• Best Of:

  • Archive

  • Advertisements

Valea Horoabei

Cel mai bun semn ca am imbatranit, pe langa numarul postarilor pe blog, este numarul iesirilor de weekend din ultima vreme. Evident, exista multe explicatii solide pentru faptul ca ne petrecem tot mai multe weekenduri ostatici in oras in loc sa colindam tara in lung si lat, dar exista o parte a inimii care nu vrea sa inteleaga cum vine treaba asta cu responsabilitati si cu atat mai putin notiunea de economie.

Cand inima ne impinge prea tare sa iesim din casa si din monotonie in ciuda caldurii si a oboselii cronice, ca niste oameni batrani si responsabili ne gandim unde am putea merge cel mai aproape. Asa se face ca acum vreo doua weekenduri am ales o destinate pasnica pentru tura/ plimbarea care avea sa sa dovedeasca foarte frumoasa si plina de surprize placute : Valea Horoabei.

Valea Horoabei are o reputatie de traseu periculos, un nemarcat vesnic amenintat cu inchiderea fiindca ar fi periculos si ar necesita acces doar sub supravegherea salvamont. Dupa ce am parcurs traseul cu usurinta, e drept, intr-o perioada in care apa lipsea cu desavarsire din zona stancoasa, nu vad niciun motiv pentru care traseul nu ar fi marcat si deschis publicului.

 

Desi nemarcat, traseul este usor de gasit datorita indicatorului imens care iti arata directia corecta dupa care tot ce trebuie sa faci este sa urmaresti firul vaii pana incepe urcusul lin pe langa apa. Dupa cateva minute de urcus abrupt apare prima cascada care iti confirma ca esti pe drumul cel bun.

Sincer, cand am auzit de valea Horoabei imi imaginasem un traseu asemanator cu cel din Valea lui Stan, dar partea stancoasa, care necesita atentie si catarare pe stanci cu ajutorul cablurilor si scarilor metalice, este mult mai mica, poate nu reprezinta nici 30% din lungimea vaii.

Cu toate astea, traseul este frumos, chiar spectaculos, cu caderi de apa frumoase, arcade, numai bun pentru o iesire relaxanta care nu rezulta in dureri de picioare si plamani in pragul imploziei.

 

Odata intrat pe firul vaii, desi ochii sunt obisnuiti sa caute marcajele, iti dai seama repede ca traseul poate fi unul singur si nu e loc de rataciri, desi am vazut un grup care parea hotarat sa mearga exclusiv pe unde nu trebuia.

Partea cea mai frumoasa a traseului este asta :

Imediat dupa zona dintre stanci traseul continua urmand firul apei printre jenepeni, vegetatie luxurianta si roiuri de musculite care mi-au amintit de traseul spre Vf Retezat. Dupa iesirea din vale, marcata de aparitia a doua stane, exista doua variante de traseu de intoarcere : in stanga spre saua Strunga sau in dreapta, un pic pieptis pana se iese intr-o poteca ce coboara apoi spre Padina.

Am incercat sa identific si sa marchez pe Google maps traseul si a iesit desenul de mai jos. Daca ma insel amarnic astept sa fiu linsata in piata publica sau pe vreun grup de facebook de montaniarzi infocati, altfel, sper sa va fie de folos imaginea.

Traseu Horoabelor si retur

Traseu V Horoabei si retur ( foto G Maps + my mad drawing skills)

 

Ideea este simpla, odata iesiti din zona de jnepeni, cand apar cele doua stane « in cadru », se urca spre dreapta 10 – 15 m pana se intalneste un drum care poate fi urmat pana jos in Padina in pas lejer.

_blog

De aici spre dreapta pana la poteca

Noi am avut placerea de a parcurge vreo trei sferturi de traseu in echipa largita dupa ce o intrebare legata de traseu ne-a facut sa ne marim grupul cu doi companioni, cu care am schimbat cu placere impresii despre orice si am mai baut si o bere la sfarsit de traseu.

DSC_4960_blog

Chiar ma gandeam ca tot mai des intalnim pe munte grupuri cu oameni morocanosi, care nu saluta sau o fac fara sa ridice privirea de la nivelul bocancului si ca vremurile cand legai prietenii pe munte sunt de mult apuse cand au aparut I si D sa ne arate ca lucrurile nu stau chiar asa, ca muntele e inca plin de oameni faini, trebuie doar sa ii descoperi in multitudinea de oameni pusi pe « cucerit » munti, bifat trasee si alte activitati competitive in sensul negativ al cuvantului, care nu lasa loc de comunicare cu « strainii ».

La initiativa nou descoperitilor parteneri de drum am improvizat un traseu de intoarcere inedit, pe firul raului prin valea Ursului ( daca am inteles corect), traseu improvizat care ne-a purtat prin apa, pe stanci si busteni pana in fara intrarii la manastire unde am avut parte de “bucuria” revenirii la civilizatie, sau cum se cheama  nebunia din Padina din weekend.

A fost o tura  plimbare frumoasa, cu vreme excelenta si o companie pe masura, asa ca ne pregatim cu nerabdare pentru “data viitoare”.

DSC_5099_blog

La “terasa” in Padina

Va urma un album, candva, probabil mai spre iarna. 🙂

P.S Va rog sa ma scuzati pentru lipsa acuta de diacritice, am observant ca scrisul in limba romana corecta si sfanta imi ucide creativitatea, iar corectorul meu este in vacanta asa ca va livrez un produs brut, de cizelat ulterior.  Daca sunt cuvinte cu sens ambiguu pe fondul lipsei de diacritice sau doar vreti sa ma luati peste picior puteti sa o faceti aici prin intermediul unui comentariu sau pe facebook, dar acolo doar dupa ce dati un like la pagina.

Advertisements

Hidden messages

DSC_4816.JPG

…written in stone

Soul Meets Body

Jump

Light embraces darkness and beauty is born. Walking up above the clouds is the best feeling in the world, you have to try it at least once to trully feel alive.

Happy

This is how a great weekend looks like

This is how a great weekend looks like

Photo of the week – 37

Photo of the week – 1

Sinteza zilei, pe unde am mai umblat si alte planuri

Ma specializez, fara voia mea, in ture pe munte scurte si extra-scurte. Nu stiu ce se intampla cu timpul dar pare sa fie tot mai putin, mai ales cel dedicat lucrurilor care ne plac, munte, fotografie, bicicleta, plimbari, etc.
Plan batut in cuie ramane drumetia din Apuseni fixata pentru 7-15 august dar intre timp am mai vorbit de Iezer Papusa, Cheile Nerei, Retezat, Ciucas, Fagaras…
21 de zile de concediu pe an si planuri pentru mult mai multe. 
Pana acum, in 2010 am ajuns o data in Piatra Craiului, de doua ori la 7 Scari in Piatra Mare, de doua ori in Bucegi( Babele si Sfinxul prima data, Valea Alba duminica trecuta).
 
Planul de a petrece patru zile in Cheile Nerei intre 22 si 25 mai s-a transformat in plan de doua zile in Iezer Papusa cu urcare din Satic. Ieri s-a transformat in posibilitatea de a merge o zi, pe 22, de la Garofita Pietrei Craiului in Iezer sau in Piatra Craiului pe “La Om”. 
Sunt foarte greu de gasit trasee destul de scurte cat sa incapa in programul nostru extra-incarcat si blocat cu nunti, botezuri si alte activitati obligatorii.
Ah, tocmai am primit un telefon care mutat planul de pe 22 pe 28, 29, 30 asa ca incep iar sa calculez rute si trasee si timpi pe traseu indicati pe harta + 20% ( timp de poze si extra odihna) si sa caut cazare si pareri pro si contra pe site-uri de specialitate si sa il sacai pe Ioan sa imi spuna pe unde a mers el si cat timp a facut desi nu e relevant timpul facut de el pentru viteza noastra de deplasare.
Ah, si ma rog de Cristi sa imi aprobe inca o cerere de concediu…
Dupa cum v-am spus in treacat, duminica am facut o tura extra scurta in Bucegi, pana pe Valea Alba. Distanta parcursa a fost mica insa a doua parte a traseului a fost spectaculoasa. Pot spune ca traseul adevarat pe Valea Alba incepea acolo unde noi am decis sa ne oprim privind lung dupa doi temerarari ca urcau cu o viteza incredibila pe zapada si care au disparut in ceata in jumatate de ora.
Am facut cale intoarsa cu ploaia pe urmele noastre si cu gandul de a reface traseul mai spre vara, desi ghidul care ii insotise pe cei doi temerari pana la marginea vaii ne spusese ca in perioada asta e urcusul cel mai usor fiindca nu mai e risc de avalansa si zapada acopera tocmai bine bolovanii imensi care vara devin obstacole dificile.
Am mai facut cateva poze cu ceata rostogolindu-se pe vale asemenea unei avalanse in slow motion si am plecat spre Busteni ca sa prindem autobuzul de 15:30 spre Targoviste.
Am ajuns in Busteni tocmai bine cat sa mancam ceva dulce si sa prindem si autobuzul inainte sa inceapa ploaia corect previzionata de freemeteo.ro
Ca niciodata pana acum, pe fondul ploii de ora 15 si al turei extra scurte si extra placute( datorata mai ales companiei) am reusit sa ajung acasa la o ora decenta.
 
Concluzii la cald:
 
1.Este foarte interesant sa mergi pe munte cu geografi pasionati, te ajuta sa descoperi muntele din cu totul alta perspectiva si iti atrag atentia asupra unor detalii pe care altfel le-ai ignora. Vei afla, astfel, ca notiunea de platou este specifica gastronomiei si nu geografiei, fiindca in geografie exista “suprafete structurale”.
Promit ca data viitoare o sa iau notite si o sa va povestesc mai multe.
 
2. Este si mai interesant sa mergi pe munte cu oameni care au facut traseul respectiv ultima data in 1982. Cel mai amuzant este cand exclami, cum am facut eu: “Vai, nici nu eram nascuta atunci”
 
3. Nici nu banuiesti ca ai putea fi rasist pana nu mergi “cu rata” de la Busteni la Moroeni imediat dupa ploaie.( prietenii stiu de ce si cunosc solutia impachetarii in saci urmata de vidarea acestora, ca la supermarket…)
 
4. In urma unei negocieri dure, am sfarsit prin a  fi posesoarea unei minunate perechi de bete de trecking vezi pe care am dat la schimb fostele bete de trecking rosii si doua bonuri de masa.
 
Weekendul urmator abandonam muntele in favoarea concertului (trebuie sa va arat noul meu tricou cu AC/DC), pe 22 si 23 am ramas fara echipa( atat echipa unu cat si echipa doi  sunt “ocupate”) asa ca poate merg cu echipa “Ioan plus fetele” daca promit ca nu ma alearga prea tare, iar pentru 28 ar trebui sa incep sa fac trasee si cererea de CO.
 
Trebuia totusi sa ii dau cumva lui Ioan de inteles ca am putea, weekendul viitor, sa mergem undeva unde nu am mai fost niciodata sau undeva unde nu am mai fost de mult desi asta ar putea insemna sa merg “pe-acasa pe la bunici”.
 
Pana la urmatoarea relatare gasiti cateva din pozele de duminica aici.
%d bloggers like this: