O tură cu cântec: Vihren, Bulgaria (prima parte)

Sunset

Tura din Bulgaria a debutat vijelios pe 03 august la ora 6:00 când ne-am întâlnit cu prietenii din Târgovişte în parcare si am pornit, plini de entuziasm, la drum luung, tocmai până la Bansko, unde trebuia să campăm, urmând ca duminică să urcăm pe vârful Vihren, cel mai înalt vârf din munţii Pirin.

Grupaţi câte 4 în 2 maşini am parcurs traseul cu pauze dese, pe un fond muzical de invidiat, cu treceri absolut spectaculoase, de la AC/DC la hiturile verii autohtone printre care: „Oache”, „Panama”, „Poate fata” și alte penibilităţi distractive.

Lucrurile au căpătat o tentă mai serioasă spre amiază, când am hotărât să facem un ocol până la mânăstirea Rila. Înainte să facem stânga spre Rila am văzut 2 autostopiști cu un carton pe care scria Rila și ni s-a făcut milă de ei. Era cald, aveau rucsaci mari și arătau jalnic, așa că imediat ce am întors spre Rila am oprit mașinile să-i așteptăm.

Deși mă oferisem să merg în cealaltă mașină, astfel încât să fie două locuri libere la noi și să putem să îi luam și pe ei, am sfârșit prin a rămâne în mașină și Mădă s-a mutat. ( I hate youuuuu!)

Când cei doi (fată și băiat) au ajuns lângă noi, i-am întrebat dacă vor să meargă cu noi și au răspuns entuziasmați că da.

Au urmat cei mai lungi 31 de kilometri din viața mea, cu multe gânduri rătăcindu-mi prin minte, în clipele în care creierul nu mi se bloca din lipsă de aer.

Tot atunci m-am gândit serios că, deși sunt antitalent la sport, aș putea să fac, totuși, o carieră în scufundări, fiindcă puteam deja să îmi țin respirația parcă o veșnicie.

cam asa

Îmi plac autostopiștii boemi și le admir curajul și inconștiența, însă niciodată în viața mea nu o să mai propun să luăm unii în mașină, cel puțin nu vara, și nu în același spațiu cu noi, fiindcă amicii noștri polonezi erau pe drum de trei săptămâni și țin să cred că nu numai că nu făcusera baie în timpul călătoriei, dar probabil se și pregatiseră de călătorie prin abstinență în ceea ce privește igiena personală.

Sosirea la Rila a părut cel mai frumos moment din viață, asta până când, în secunda în care am ajuns în parcare, a început să iasă abur din mașină și am coborât într-o baltă de apă ruginie…apa de la radiator.

Am uitat de hepatita care îmi dădea târcoale și m-am întrebat cu groază ce s-a întâmplat și, mai ales, ce să facem. Eram la mânăstirea Rila, la 20 de Km distanță de cel mai apropiat oraș și teoretic mecanic, cu o gaura în radiator.

Karma noastră era defectă și nu puteam să nu mă întreb cum de aveam atâta ghinion după ce făcusem și fapte bune și mai eram și la mânăstire.

După vreo 15 minute, un telefon la un prieten  și investigații sub capotă, am aflat că se desprinsese un furtun prin care cursese apa din radiator și că trebuia să ajungem la mecanic fără să pornim motorul sau să reparăm furtunul, să punem apa în vasul de expansiune ( am mai învățat ceva, sâc) și să conducem cu grijă tot până la un mecanic.

Cum furtunul nu se lăsa reparat, am hotărât că trebuie să împingem mașina până în Rila, 20 de Km. Pfiuuu…

Cam aşa arată Rila, fotografiată acum câţiva ani, în circumstanţe puţin mai favorabile.

 

Rila Monastery, Stob’s Pyramids, Veliko Tarnovo, Romanian Sky

A urmat cea mai distractivă parte a zilei. Cum așa? Păi să vă explic…

Mânăstirea Rila este oarecum în pantă față de oraș, așa că mașina, cu contactul pus, a fost împinsă doar de trei ori de-a lungul celor 20 de kilometri. Prima dată la mânăstirea Rila, unde am căpătat destul elan cât să înaintăm 5 kilometri, a doua oară înca vreo câțiva kilometri, cu Dragoș pe portbagaj, fiindcă după ce ne-a împins s-a ridicat pe portbagaj să ne facă mai grei și fiindcă prinsesem viteză nu a mai putut coborî…

A treia oară a fost cel mai greu fiindcă ajunsesem pe o suprafață plată și procedura era de felul următor : șoferul la volan, eu și Robert împingeam. Mașina prindea oarece elan, noi săream în ea, mașina se oprea, toți râdeam de mai că puneam mașina în mișcare, dar nu prea.

Pe ultima porțiune ne-au împins oamenii din cealaltă mașină și am prins destula viteză cât să ajungem în Rila unde am căutat un mecanic. ( viteza maximă de croazieră fără motor: 50 de Km)

Traseul de vis:

mn Rila_oras Rila

Eu văzusem în drum ceva ce semăna cu atelierul unui mecanic și am pornit către el împreună cu Adi, iar Mădă a mers să caute un localnic vorbitor de engleză.

Eu am găsit un mecanic, Mădă a găsit un star. Pentru ca norocul să fie maxim, la mecanic tocmai era chelnerul la care mâncasem în Rila anul trecut ( la întoarcerea din Grecia), singurul vorbitor de engleză din oraș. I-am explicat cum stau lucrurile și ne-a cerut să împingem mașina până la el.

Când am revenit la grup cu vestea bună am aflat că Mădă stătea de vorbă cu un star, că mecanicul orașului era grav bolnav, dar starul îi promisese că merge să îi caute un alt mecanic, asta după ce o întrebase dacă vrea să facă o poză cu el. 😉

Mașina a mers la mecanicul meu, eu și Mădă am rămas cu starul să schimbăm impresii și să ne povestească despre cum a concertat la Sala Polivalentă din București, în 1988. Când a plecat să ne aducă mecanic ne întrebam dacă este un fel de Șeicaru sau un Minculescu al bulgarilor. Acum, după ce l-am căutat pe youtube, încă nu mă pot pronunța. 🙂

El este Etiene din trupa Trik: https://www.youtube.com/watch?v=Vlv5NlcNEv4

O oră mai târziu mașina era reparată de mecanicul meu plus mecanicul vânat de Etiene, iar toată chestia ne-a costat doar 40 de leva, plus bacșis. (în total 100 ron)

În drum spre Bansko ne-am întărit hotărârea de a nu mai lua niciodată autostopiști vara și am râs temeinic amintindu-ne de talentul lui Robert de a sări în mașina în mișcare sau de Dragoș agățat de portbagaj la peste 35 de Km/ oră, semănând cu Spiderman.

Am ajuns în camping seara, după ce pe drum zărisem creasta Conchetovo într-o lumină superbă și ne bucurasem de un apus foarte colorat într-o benzinărie. Am pus corturile la lumina frontalelor și am savurat o cină târzie, în picioare, după care ne-am retras la somn, fiindcă a doua zi stabilisem să ne trezim la 05:00.

Ultimul lucrul pe care mi-l amintesc e cum mi-am lăsat sandalele în afara cortului, m-am sigiliat în sacul de dormit și am închis ochii, un pic îngrijorată de ce ne aștepta duminică.

Apus în Bansko

Apus în Bansko

Detalii tehnice:

Traseul parcurs: București-Ruse-Sofia-Rila-Bansko – Cabana Baderita ( cu mici rătăciri): 700 Km

 

Courtesy of Google Maps

Courtesy of Google Maps

 

Starea drumului: foarte bună, cu mici excepții pe centura Sofiei unde se lucrează; inclusiv dumul până la cabana Baderitsa, de unde începe traseul spre Vihren este asfaltat și în stare foarte bună.

Gadgeturi: GPS + walkie talkie ( cea mai bună investiție la drum prin alte țări; nouă ne-au fost de un real folos ținând cont de micile incidente și ne-au ajutat să ținem legătura între mașini fără costuri suplimentare, pe lângă distracția cu “Roger”, cine e Roger și denumirile echipelor din cele doua mașini)

Cazare: Cort în campingul din drumul spre Baderitsa, lângă un restaurant, cu apă curentă și toalete amenajate. Deși am văzut pe net ca alții nu au plătit, noi am dat câte 2 leva/ pers, taxa pentru parcul național.  De acolo până la Baderitsa, de unde începe traseul, se ajunge în 10 min cu mașina.

Victime

  • Una bucată nas (proprietate personală) grav afectat de efectele nebănuite ale bunătății și mărinimiei;
  • Două bucați autostopiști polonezi care sigur nu știau cât de tare put;
  • Una bucată mașinuță dragă și frumoasă care a mers la doctor fără să vrea;
  • Una bucată portofel de șofer ușurat de 45 de leva ( la mecanic);
  • Una bucată zi pierdută prin mașină și la mecanic;
  • Una bucată Mădă care nu știe că și vara e frig la cort pe munte;
  • Una bucată vânătaie pe una bucată braț stâng fiindcă unii oameni nu ar trebui să sară în mașini în mers;

Plusuri

  • Cunoscut superstar
  • Observat  Spiderman în mediul lui natural
  • Făcut faptă bun, primit pedeapsă
  • Râs cu lacrimi
  • Lărgit orizonturi culturale cu muzica nouă românească
  • Ieșit din casă înainte să o luăm razna complet

Cam așa a decurs prima zi. Abia aștept să vă povestesc ce a urmat 😀

Advertisements

2 Responses

  1. […] O tură cu cântec: Vihren, Bulgaria (prima parte) […]

    Like

  2. […] perfecta, pe Moldoveanu prin Valea Rea. Pana si turele esuate au fost de poveste, sta drept dovada nebunia frumoasa din Vihren, care v-a placut tare mult. Nu am reusit nici anul asta sa mergem in Ceahlau, nici in Cernei si […]

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: