Dușuri suedeze la Arenele Romane, sincer și obiectiv despre un concert “altfel”

Am ratat primele concerte în Romania ale trupei Roxette, așa că, atunci când am aflat că vin în București, am renunțat la planuri de weekend care includeau munți și ne-am luat bilete. Trezindu-ne, totuși, destul de târziu, am mai găsit bilete doar pe teren, la 185 de lei, un preț care mi s-a părut și atunci mare, iar acum, retrospectiv, după nebunia de aseară, îmi pare enorm.

Eram atât de entuziasmați că mergem în sfârșit la Roxette, că am mers prea devreme ( pe la 18:30) și, după o luptă cruntă pentru un loc de parcare, am stat vreo 40 de minute pe un trotuar, în timp ce coada de la intrare devenea enormă, iar nimeni nu părea că are chef să ne lase să intrăm. Abia pe la 19:00 au început să lase oamenii să intre, însă, intrarea era prea mică pentru mulțimea de oameni, așa că, am mai stat vreo 40 de minute la coadă până am reușit să ajungem pe teren.

Nici nu ne instalasem bine și începeam să intrăm în atmosferă pe muzica celor de la „The Netherlands”, când un nor negru a apărut și a început să plouă lejer. Mai toți eram îmbrăcați de vară, în tricouri, prea puțini cu câte o geacă și mult mai puțini aveau pelerine. Recunosc, mie nu îmi trecuse prin cap nici să mă uit la prognoză, nici să iau haine impermeabile la mine.

Am verificat repede vremea pe telefon și am râs fiindcă se anunța un «shower». Am ridicat din umeri și am zis: „Asta este, ne plouă puțin și trece”.

Ploicica de vară a devenit, însă, în curând, aversă, noi ne-am adăpostit cu greu sub o geacă și am tot sperat că se oprește înainte ca ploaia sa treaca prin ea.

15 minute mai târziu geaca ceda și noi renunțam să o mai ținem pe post de umbrella, fiindcă, eram deja uzi, la fel de uzi ca cei cu pelerine care nu făceau față debitului. Între timp, oamenii din tribune încercau să urce în zona coloanelor, însă cei de la BGS nu îi lasau, oamenii din Golden Circle se adăposteau în zona ieșirii, blocând-o, iar noi, cu creierele grav afectate de ploaie, ne întrebam dacă să mai stăm sa nu.

Atunci a început să cadă piatră și, fiindcă se țipa că porțile sunt închise și nu putem ieși, am încercat să ne protejăm de piatră acoperindu-ne cu gecile cât să nu primim lovituri în cap. Nu a mers, cred că am câteva cucuie și vânătai la activ.  Odată cu piatră, temperatura a scăzut vertiginos, iar noi eram la fel de uzi cum am fi fost dacă am fi făcut o baie cu gheață, complet îmbrăcați.

Pentru că muream de frig deja, ne-am îndreptat spre ieșire unde se formase o coadă imensă. Am crezut că era din cauză că erau porțile blocate, dar nu, era din cauză că oamenii găsiseră coridorul care duce la baie și spre singura ieșire și hotărâseră să se adapostească acolo, blocându-le accesul sutelor de oameni mai puțin norocoși, care încercau cu disperare să iasă. Între timp, tipii din staful tehnic stăteau pe scenă, la adăpost de ploaie și ne filmau și, probabil, se distrau.

În timp ce noi stăteam la coadă și tremuram de frig, cu apa de pe teren mai sus de nivelul gleznelor, norocoșii oportuniști nu s-ar fi mișcat un centimetru cât să ne lase să trecem spre poartă, ci își apărau cu încăpățânare spațiul de la adapost.

Când oamenii din spate și-au pierdut răbdarea și au început să țipe și să împingă, am reușit să trecem. Am fost șocată să văd că toată aglomerația și nebunia era creată doar de nesimțirea câtorva zeci de oameni, deși, probabil că mai devreme situația era alta, datorată hotărârii idioate a organizatorilor de a bloca ieșirea.

Am plecat spre casă fără să ezitam, uzi și supărați, dar, între ideea de a risca pneumonia stând câteva ore cu hainele ude și a pierde banii de bilet și experiența Roxette, nu prea am stat pe gânduri. Prieteni mai stoici și veniți de mai departe au ales să rămână.

În drum spre casă ne tot întrebam dacă se va amâna sau nu concertul, fiindcă, din ce văzusem, părea că este un eșec. Prietenii rămași, însă, ne-au anunțat, când eram deja aproape de casă, că se faceau probe de sunet, așa că am hotărât să ne întoarcem, deși, pe drum, văzusem nenumărate străzi inundate și mașini abandonate în mijlocul străzilor transformate în lacuri.

Ne-a luat 10 minute să scăpăm de hainele ude și reci și să ne îmbracăm/ încălțăm cu ce am găsit (de exemplu sandale cu șosete pentru nelocatarii permanenți) și să luăm cu noi jumatate de șifonier pentru prietenii care mureau de frig la Arenele Romane.

Bine că locatarii periodici își mai lasă haine pe la mine, că altfel ar fi trebuit să meargă la concert nu doar în sandale, dar și în pijamale cu minions.

La ora 22:00, după un traseu demn de fast and furious 8 prin Bucureștiul lacustru și o goană nocturnă prin parcul Carol, plin de apă și noroi, ajungeam la AR( déjà-vu) și intram în atmosfera concertului din plin. Cred că peste 50% din oameni plecaseră, dar cei care rămăseseră sau, mai inspirați, ajunseseră după potop, păreau să se bucure de atmosferă din plin, ceea ce am facut și noi, acum că eram uscați și îmbrăcați de iarnă.

A fost, pe lângă toata nebunia dinainte, un concert frumos, însă, în aceeași măsură trist, Marie Friedriksson fiind vizibil afectata de boala crunta cu care se lupta de mai bine de 10 ani. Am cântat (da, știu, impropriu spus) cât de tare am putut pe „Must Have Been Love” și „Listen to Your Heart”, iar momentul în care basistul a cântat Andri Popa, spre surpinderea și încântarea publicului, a fost de milioane. Fără ezitare pot afirma că, ora pe care am petrecut-o la concert, a meritat toată nebunia goanei prin București și am repeta experiența dacă ar fi nevoie.

Am tot citit articole și comentarii despre nebunia de ieri și mi-e greu să trag concluzii deși, m-am tot gândit cine și unde a gresit.

Am fi putut să luăm la noi pelerine dacă ne-ar fi trecut prin cap că va ploua, însă, la câtă apă era în arenă tot am fi sfârșit uzi până la genunchi și nici de piatră nu am fi scăpat.

Că accesul se face atât de greu și incomod e neplăcut. Că, în caz de criză, cum a fost ieri, chiar dacă la o scală mică, există o singură ieșire care se blochează imediat și că niște indivizi cu mușchi pot hotărî să te țină după un gard în timp ce bate grindina, e strigător la cer.

Că organizatorii sunt incapabili să adreseze două cuvinte mulțimii cu scuzele de rigoare, explicații sau, pur și simplu, informații sumare despre ce se întâmplă, este foarte urât.

Și mai urâți sunt egoiștii și nesimțiții  care au blocat ieșirea fără să le pese că lăsau în ploaie și grindină femei însărcinate, familii cu copii mici și oameni care nu își mai doreau să fie acolo.

Fiindcă tot vă spun ce nu îmi place, mai adaug două lucruri, nu neapărat legate de concertul de ieri, ci de concerte în general. Mă deranjează foarte tare faptul că se fumează la concerte în aer liber și cred că nu ar trebui să fie așa. De acord, e spațiu deschis, dar e unul în care stăm înghesuiți din motive evidente și chiar nu am chef să îmi umplu plămânii cu fumul ăla oribil și să tușesc până mor din cauza lui.  Dacă în restaurant pot alege să merg la nefumători, la concert nu am de ales, trebuie să stau să înghit fum ca să se simtă bine vecinii fumători, spre marele meu discomfort, de care nu îi pasa nimănui.

Al doilea lucru intră la categoria «inofensiv, dar ridicol» și intră aici posesorii de tablete care se încăpățânează să filmeze concertul și să posteze pe FB filme de calitate îndoielnică, la care nu se va uita nimeni, niciodată.

Cam asta a fost experiența mea în materie de dușuri suedeze în public, concurs de tricouri ude și curse cu mașini prin București. Așa am hotărât că, pe lângă trusa tipică pentru călătorii scurte și cea de drumeții montane, să mai fac și un kit de concert care să includă haine de schimb, pelerina de ploaie, pungi pentru impermeabilizat tenișii și casca de bicicletă, în caz ca va fi iar grindină.

Voi proba acest kit cel mai probabil în august, la Goran Bregovic, dacă nu se va sesiza cineva și se vor închide Arenele Romane după scandalul de ieri și dovada clară că nu este un spațiu adecvat pentru a găzdui mii de oameni, mai ales dacă ceva merge prost și în loc de frig și apă o să se fugă de foc sau cine știe ce altceva( tigri, lei, maneliști).

Ce au scris și filmat alții, pe aici :

http://metropotam.ro/La-zi/panica-la-concertul-roxette-oameni-leoarca-tipete-si-aglomeratie-art8701037241/

P.S. Să nu uit să includ în kitul de concert și punga resigilabilă pentru stocat telefonul în caz de ploaie torențială.

Ah, și dacă tot li se cer banii înapoi celor de la Roxette fiindcă a plouat, să îmi dea și mie cineva adresa sfântului Ilie, trebuie să îi trimit bonul de la farmacie și nota de la service pentru (fostul meu )telefon.

Acestea fiind spuse, vă urez să aveți parte de concerte cu vreme bună ( mai puțin dacă sunt de manele, caz în care vă doresc să vă plouă ca pe noi) și mă duc să îmi usuc telefonul cu phoenul. Nu am găsit altă rimă…

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: