu muntele vor sa il faca fie pentru ca au auzit de la prieteni ca e foarte tare, fie pentru ca habar nu au ce ii asteapta.

Citind pe diverse bloguri si site-uri de calatorii despre traseu am descoperit cu stupoare ca acesta nu este prezentat deloc asa cum ar trebui, precizand riscurile la care se expun cei care il abordeaza in tenesi sau sandale, ci din contra, existau chiar personaje care se plangeau ca traseul nu mai este interesant de cand s-au reparat scarile si nu iti mai risti la fiecare pas viata agatat de o stanca friabila si de un lant ruginit.

Noi am pornit la drum sambata nu tocmai de dimineata si pana in ora 11 eram la punctul de plecare pe traseu, langa troita unde, de cateva luni a aparut si un panou cu indicatii « de utilizare », indicatii ignorate de 90% din cei ce pornesc pe traseu.

DSC_7998

Dupa cum se vede, nenumaratele masini ale celor care pornesc pe traseu sunt parcate aproape in strada, desi curba este una dificila. Cand am ajuns noi, probabil printre ultimii care se incumetau sa plece pe traseu aproape de ora pranzului, erau cam 30 de masini in zona. Cand am revenit mai ramasesera vreo 7.

DSC_7995

Traseul prin chei este surprinzator de frumos si foarte spectaculos, amenajat temeinic, singura hiba fiind aceea ca exact in zona in care apa este mai mare lipsesc niste cabluri care ar permite traversarea zonei inguste pe deasupra, si nu prin apa rece, cum a trebuit sa facem noi.

Vrand nevrand, spre finalul traseului a trebuit sa ne bagam in apa nu tocmai calduta, experienta care ne-a pregatit pentru urmatoarea tura la apa, cea programata in cheile Rametului peste cateva saptamani.

DSC_8267

Atentie, daca aveti probleme cu raul de inaltime traseul asta chiar trebuie evitat. Scarile, desi noi si  ancorate temeinic sunt inalte, inclinate in unghiuri bizare si chiar si pe cei mai curajosi ii ia ameteala privind in jos in anumite portiuni. In plus, trebuie luata in considerare si aglomeratia din pasajele dificile unde fie esti grabit de turistii care vin din urma fie risti sa iti cada in cap un posesor de slapi care isi face poze cu telefonul din varf de scara.

DSC_8136

Zona cheilor si a scarilor se parcurge in pas lejer in cam o ora si jumatate. Recunosc, noi am fi petrecut mult mai mult timp in zonele spectaculoase daca nu ar fi trebuit sa ne grabim fie ca sa depasim grupuri razlete, fie ca sa ramanem in fata unor grupuri galagioase de oameni.

DSC_8236

Dupa ce se termina partea frumoasa a traseului, cea prin chei, si se ajunge la micul baraj care marcheaza sfarsitul traseului amenajat, marcajul continua cu un urcus abrupt prin padure pana intr-o poienita unde mai toate grupurile opresc pentru masa de pranz.

In poienita rasuflam usurati fiindca s-a terminat cu urcusul. Pe mai departe urmeaza doar coborare plictisitoare prin padure, apoi o portiune prafuita si parca nesfarsita de drum forestier care ocoleste coada lacului, dupa care, plini de praf si cu urechile facute praf de manele si de zgomotul ski jeturilor turate la maxim ajungem la « civilizatie », respectiv la barajul Vidraru impanzit de oameni veniti “la munte”. Regretand linistea de mai devreme pornim in pas lejer pe sosea catre masina lasata la intrarea in traseu, trei kilometri mai jos de baraj.

Am ajuns la masini pe la ora 16:00 deci dupa 5 ore in traseu, timp in care am facut pauze lungi si dese, pauza de masa si am negociat intens la Vidraru cine sa faca autostopul pentru a ajunge la masina.  

Noaptea am petrecut-o la cort undeva dupa Piscul Negru fiindca aveam planuri mari si pentru a doua zi, cand planuisem o petrecere aniversara la inaltime.

Detalii tehnice despre traseu :

Intrarea in traseu este cam la 2 -3 Km dupa ce se trece de cetatea Poienari, cand se vine dinspre Curtea de Arges. Locul este usor de identifcat datorita troitei care se afla chiar la intrarea in traseu si fiindca, cel mai probabil, locul va fi plin de masini parcate aiurea.

Intrare traseu

Componenta traseului, pe etape, si asezarea aproximativa pe harta ar fi cele de mai jos, schitate sumar dupa o imagine satelit de pe Google maps. In galben apare portiunea frumoasa a traseului, in verde traseul banal spre plictisitor prin padure si pe drumul forestier, iar in albastru am marcat traseul de parcurs pe asfalt pana inapoi la masini. Dati clic pe imagine pentru detalii.

Valea lui Stan

Valea lui Stan

Recomandari: Nu plecati cu copii pe traseu, luati incaltari speciale pentru apa sau sandale cu talpa de vibram pentru traversarile prin apa, nu incercati sa sariti in cap de pe stanci si mai ales, daca puteti, rugati un prieten sa va culeaga de pe drumul forestier scutindu-va de un drum lung si plictisitor si de tone de praf inghitite in mod inutil.

Daca vreti un weekend plin la munte, cum traseul descris se face lejer intr-o zi, in a doua puteti sa incercati varianta light urcand de la Balea pe Vanatarea lui Buteanu(2507m), sau varianta hardcore urcand de la Piscul Negru spre varful Lespezi (2522m).

Albumul turei se gaseste AICI.

Advertisements

3 Responses

  1. Multumim, Claudia, pentru descrierea atat de obiectiva si amanuntita! Chiar imi doream de ceva vreme sa vad si aceasta zona si sper eu sa se intample cat mai curand :)!

    Like

  2. Felicitari pentru traseul ales … superb dupa parerea mea in partea cheilor …
    In schimb nu sunt de accord cu indemnul tau … “Nu plecati cu copii pe traseu” … sunt de parere ca este foarte important sa ne educam copii in spiritul muntelui, sa-l iubeasca, sa-l ocroteasca, sa-l respecte si nu in ultimul rand sa-l ingrijeasca. Merg cu pitica mea pe munte de cand avea aproape 6 ani (la inceput pe trasee lejere gen Piatra Arsa – Babele – Crucea Eroilor … si intoarcere 6h, in pasul ei) pentru ca in acest an 2015 (ajunsa la varsta de 8 ani) sa fac cu ea traseul Valea lui Stan si traseul Dambu Morii – Canionul 7 scari – Cabana Piatra Mare (urcus pe banda galbena, traseu mediu spre dificil), coboras pe banda rosie, per total drum de 8h pe o panta/rampa mare).
    Deci se poate, cu multa atentie din partea parintelui si multa ascultare din partea copilului si nu in ultimul rand cu echipare adecvata (pe Valea lui Stan cu cotiere, genunchere, casca de protectie, sfoara speciala pentru asigurare).
    In concluzie sfatul unui parinte (si sunt convinsa ca mai sunt multi altii ca mine) … invatati-va copii sa iubeasca muntele si cum altfel daca nu landu-i cu noi pe munte.
    Carari dintre cele mai frumoase … strabatute cu voie buna si grija !!!

    Like

    • Multumesc frumos pentru comentariu, Loredana. Sunt complet de acord ca trebuie insuflata dragostea pentru munte celor mici de cat mai mici, dar in acelasi timp eu nu as merge cu un copil de 6 ani pe un astfel de traseu. Nu sunt parinte inca, vorbesc pur ipotetic, dar nu as merge cu un copil atat de mic pe un traseu care imi da si mie emotii sau imi pune probleme ( scari subrede, cabluri instabile, etc.). Evident, fiecare parinte decide dupa cum stie mai bine si dupa cum isi cunoaste copilul, eu pur si simplu cred ca sunt trasee mai adecvate mersului cu copii prin mai toti muntii noastri.
      Carari frumoase si voua, pline de soare si bucurie! Ma bucur de cate ori intalnesc parinti cu copii pe traseu.

      Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: