Amintiri din paradis – Chutes du Carbet

Oamenii vorbesc despre momente Kodak, dar eu nu am crescut cu Kodak ci cu teleenciclopedia aşa că momentele mele speciale din vacanţe sunt momente teleenciclopedia.

La prima întâlnire cu jungla momentul teleenciclopedia a durat câteva ore bune şi a fost printre cele mai intense fiindcă nimic din tot ce poţi citi sau vedea la televizor nu te poate pregăti pentru întâlnirea cu o entitate gigantică şi atât de vie cum se simte pădurea tropicală.

Poate că fotografiile mă vor ajuta să completez atmosfera pe care nu o pot pune în cuvinte destul de grăitoare fără a scrie un roman mai lung şi mai complicat decât Ulysses, aşa că le voi lăsa să vă descrie ele senzaţia scufundării într-o mare caldă de verde şi viaţă alertă.

Am avut prima întâlnire cu jungla tropicală cu ocazia  traseului spre Chutes du Carbet despre care puteţi afla mai multe de aici dacă sunteţi prieteni cu limba franceză. Dacă nu, va trebui să citiţi ce vă povestesc eu mai departe fiindcă francezii din Guadalaupe, ca niste francezi veritabili, nu simt nevoia să îşi traducă site-urile şi în engleză.

Ca mai toate drumurile din Guadelupa, drumul către Chutes du Carbet este idilic, pe şosele perfecte şi printre case frumoase în stil colonial, aşezate armonios printre plantaţii de banane şi trestie de zahăr.

Senzaţia de visare care ne-a cuprins în faţa peisajului care se derula cu rapiditate a fost destrămată brusc, foarte aproape de punctul de plecare în traseu când am descoperit, şocaţi, că iguanele cu care ne întâlnisem până atunci doar pe plaja în Gossier sunt mari căţărătoare în copaci.

CSI_8343

Hmm…..

Dupa o astfel de descoperire începi să priveşti cu alţi ochi ideea unei incursiuni în pădure, deşi mai mult ca sigur iguanele preferau copacii încălziţi de soare de la marginea drumului celor din pădurea mai mereu scufundată în nori şi ceaţă.

Pădurea tropicală, ca orice altă pădure, dupa umila mea parere, este foarte frumoasă chiar dacă într-un fel aparte. Pe cât de frumoasă pe atât este de diferită de tot ceea ce am văzut şi cutreierat până acum în materie de păduri. Luxuriantă, ca o creşă de plante de apartament pe steroizi, umedă şi alunecoasă, cu fructe bizare atârnând de ramuri pe care le priveşti curios până afli că sunt cuiburi de furnici şi grăbeşti pasul fiindcă ai văzut prin filme cum stă treaba cu furnicile ucigaşe din junglă.

CSI_7859

Ploaia şi lumina îngrozitoare au ţinut aparatul foto în husă aşa că am putut să mă concentrez mai mult pe experienţa urcuşului prin ploaia caldă şi printre copacii uriasi, familiari şi nu prea, fiindcă ficuşii trebuie să fie plantele acelea destul de rezistente încât să reziste neglijenţei tale când le ai în apartament, nu copaci în care te-ai putea urca dacă nu ar fi atât de uzi, lipiciosi şi plini de muşchi şi cine ştie câte vieţuitoare cu prea multe picioare.

Vriesea creşte în ghivece de la Ikea, nu în vârful altor copaci, nu ?

 

Ei bine, tot ce ştii despre plantele tale de ghiveci e fals. Ba mai mult, ce creşti tu în ghiveci, după întâlnirea cu adevăratele plante tropicale te face să te simţi un fel de monstru care ţine plante exotice ostatice, subnutrite şi triste când locul lor este la tropice, în păduri în care plouă mereu, iar când nu plouă e ceaţă călduţă, ca o îmbrăţişare.

Traseul prin junglă nu a fost foarte diferit de unul prin padurile noastre, poate doar faptul că traseul era mai bine amenajat şi a părut şi mai greu pe unele porţiuni, după lunile noastre de pauza si pe fondul caldurii cumulate cu umezeala şi cu ameţeala cronică de care se făcea vinovată schimbarea de fus orar.

Căldura te face să îţi pese mai puţin că ai apă şi noroi în bocanci şi asta îţi permite să petreci mai mult timp cu ochii în junglă fiindcă în nebunia verde a miilor de plante nici nu ai putea pătrunde altfel decât cu privirea, totul fiind un amalgam de copaci, liane şi muschi, toate creând un desiş pe care nici nu poţi să-ţi închipui că ai putea să îl străbaţi şi pe care ţi-l poţi imagina cu uşurinţă ca fiind plin de vietăţi periculoase.

Nimic mai fals, jungla din Guadelupa stă foarte prost/ sau foarte bine, depinde cum priveşti problema, la capitolul şerpi şi insecte sau chiar animale periculoase deoarece acum mulţi ani nou veniţii au avut ideea genială de a gestiona problema şerpilor introducând pe insulă mangustele care i-au scăpat de şerpi, dar şi de papagali si alte creaturi mai degraba simpatice…

Prin urmare poţi încerca să petreci o noapte în junglă fără să rişti să mori de altceva decât de frică dacă ai o imaginaţie bogată, sau dacă  vreun băştinaş cu multe picioare te-ar lua, pe întuneric, drept vreo magistrală modernă numai bună pentru incursiuni nocturne în căutarea hranei.

Ciudat, contrar aşteptărilor mele jungla a fost chiar tăcută de dimineaţă până spre amiază cât am colindat în căutarea celei de-a doua cascade Carbet. După simfonia zgomotoasă din fiecare seară petrecută acasa la Michel liniştea din pădure părea de-a dreptul….nepotrivită.

Cred , totuşi că şi broaştele şi insectele din junglă functionează după alt fus orar, nu doar noi.

Întâlnirea cu a doua şi cea mai spectaculoasă cascadă a lui Carbet a fost tot un moment de documentar. Când am ajuns lângă ea gâfâind şi interpretând imnul bocancilor plini cu apă pe vreo 20 de voci ( aka tălpi) , cascada se ascundea sub un văl gros de ceaţă.

Nori buclucaşi se plimbau în jurul micii văi parcă în special ca să mă supere pe mine tăindu-mi vederea spre valea în care ar fi trebuit să se vadă marea Caraibilor şi către cele mai pitoreşti cadre spre care tare aş fi vrut să îndrept obiectivul.

Când mama natură a hotărât că m-a luat destul peste picior, ceaţa a fugit spre vale şi am rămas fără cuvinte în faţa frumuseţii cascadei care până acum stătuse ascunsă atât de bine încât nici nu ştiam că are şi un al doilea nivel.

CSI_7950

M-am jucat multă vreme cu diverse compoziţii încercând să o descopăr pe cea care face cea mai multă dreptate frumuseţii cascadei din inima junglei. Vă las pe voi să judecaţi dacă am reuşit sau nu.

La coborâre am urmat acelaşi traseu, dar pentru variaţie ploaia a hotărât că ne-a chinuit destul şi a plecat spre zone mai inalte şi probabil alţi turişti pe care să îi chinuie puţin.

Două ore mai târziu, cu genunchii tremurând, bocancii plini de noroi, dar cu inimile fredonând genericul ştiţi voi cărei emisiuni ne-am refăcut forţele la Jangal Kafe cu un meniu pe bază de banane, meniu pe care nu l-am fotografiat, fiindcă nu era tocmai fotogenic, însă a fost foarte bun.

Am savurat banane verzi ( vertes) sub formă de chipsuri pentru început, am continuat cu banane prăjite în formă de cartofi prajiti, piure de banane, pui creol, iar în încheiere am făcut cunoştinţă cu desertul care avea să devină leit-motivul vacanţei: banane la grătar scăldate bine în rom, cu cocos ras pe deasupra.

Încă nu ştim cum se face că nu ne-a trecut vreodată prin cap până acum să facem şi banane la gratar, dar este evident că vor fi desertul cel mai des preparat în casele noastre vreme de un an şi mai bine fiindcă este bun, bun, foarte bun.

Informaţii tehnice: Cascadele râului Carbet denumesc, de fapt, o serie de trei cascade din care noi am ajuns la doar două. Prima este şi cea mai accesibilă, la doar 20 de minute de traseu lejer cu plecare din parcarea special amenajată, loc în care se achită şi o taxă de acces de vreo 2 euro. La a doua se ajunge parcurgând un traseu de vreo 2,5 ore de mers serios, traseu amenajat cu scări sau săpat în stâncă pe anumite porţiuni, spre final.

În zile cu vreme bună se poate face baie în bazinul natural creat de a doua cascadă la întâlnirea zgomotoasă cu stânca după căderea de 110 metri.

Un secret bine păstrat de localnici îl reprezintă izvoarele termale din zona cascadelor. Credeţi-mă, după un tur de forţă până la cascade şi înapoi nimic nu este mai frumos decât să urci pe firul unui banal râu de munte pentru a descoperi cu stupoare şi maximă încântare că apa este caldă, în unele cazuri chiar fierbinte şi poţi să te scufunzi atât cât îţi permite timpul în bazine naturale cu apă la peste 35 de grade.

Fiecare traseu pe munte ar trebui dotat cu asemenea băi termale naturale, deşi dacă stau să mă gândesc prea bine ideea asta nu ar prinde în Romania, cel puţin nu în sensul dorit. Ce ştiu sigur este că în Guadelupa nu am găsit pe nimeni spâlandu-şi covoarele în apa calda, am gasit doar cunoscători ai secretului cărora le-am dat bineţe după care le-am invadat băile secrete, dar nu prea.

Ne-an reîntâlnit cu jungla câteva zile mai târziu, când am abordat traseul spre La Soufriere, cel mai înalt vârf din Guadelupa şi Antilele Inferioare, un munte cum nu am mai văzut şi pe care va fi greu să îl surclaseze vreun altul, dar despre el veţi afla mai multe in episodul urmator.

Amintiri din paradis – Chutes du Carbet

 

If you are looking for the perfect offer for a holiday with a twist and the twist being a drum ( Guadeloupean traditional drum) then check out the amazing offers my friends from Holday with a Drum have prepared just for you. They rock at holiday planning, drum teaching and playing and most importantly, memory making.

drum

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: