Despre fapte mici şi oameni mari

Acum vreo două luni mi-am propus să organizez o acţiune pentru elevii unor prieteni din mediul rural şi să strângem bani ca să le cumpărăm ghetuţe fiindcă mă bântuia de ceva vreme imaginea unui copil cu şosete murdare şi sandale purtate zilnic la şcoală în plină toamnă ploioasă şi probabil şi la iarnă.
Am vrut sa fac un întreg eveniment în jurul acestei strângeri de fonduri fiindcă simt tot mai mult că devenim tot mai răi şi egoişti, că ne închistăm în bunăstarea noastră ca într-o fortareaţă şi respingem tot ce nu este ca noi. Sărăcie, boală, durere, sunt doar nişte cuvinte care ne flutură pe lângă urechi atâta timp cât nu le simţim pe propria piele.
Le dăm un like, un share, după care încep să ne preocupe propriile probleme : unde facem revelionul, cum strângem bani pentru un Xbox, cum ne schimbăm maşina sau cum ne luăm o pereche oribilă de cizme UGG fiindcă se poartă.
Nu mă înţelegeşi greşit, nu condamn confortul şi nici nu judec nivelul de trai al nimănui, nici nu ar fi corect din partea mea să o fac, la mine banii zboară cel mai repede pe fereastră pe lucruri pe care unii le consideră complet bizare.
Problema este că noi, cei care scriem şi cei care citiţi, avem un nivel de trai mai mult decât decent. Ne permitem lucruri frumoase şi locuri frumoase, ne alegem ce e mai bun şi mai frumos şi nu ezităm nicio secundă când ceea ce ne face cu ochiul este pentru noi sau pentru ai nostri.
Vine luna cadourilor şi facem liste cu ce trebuie să cumpărăm şi pentru cine. Recunosc, oricum aş face, lista mea necesită un buget de patru cifre de investit în lucruri frumoase, dar în mare parte inutile fiindca aproape toţi oamenii mei dragi au cam tot ce le trebuie. Copiii au destule jucării, adulţii au destule gadgeturi, fetele au destule bijuterii şi cosmetice, iar eu am destule obiective foto.
Problema este ca în timp ce eu caut oferte la ceasuri scumpe sau cumpăr ciocolată pentru copii care şi aşa mănâncă prea multă, sunt copii care nu au cu ce se încălţa, sau nu au ce mânca.
Da, ştiu, o să îmi spuneţi că parinţii lor le cheltuiesc alocatia la cârciumă, că din casă nu le lipseşte băutura şi nici cablul tv, dar ştiţi ce ?
Asta nu face ca picioarele acelor copii sărmani să fie mai puţin reci şi ude, nici burţile lor să fie mai pline.
Când nu poţi trata cauzele începi prin a trata simtomele, şi asta am vrut să facem cu cele 30 de perechi de ghete care au devenit 41 fiindcă nu poţi să dăruieşti căldura pe baza rezultatelor la învăţătură sau pe baza calităţilor morale ale unor parinţi învinşi de soartă.

Ghete
Picioarele calde ar trebui să fie un drept constituţional al oricărui cetăţean, la fel şi burţile pline, dar suntem departe de acea Romanie minunată. Suntem departe fiindcă planificăm cumpărături de mii de lei în luna cadourilor, dar nu ne trece nicio secundă prin cap că dacă ne-am îndura să donăm 50 de lei din bugetul alocat copilului care va rupe jucăria primită în maxim o saptămână am lua o pereche de ghete unui copil care nu a purtat niciodată altceva decât încălţăminte veche şi ruptă moştenită de la fraţii mai mari sau de la părinţi
Hai să nu zicem 50 de lei, pare o sumă atât de mare când nu iţi este destinată ţie.. Hai să zicem 10 lei.
Am 331 de prieteni în lista de facebook. Să zicem că 31 dintre ei sunt străini şi îi excludem. Rămân 300 de oameni care ar putea să doneze 10 lei pe lună vreme de un an. Asta înseamnă că s-ar strânge 3000 de lei pe lună, bani cu care s-ar cumpăra 63 de perechi de ghete.
Asta în prima luna, fiindcă în a doua lună am putea să le cumpărăm geci, ghiozdane sau cărţi de poveşti.
Da, cărţi de poveşti. Aţi fi surprinşi să aflaţi câţi dintre copiii care nu au ce mânca sau ce încălţa îşi doresc de la Moş Crăciun cărţi de poveşti.
10 lei sunt bani pe care îi dăm fără să clipim pe o prajitură sau pe două sticle de cola. 10 lei pe lună, dacă am fi mulţi, ar face o diferenţă enormă în vieţile atât de multor copii.
Atunci de ce închidem ochii? De ce pretindem că suntem prea sensibili să ne confruntăm cu toată acea durere şi sărăcie şi privim în altă parte ? De ce ne lăudăm cu ţara noastră pornind de la rezultatele altora sau preamărind frumuseţi naturale care nu ni se datorează?
Adevarata comoară a României sunt oamenii ei, iar aceştia se împart, cu mici exceptii în cei dincolo de pragul de jos al sărăciei şi cei care lupta vesnic pentru mai mult, mai bun, mai strălucitor, dar doar pentru ei şi ai lor.
Ştiu, e greu să cauţi o cauză în care să investeşti. Trebuie să distingi între cauzele bune şi cele născute din dorinţa de îmbogăţire a unora. Trebuie să te documentezi şi să alegi cu grijă, iar făcând asta te vei expune vrând nevrând la multă suferinţa şi sărăcie din cele adevărate, fără patină de Hollywood şi poveşti.
Să faci bine nu e uşor, dar nu e nici greu. Pentru fiecare faptă bună primeşti o doză de tristeţe, dar şi una de bucurie şi satisfactie. Primeşti zâmbete stinghere, uneori îmbrăţişări sau un simplu mulţumesc.
Uneori primeşti reproşuri şi jigniri, fiindcă este în natura oamenilor să critice tot ceea ce nu pot înţelege. De cele mai multe ori fapta ta bună va fi privită cu invidie, judecată şi sigur se va găsi un deştept să îţi spună că eşti un fraier, că puteai să faci altceva mai bun sau mai frumos cu banii respectivi.
Adevărul este ca oricâte obstacole şi priviri pline de neînţelegere ai înfrunta, frumuseţea faptei tale nu va pieri. Chiar şi fără zâmbete de recunoştinţa, chiar şi fără mulţumiri, o parte din tine, cea bună şi altruistă, încă neîntinată de egoismul lumii în care trăim, va exulta câteva zile bune, poate chiar săptămâni.
Şi toate astea fără să trebuiască să renunţi la hainele tale supraevaluate, la colecţia ta de ceasuri sau la zecile tale perechi de ghete şi genţi. Cu mai puţin decât preţul unui pachet de ţigări pe lună tu şi ceilalţi 299 de prieteni ai mei puteţi construi alături de mine o lume mai bună.
Asta dacă ţi-ar păsa şi dacă ai fi ales să citeşti articolul meu în loc să dai like şi share ultimului clip senzaţional cu pisici. Ah, ai ajuns cu cititul până aici, felicitări.
Dacă vrei să investeşti în următorul an 120 de lei, 10 lei pe lună, în viitorul altcuiva dă-mi un semn şi stabilim împreună cum te pot ajuta să faci asta.

Vorbesc serios, e chiar atât de simplu.

Advertisements

One Response

  1. […] Acum vreo două luni mi-am propus să organizez o acţiune pentru elevii unor prieteni din mediul rural şi să strângem bani ca să le cumpărăm ghetuţe fiindcă mă bântuia de ceva vreme imaginea unui copil cu şosete murdare şi sandale purtate zilnic la şcoală în plină toamnă ploioasă şi probabil şi la iarnă. Am vrut […]… citeste mai mult […]

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: