Din secretele Cretei: cheile Samaria

Câţi dintre voi, auzind numele Creta se gândesc la apă turcoaz şi plaje de vis ? Hai, fiţi sinceri, aproape toţi dacă vă imaginaţi în Creta sunteţi mai mult ca sigur pe plajă cu o băutură rece în mână, poate ceva cu umbreluţă, chiar.

Ei bine noi, trupa veselă, avem o mică obsesie cu munții şi nu concepem să mergem în vacanţă într-un loc fără să încercăm să ajungem în cel mai înalt punct accesibil oamenilor normali (asta ca să nu credeți că odată ce vom merge în Nepal vom vrea musai să urcăm pe Everest, dar un base camp nu se exclude).

Planificând turul de forţă din Creta am stabilit două obiective simple, dar esenţiale pentru echilibrul mare-munte: trebuia să parcurgem cheile Samaria şi să urcăm pe cel mai înalt vârf, Psiloritis. Ca de obicei, am atins doar unul din obiective, motiv temeinic pentru inevitabila dată viitoare.

CSI_5225

Dimineţi la Omalos

Cheile Samaria sunt cele mai lungi din Europa şi de departe cele mai spectaculoase chei pe care le-am parcurs vreodată, cu un relief atât de spectaculos că nu ştiam ce să fotografiez mai repede în cursa contra cronometru cu ploaia care ameninţa să ne strice ziua. Traseul are 16 kilometri de peisaje absolut spectaculoase şi formaţiuni de stânci care ar face, probabil, un geolog să plângă de fericire.

CSI_5509

Am ales să mergem în chei cu ajutorul unei agenţii de turism deşi aveam maşină închiriată pe durata sejurului, fiindcă circuitul complet al cheilor implică plecarea din munte, de la Omalos, parcurgerea cheilor la vale până la malul mării (Agia Roumeli) şi o cursă cu vaporul până la primul oraş cu cale de acces rutieră: Sougia.

Excursia a costat 20 de euro de persoană, incluzând transportul de la hotel şi înapoi, dar excluzând biletul de acces în chei: 5 euro şi biletul de vapor de la Agia Roumeli la Sougia de 10 euro. În total, cei mai bine cheltuiţi 35 de euro din vacanţa în Creta  pentru cea mai frumoasă, dar şi cea mai dureroasă zi, la propriu.

Samaria map

Am plecat din Chania pe 28 mai la ora 05:50 şi până în ora 09:00 ajungeam la Omalos, după un traseu spectaculos cu autocarul prin peisaje care ilustrau perfect  combinaţia mea preferată de cer albastru amestecat cu albastrul marii, munți, văi şi plantații nesfârșite de portocali, măslini şi lămâi.

După un scurt instructaj din partea ghidului privind traseul, punctele intermediare şi regulile foarte stricte ale parcului national ni s-au înmânat biletele de intrare în parc şi am început coborârea.

CSI_5251

La scurt timp după ce am plecat pe traseu avertizarea de ploaie i-a făcut pe reprezentanții parcului să decidă închiderea acestuia aşa că nu am fost asaltaţi de mia de vizitatori care parcurg zilnic cheile în sezon, dar am fost presaţi de ameninţarea ploii care nu este o treabă deloc plăcută într-un astfel de relief cu numeroase zone periculoase.

Traseul este foarte bine organizat, cu puncte de popas bine amenajate şi cu rangeri pe traseu care se asigură că totul este ok şi că turiştii mai mult sau mai puţin echipaţi fac faţă coborârii. Un singur detaliu m-a deranjat foarte tare, faptul că întregul traseu este parcurs de un hidos furtun negru care aproape a reuşit să îmi strice fotografiile, mai ales cele cu râul.

CSI_5559

În ciuda furtunului care arăta ca o rană hidoasă pe obrazul unei fete frumoase, traseul este extra mega spectaculos şi foarte ofertant din punct de vedere fotografic.

Eu nu am făcut decât să îi documentez sumar frumuseţea cât ne grăbeam să ajungem la mare înaintea ploii care ne tot ameninţa şi care transformase cerul într-o pâclă gri, deloc fotogenică.

Cam aşa arată traseul :

Am ajuns în Agia Roumeli cu 15 minute înaintea ploii, pe la ora prânzului, şi am petrecut câteva ore de leneveală plăcută lângă mare compătimindu-i pe săracii întârziaţi care veneau de pe traseu care mai de care mai plini de dureri şi muraţi temeinic de ploaia torenţială de care am scăpat ca prin urechile acului, nu fără repercusiuni.

IMG-20170605-WA0004

Repercusiunile parcurgerii traseului de 8 ore (lejer) în 4 şi jumătate au constat in febra musculară care ne-a bântuit vreo patru zile după traseul prin chei şi care ne-a transformat în roboţi dezarticulaţi pentru care coborârea din pat sau de pe trotuar era o aventură dureroasă.

Ca idee, dacă vedeţi prin Chania sau Iraklion turişti care se mişcă sacadat şi pentru care orice pas pare un chin puteţi să îi priviţi superior şi să le spuneţi cum ne-au spus nouă mai toţi vânzătorii de suveniruri: Oh, so you went to Samaria Gorge.

Fiindcă toate lucrurile se întâmplă cu un motiv, febra musculară atroce ne-a împiedicat să urcăm pe Psiloritis aşa că am decis să mergem în schimb într-o excursie de două zile în Santorini, o insulă care nu poate fi descrisă altfel decât ca “picture perfect”.

În concluzie, iubitori de natură, dacă ajungeţi în Creta nu neglijaţi să priviţi si către munte, fie el Psiloritis fie ele dureroasele. dar spectaculoasele, chei Samaria. S-ar putea să regretaţi puţin alegerea pe durata traseului care nu este deloc blând cu genunchii şi mai mult ca sigur mă veţi înjura groaznic în zilele de după, din chinurile durerilor de muşchi a căror existenţă era secretă, dar nu uitaţi că durerea trece, iar amintirile rămân.

Advertisements

Altfel de eroi

Limitele există doar în mintea noastră. Propoziţia asta pare un clişeu până ce te lovesc în plin dovezile că lucrurile stau chiar aşa.

Vineri seara la refugiul A de pe Olimp, la 2100 m şi capătul unui traseu obositor de 3 – 4 ore şi 1000 m diferenţă de nivel mi-au atras atenţia doi băieţi care se ţineau de braţ coborând înspre refugiu. I-am urmărit cu privirea îndreptându-se spre copacul secular din zona de camping, iar unul din băieţi a îmbrăţişat copacul pentru a simţi cât este de mare.

Câteva secunde mai târziu am înţeles ce se întâmpla de fapt: băiatul care îmbrăţişase copacul era nevăzător.

Am fost prima care a tras concluzia cea mai la îndemână, că a venit călare pe catârii care transportă alimente şi bagaje de turişti comozi, dar am facut-o fără să îl judec, pur şi simplu crezând că este singura cale prin care un nevăzător poate ajunge acolo.

  • Oare urcă pe Mytikas mâine, au întrebat colegii mei de tura.
  • Nuuu, nu are cum, nu ai văzut traseul? Este imposibil!

Sâmbătă dimineaţă când ne echipam şi ne beam cafeaua la refugiu grupul de cu seară făcea acelaşi lucru….

A urmat una din cele mai frumoase lecţii de viaţă din viaţa mea de până acum, ba chiar una cu mai multe faţete.

În primul rând m-a impresionat puterea cu care un om cu un handicap fizic atât de sever poate face un traseu montan atât de dificil. Cum poate cineva să urce un munte „în întuneric”, bazându-se doar pe alte simţuri şi pe semenii săi în timp ce eu aprind lumina ca să merg până în bucătărie şi tot reuşesc să-mi accidentez câte un deget la întâlnirea cu mobila aşezată strategic nu ştiu si probabil nu voi înţelege niciodată.

În al doilea rând m-a impresionat devotamentul echipei datorită căreia a ajuns pe Mytikas şi inapoi. Baiatul cu rucsac gri din fotografia de mai jos este cel care l-a ghidat la fiecare pas pe traseul accidentat până pe Skala şi care mai apoi i-a ghidat fiecare picior şi mână în parte pe traseul dificil dintre Skala şi Mytikas, unul pe care oameni în toată firea ezită să se aventureze.

Să ai atâta răbdare şi putere încât să nu transmiţi decât încredere şi seninatate unui om a cărui viaţă depinde total de tine este incredibil. Să depui un efort susţinut timp de o zi întreagă, cu un rucsac uriaş în spate ghidând un nevăzător pas cu pas până pe Mytikas şi înapoi îmi pare o muncă sisifică, una pentru care nu îţi trebuie doar putere fizică, dar şi un echilibru mental şi emoţional extraordinar.

Am urcat pe Mytikas cu lacrimi în ochi şi cu mintea plină de gânduri de tot felul. Am fost depăşiţi de echipa cehă de câteva ori, i-am depăşit la rândul nostru şi le-am făcut loc pe porţiunile delicate spre Mytikas. Nu l-am spus că sunt extraordinari fiind convinşi că o simt, sau si mai bine spus, nu au nevoie să li se spună. Când faci aşa ceva nu o faci pentru laude, complimente şi like-uri pe facebook, o faci pentru ca asta simti şi ăsta eşti.

Nu există limite decât cele pe care le-am moştenit sau care ne-au fost impuse, dar ce forţă extraordinară au cele cu care am crescut, cât de greu cedează chiar şi în faţa dovezilor că oamenii obişnuiţi pot face lucruri extraordinare, şi ce paradox să ne arate că se poate tocmai cei cu care viaţa nu a fost deloc bună.

Îmi place să cred ca am coborât din Olimp un om mai înţelept, nu doar unul mai obosit şi mai pârlit de soare, şi îmi place să cred că asta e o lecţie pe care nu o voi uita uşor, prinsă în vârtejul unui trai haotic, dar în acelaşi timp comod. Timpul va spune dacă va fi aşa sau nu, dar dacă va fi aşa, va fi exclusiv meritul a doi oameni cu care am urcat din întâmplare un munte.

ascensiune

Practicing wordlessness

If wordlessness were not a word

It should have been invented.

It covers so much ground

in the range of (in)human emotions

 

Wordlessness embraces you

When nothing else does.

In joy, in sorrow in deep regret

In things that hurt too deeply

For words to be uttered

For tears to be shed..

 

I may have not invented the word

Born too late for that

But I am sure I had a major contribution

In redesigning

The feeling that goes with it

Hand in hand.

Cape Sounion sunset, Greece

Cape Sounion sunset, Greece

Ghost symphony

athens 2

De-a lungul Greciei continentale – Meteora, Termopile, Delphi

Desi mie mi-e cel mai greu sa tin cont de sfatul asta, voi continua sa il dau oricui va fi dispus sa ma asculte/ citeasca. Nu plecati la drum lung, in vacanta, decat cu prieteni buni cu care aveti gusturi si inclinatii comune. Compatibilitatea verificata este cheia succesului unei vacante.

Fiindca noi am plecat in a doua parte a calatoriei in Grecia 12, mult peste limita maxima admisa pentru a asigura o buna intelegere si o atmosfera calma, au existat si momente de stres si nervi, exacerbate de oboseala si de deceptia pe care a reprezentat-o pe alocuri Grecia.

Olympic Beach - Meteora - Thermopilae - Delphi (courtesy of google maps)

Olympic Beach – Meteora – Thermopilae – Delphi (courtesy of google maps)

Dupa ce am coborat de pe Olimp si am facut o scurta incursiune pana la Platamonas si Paleo Pantelimonas, pe 23 iulie ne-am despartit de 5 parteneri de drum care se asociasera variantei scurte a traseului, iar restul de 12 am pornit catre Delphi cu escale in Meteora si Termopile.

Desi incarcata, aceasta zi a fost una dintre cele mai frumoase din Grecia, veti vedea imediat de ce.

Meteora este un loc absolut surprinzator. Oricate poze ai vedea pe net nu poti sa nu fii impresionat de formele de relief spectaculoase, impodobite cu adevarate bijuterii arhitectonice. Peisajul pare de-a dreptul nepamantean si fiecare manastire din varf de stanca este o comoara care merita explorata.

Din cele 24 de manastiri construite la meteora mai exista doar 6, toate vizitabile, insa nu cred ca exista o zi din saptamana cand sunt toate deschise. Cand am ajuns noi, intr-o zi de marti, manastirile Marele Meteor, Sfantul Stefan si Sf Treime erau inchise, asa ca le-am admirat doar din exterior.

Am vizitat, insa, alte 3 comori arhitectonice, care de care mai deosebita.

Vizitele noastre au inceput cu cea mai mica dintre manastiri, Sf. Nicolae Anapausas, care desi este asezata relativ mai jos decat celelalte si este cea mai mica, este absolut minunata. Privelistea de deasupra ei, de pe terasa pare desprinsa dintr-un vis.

DSC_6532

A urmat vizita la Sf Varlaam unde am descoperit si un mic muzeu si cea de la Sf Barbara, singura manastire de femei, unde am descoperit un colt de rai plin de flori pe creasta unei stanci inalte.

DSC_6550

Cele 6 comori ale Meteorei arata cam asa :

St. Nicholas Anapausas

St. Nicholas Anapausas

*

Rousanou

Rousanou

Varlaam

Varlaam

Holy Monastery of St. Stephen

Holy Monastery of St. Stephen

Monastery of the Holy Trinity

Monastery of the Holy Trinity

Great Meteoron

Great Meteoron

De la Kalambaka am pornit cu viteza catre Termopile prin mereu suprinzatorul peisaj montan grecesc, munti semeti, golasi, arsi de un soare neindurator. Ne-am mirat, din nou de saracia intalnita care destrama zi de zi imaginea idilica pe care o aveam despre Grecia.

Socul cel mare l-am avut abia cand am ajuns la Termopile doar pentru a descoperi un monument banal in locul in care ne asteptam sa gasim un obiectiv turistic veritabil si de ce nu, un sanctuar inchinat lui Leonidas, marele erou al grecilor.

DSC_6774

Se pare ca grecii prefera sa il puna pe Leonidas pe tricouri kitsch si au lasat complet neexploatat din punct de vedere turistic un loc cu un potential extraordinar. Dezamagiti si obositi dupa drumul obositor am pierdut ceva vreme in jurul monumentului (construit de americani!) discutand despre spartani si vietile/ mortile lor, dupa care am repornit la drum catre Delphi cu moralul scazut.

Ultima parte a drumului a fost parcursa print-o plantatie absolut uriasa de maslini inainte de urcusul final catre Delphi unde am descoperit cu incantare un orasel absolut idilic, un hotel cochet si stradute fotogenice pe care am ratacit pana tarziu dupa miezul noptii.

Delphi

Delphi

Pe principiul sandvisului, frumusetea din Meteora si cea din Delphi au atenuat dezamagirea simtita la Termopile asa ca dupa o zi plina si un drum de peste 350 de km am mers la somn rememorand partile frumoase si pregatind-ne pentru o doza zdravana de istorie in muzeul de arheologie si in sanctuarul de la Delphi.

Delphi snapshots and some people I love :)

Delphi snapshots and some people I love 🙂

A doua zi, in ciuda caldurii sufocante, am petrecut cateva ore in muzeu si printre ruinele pe care le puteti admira pe indelete in albumul de pe picasa, la sfarsitul articolului.

Abia spre pranz am pornit la drum catre Atena, unde am ajuns pe la ora 17 :00 si abia atunci am suferit marea dezamagire a vacantei, descoperind un oras murdar, periculos, saracacios si niste urmasi nu tocmai demni ai vechilor greci. Despre partea urata a povestii voi comenta cu alta ocazie. Deocamdata va las sa savurati partile frumoase ale vacantei cu ajutorul albumelor detaliate.

Meteora – Termopile – Delphi – pentru album clic AICI

Sanctuarul si muzeul de la Delphi – pentru album clic AICI

Tura de pe Olimp – pentru album clic AICI

Njoy !

Pe urmele lui Zeus, in Olimp

Clic pe imagine pentru albumul complet

Clic pe imagine pentru albumul complet

Lego-like Athens

Athens

If, like me, you’ll hate street level Athens, you’ll most surely love Athens seen from the Acropolis. It’s one of the few places from which you can see the marks the ancient greeks made on this city and remember the greatness that inspired us as children and still inspires us as adults but seems to have no effect on the locals.

%d bloggers like this: