• Best Of:

  • Archive

  • Advertisements

The hunt

CSI_2617

Advertisements

O tură cu cântec: Vihren ( partea a doua)

  • Mi-au furat sandalele!!
  • Ce???
  • Nu mai sunt sandalele lângă cort.
  • Păi unde le-ai lăsat
  •  Lângă cort, ca și tine, la intrare…
  • Ale mele sunt..
  • Nici ale mele nu sunt..
  • Ba, uite, ale tale sunt..
  • Nu, mai e doar una, cealaltă nu mai e…

Era 6 dimineața și mai câștigasem o oră de somn fiindcă la 5 era mult prea întuneric să strângem corturile. La trezire am descoperit că aveam cu 3 sandale mai puțin decât la culcare, două ale mele și una a Mădălinei.

Puțin mai târziu, cât încă bântuiam năuci în jurul corturilor căutând sandalele, un câine a venit nonșalant cu sandaua mea în gură, intactă.

Yuhu, săndăluțele mele frumoase și aproape noi, am zis, cu speranța că urma să îi găsesc și perechea în aceeași stare, fără probleme pe care să nu le poată rezolva un pachet de șervețele umede.

Potaia, văzând stropul de speranță din ochii mei, a hotărât să îmi strice visul și, până să ne strângem noi sacii de dormit și să ne pregatim de micul dejun, a apărut în gură cu ceva ce semăna vag cu sandaua mea.

Cât de vag? Păi cam așa:

:(

😦

 

  • Și eu ce fac acum? Merg acasă în bocancii de o tonă sau desculță?
  • Dar eu, mai că bâzâia Mădă care, în lipsa cadavrului săndăluței furate, spera în continuare să o găsească întreagă.

Fiindcă sandaua lui Mădă nu apărea, timpul trecea și mai aveam drum lung înainte, am mâncat în viteză și am pornit către cabana Vihren, lăsând corturile la uscat.

La 07:15 eram pe traseu, printre primii. Fiindcă am fost matinali, am găsit parcare chiar lângă cabană. Priveliștea, de cum începi să urci, este de vis, iar vremea se anunța minunată, în ciuda prognozei nefavorabile.

Inceputul traseului

Inceputul traseului

Traseul bandă roșie este relativ lejer, mai ales dacă nu te grăbești, dar noi ne cam grăbeam findcă trebuia să ajungem și acasă în aceeași zi. Grupul nu era tocmai omogen, așa că s-a fracționat ușor în două. Noul aparat foto, pe lângă că este mai greu, este și mai incomod decât vechiul și încă nu am găsit o modalitate de a-l transporta ușor și la îndemână.

Asemenea traseelor din Ro, traseul e estimat pentru supraoameni, la 3 ore. Peisajul mi-a amintit de Retezat și de traseul parcurs spre Vf. Retezat, fiindcă se urcă ușor, ușor mai multe terase, apoi se iese în creastă și de acolo începe urcușul adevărat către vârf, o piramidă impresionantă și, de ce nu, înspăimântătoare.

Priveliștile sunt de vis, crestele și lacurile zărite la tot pasul te lasă fără cuvinte. De unde știu toate astea? Păi parțial de la fața locului, parțial din povești, fiindcă, de data asta, neputând ține pasul cu ritmul alert al echipei, am hotărât să îi aștept la jumătatea traseului, lăsăndu-i să se grăbească spre vârf.

Am rămas pe un platou frumos, cu ochii în lacrimi, fără ceas sau telefon, plină de regrete, dar și conștientă că nu aveam timp pentru ritmul meu și că ritmul meu nu mai e nici măcar ce era odată, că obosesc prea tare să mai apuc să mă bucur de ceea ce văd și nu avea niciun rost să stric bucuria tuturor și tura în sine, încăpățânându-mă să mă târăsc către vârf, oricât de tare mă durea să rămân în urmă, văzând că merg mai departe oameni mult mai în vârstă decât mine, dar care aveau toată ziua la dispoziție și nu aveau de mers 10 ore cu mașina, imediat cum coborau de pe munte…

Cum a fost pe vârf

Cum a fost pe vârf

Am profitat de timp și de experiența în sine să mă bucur de peisaj și de liniște, de singurătate și de soarele fierbinte și, în două ore sau puțin mai mult, oamenii mi s-au alăturat, am mâncat de prânz și am coborât în ritm alert, doar coborârile sunt preferatele mele.

La ora 15:00 eram la un pas de Baderitsa unde ne întâlneam cu o frumusețe de țestoasă, beam o gură de apă rece, ne minunam de câte zeci de mașini erau parcate în zonă și ne grăbeam spre corturi, gândindu-ne dacă o să le mai găsim.

page 3

La corturi a urmat întâlnirea emoționanta a Mădălinei cu sandaua furată și între timp returnată. Am fost invidioasă când am văzut că a ei era ronțăită în proporție de doar 40%, pe când din a mea rămăsese doar talpa.

Am strâns corturile, acum uscate, ne-am bucurat că am coborât atât de repede văzând ce nori umpleau acum cerul și am fost cu greu convinsă că ar fi bine să îi las lui cuțu și cealaltă sanda, să se joace cu ea.

Drumul de întoarcere l-am parcurs în 10 ore, unii bucurându-se că au sandale, alții plângând că nu mai au, unii dormind, alții conducând. La miezul nopții trecusem de vamă și îi cântam lui Mădă la mulți ani pe o melodie specială și îi spuneam că ne pare tare rău ca nu i-am luat sandale de ziua ei.

A fost frumos, dar ar fi fost și mai frumos dacă ajungeam și eu pe vârf, ala că am un plan și o să-l pun în acțiune, imediat ce o să scap de febra musculară.

Detalii tehnice:

 

Traseu întors:  Bansko-Sofia-Ruse-București în 10 ore

Durata traseu spre Vihren: 3 ore la dus, 2.5 ore la întoarcere

Marcaj: banda roșie

Traseul este foarte aglomerat, erau sute de oameni pe el, iar porțiunea de drum cu 2 Km înainte de cabană era plină de mașini când ne-am întors.

Există apă pe traseu fiindcă merge în paralel cu un pârâu care izvorăște dintr-un lăculeț chiar inainte de urcarea in creasta.

Un alt traseu interesant din zonă, pentru cei fără rău de înălțime, este reprezentant de creasta Koncheto;

Benzina în Bulgaria este bună și mai ieftină decât în Ro, sunt nenumărate benzinării OMV și Gazprom unde puteți alimenta;

La dus am întâlnit un singur echipaj de poliție la pândă cu radarul ( în 700 de Km), iar la întoarcere niciunul;

 

Victime

  • Una bucată sandale mov, ronțăite cu mega entuziasm de un cățel simpatic
  • Una bucată sandale gri ronțătite de același individ
  • Una bucată telecomandă Nikon ( pierzător necunoscut)
  • Una bucată capac obiectiv pierdut de Mădă
  • Una bucată trepied uitat acasă ( unde nu îi place deloc)
  • Vânătăi, zgârieturi și febră musculară distribuite uniform între membrii expediției în loc de suveniruri

Temă pentru acasă

  • Robert trebuie să caute versurile melodiei “I would do anything for love” și să le traducă fără Google translate până la următoarea aventură;
  •  Subsemnata va organiza următoarea aventură, ceva mai pașnică și mai normal, sperăm;
  • Fiecare ocupant al mașinii gri va pregăti pentru următorul drum lung câte un CD cu muzica preferată cu care își va tortura partenerii de călătorie;

Cam asta a fost mica noastră aventură de oameni nebuni.

Şi ăştia suntem noi

Şi ăştia suntem noi

 Ne-au servit drept sursă de inspirație în planificarea turei:

În caz că v-a scăpat povestea zilei precedente, o găsiţi AICI

 Albumul:

Vihren (Rila Mountains)- August 2014

O tură cu cântec: Vihren, Bulgaria (prima parte)

Sunset

Tura din Bulgaria a debutat vijelios pe 03 august la ora 6:00 când ne-am întâlnit cu prietenii din Târgovişte în parcare si am pornit, plini de entuziasm, la drum luung, tocmai până la Bansko, unde trebuia să campăm, urmând ca duminică să urcăm pe vârful Vihren, cel mai înalt vârf din munţii Pirin.

Grupaţi câte 4 în 2 maşini am parcurs traseul cu pauze dese, pe un fond muzical de invidiat, cu treceri absolut spectaculoase, de la AC/DC la hiturile verii autohtone printre care: „Oache”, „Panama”, „Poate fata” și alte penibilităţi distractive.

Lucrurile au căpătat o tentă mai serioasă spre amiază, când am hotărât să facem un ocol până la mânăstirea Rila. Înainte să facem stânga spre Rila am văzut 2 autostopiști cu un carton pe care scria Rila și ni s-a făcut milă de ei. Era cald, aveau rucsaci mari și arătau jalnic, așa că imediat ce am întors spre Rila am oprit mașinile să-i așteptăm.

Deși mă oferisem să merg în cealaltă mașină, astfel încât să fie două locuri libere la noi și să putem să îi luam și pe ei, am sfârșit prin a rămâne în mașină și Mădă s-a mutat. ( I hate youuuuu!)

Când cei doi (fată și băiat) au ajuns lângă noi, i-am întrebat dacă vor să meargă cu noi și au răspuns entuziasmați că da.

Au urmat cei mai lungi 31 de kilometri din viața mea, cu multe gânduri rătăcindu-mi prin minte, în clipele în care creierul nu mi se bloca din lipsă de aer.

Tot atunci m-am gândit serios că, deși sunt antitalent la sport, aș putea să fac, totuși, o carieră în scufundări, fiindcă puteam deja să îmi țin respirația parcă o veșnicie.

cam asa

Îmi plac autostopiștii boemi și le admir curajul și inconștiența, însă niciodată în viața mea nu o să mai propun să luăm unii în mașină, cel puțin nu vara, și nu în același spațiu cu noi, fiindcă amicii noștri polonezi erau pe drum de trei săptămâni și țin să cred că nu numai că nu făcusera baie în timpul călătoriei, dar probabil se și pregatiseră de călătorie prin abstinență în ceea ce privește igiena personală.

Sosirea la Rila a părut cel mai frumos moment din viață, asta până când, în secunda în care am ajuns în parcare, a început să iasă abur din mașină și am coborât într-o baltă de apă ruginie…apa de la radiator.

Am uitat de hepatita care îmi dădea târcoale și m-am întrebat cu groază ce s-a întâmplat și, mai ales, ce să facem. Eram la mânăstirea Rila, la 20 de Km distanță de cel mai apropiat oraș și teoretic mecanic, cu o gaura în radiator.

Karma noastră era defectă și nu puteam să nu mă întreb cum de aveam atâta ghinion după ce făcusem și fapte bune și mai eram și la mânăstire.

După vreo 15 minute, un telefon la un prieten  și investigații sub capotă, am aflat că se desprinsese un furtun prin care cursese apa din radiator și că trebuia să ajungem la mecanic fără să pornim motorul sau să reparăm furtunul, să punem apa în vasul de expansiune ( am mai învățat ceva, sâc) și să conducem cu grijă tot până la un mecanic.

Cum furtunul nu se lăsa reparat, am hotărât că trebuie să împingem mașina până în Rila, 20 de Km. Pfiuuu…

Cam aşa arată Rila, fotografiată acum câţiva ani, în circumstanţe puţin mai favorabile.

 

Rila Monastery, Stob’s Pyramids, Veliko Tarnovo, Romanian Sky

A urmat cea mai distractivă parte a zilei. Cum așa? Păi să vă explic…

Mânăstirea Rila este oarecum în pantă față de oraș, așa că mașina, cu contactul pus, a fost împinsă doar de trei ori de-a lungul celor 20 de kilometri. Prima dată la mânăstirea Rila, unde am căpătat destul elan cât să înaintăm 5 kilometri, a doua oară înca vreo câțiva kilometri, cu Dragoș pe portbagaj, fiindcă după ce ne-a împins s-a ridicat pe portbagaj să ne facă mai grei și fiindcă prinsesem viteză nu a mai putut coborî…

A treia oară a fost cel mai greu fiindcă ajunsesem pe o suprafață plată și procedura era de felul următor : șoferul la volan, eu și Robert împingeam. Mașina prindea oarece elan, noi săream în ea, mașina se oprea, toți râdeam de mai că puneam mașina în mișcare, dar nu prea.

Pe ultima porțiune ne-au împins oamenii din cealaltă mașină și am prins destula viteză cât să ajungem în Rila unde am căutat un mecanic. ( viteza maximă de croazieră fără motor: 50 de Km)

Traseul de vis:

mn Rila_oras Rila

Eu văzusem în drum ceva ce semăna cu atelierul unui mecanic și am pornit către el împreună cu Adi, iar Mădă a mers să caute un localnic vorbitor de engleză.

Eu am găsit un mecanic, Mădă a găsit un star. Pentru ca norocul să fie maxim, la mecanic tocmai era chelnerul la care mâncasem în Rila anul trecut ( la întoarcerea din Grecia), singurul vorbitor de engleză din oraș. I-am explicat cum stau lucrurile și ne-a cerut să împingem mașina până la el.

Când am revenit la grup cu vestea bună am aflat că Mădă stătea de vorbă cu un star, că mecanicul orașului era grav bolnav, dar starul îi promisese că merge să îi caute un alt mecanic, asta după ce o întrebase dacă vrea să facă o poză cu el. 😉

Mașina a mers la mecanicul meu, eu și Mădă am rămas cu starul să schimbăm impresii și să ne povestească despre cum a concertat la Sala Polivalentă din București, în 1988. Când a plecat să ne aducă mecanic ne întrebam dacă este un fel de Șeicaru sau un Minculescu al bulgarilor. Acum, după ce l-am căutat pe youtube, încă nu mă pot pronunța. 🙂

El este Etiene din trupa Trik: https://www.youtube.com/watch?v=Vlv5NlcNEv4

O oră mai târziu mașina era reparată de mecanicul meu plus mecanicul vânat de Etiene, iar toată chestia ne-a costat doar 40 de leva, plus bacșis. (în total 100 ron)

În drum spre Bansko ne-am întărit hotărârea de a nu mai lua niciodată autostopiști vara și am râs temeinic amintindu-ne de talentul lui Robert de a sări în mașina în mișcare sau de Dragoș agățat de portbagaj la peste 35 de Km/ oră, semănând cu Spiderman.

Am ajuns în camping seara, după ce pe drum zărisem creasta Conchetovo într-o lumină superbă și ne bucurasem de un apus foarte colorat într-o benzinărie. Am pus corturile la lumina frontalelor și am savurat o cină târzie, în picioare, după care ne-am retras la somn, fiindcă a doua zi stabilisem să ne trezim la 05:00.

Ultimul lucrul pe care mi-l amintesc e cum mi-am lăsat sandalele în afara cortului, m-am sigiliat în sacul de dormit și am închis ochii, un pic îngrijorată de ce ne aștepta duminică.

Apus în Bansko

Apus în Bansko

Detalii tehnice:

Traseul parcurs: București-Ruse-Sofia-Rila-Bansko – Cabana Baderita ( cu mici rătăciri): 700 Km

 

Courtesy of Google Maps

Courtesy of Google Maps

 

Starea drumului: foarte bună, cu mici excepții pe centura Sofiei unde se lucrează; inclusiv dumul până la cabana Baderitsa, de unde începe traseul spre Vihren este asfaltat și în stare foarte bună.

Gadgeturi: GPS + walkie talkie ( cea mai bună investiție la drum prin alte țări; nouă ne-au fost de un real folos ținând cont de micile incidente și ne-au ajutat să ținem legătura între mașini fără costuri suplimentare, pe lângă distracția cu “Roger”, cine e Roger și denumirile echipelor din cele doua mașini)

Cazare: Cort în campingul din drumul spre Baderitsa, lângă un restaurant, cu apă curentă și toalete amenajate. Deși am văzut pe net ca alții nu au plătit, noi am dat câte 2 leva/ pers, taxa pentru parcul național.  De acolo până la Baderitsa, de unde începe traseul, se ajunge în 10 min cu mașina.

Victime

  • Una bucată nas (proprietate personală) grav afectat de efectele nebănuite ale bunătății și mărinimiei;
  • Două bucați autostopiști polonezi care sigur nu știau cât de tare put;
  • Una bucată mașinuță dragă și frumoasă care a mers la doctor fără să vrea;
  • Una bucată portofel de șofer ușurat de 45 de leva ( la mecanic);
  • Una bucată zi pierdută prin mașină și la mecanic;
  • Una bucată Mădă care nu știe că și vara e frig la cort pe munte;
  • Una bucată vânătaie pe una bucată braț stâng fiindcă unii oameni nu ar trebui să sară în mașini în mers;

Plusuri

  • Cunoscut superstar
  • Observat  Spiderman în mediul lui natural
  • Făcut faptă bun, primit pedeapsă
  • Râs cu lacrimi
  • Lărgit orizonturi culturale cu muzica nouă românească
  • Ieșit din casă înainte să o luăm razna complet

Cam așa a decurs prima zi. Abia aștept să vă povestesc ce a urmat 😀

Expeditia Musala 2012

 

Musala Pathway

Sa nu va speriati ca folosesc termenul expeditie, nu e vorba de o realizare atat de mareata si nici nu ne “dam mari” cu traseul asta, insa am fost organizati ca niste oameni care mergeau intr-o aventura serioasa si imi place termenul asa ca o sa abuzez putin de el.

Dupa cum am mai spus, am fost 14 membri prieteni si prieteni si fosti elevi ai prietenilor, mai toti cunoscandu-ne din iesiri anterioare. Am fi fost mai multi, insa avand doar 3 masini la dispozitie multi dintre doritori au ramas acasa.

Sincera sa fiu, si 14 am fost destul de multi si a fost greu de multe ori sa ne punem de acord asupra traseului si evident, au existat pe ici pe colo scantei. Sa nu mai spun cat de greu e sa gatesti pentru 14 persoane sarcina de care m-am achitat in prima seara, in calitate de cap al rautatilor si scorpie recunoscuta a “expeditiei”.

In ziua in care am urcat pe varf soferii anuntasera ca la 8:00 se invarte roata indiferent ca aveau pasageri sau nu asa ca nu stiu cum am reusit, insa exact la 8 urcam in masini cu mic cu mare si ne indreptam catre telegondola din Borovets.

Intentionam sa urcam la 8:30 cu prima gondola, insa planul ne-a fost dat peste cap de sutele de turisti care ajunsesera inaintea noastra si care asteptau cuminti la coada.

Sistemul telegondolei e mult mai practic decat cel al telecabinei asa ca nu ne-am petrecut jumatate de zi asteptand sa ne vina randul ci am inceput sa urcam dupa maxim o jumatate de ora de asteptare.

Privelistea care te intampina la coborarea din gondola, la Yastrebetz ( 2369m) este superba indiferent de anotimp insa acum, sub un cer senin punctat doar de cativa nori fotogenici ziua se anunta sa fi minunata.

 

Traseul aproximativ spre Vf. Musala ( vazut de la Yastrebets)

Am fost socati sa vedem hoardele de turisti care impanzeau la prima ora traseul de vara spre Musala, niciodata in Romania nu mai vazusem atatia oameni pe traseu.

Ne-am incadrat rapid in marea de turisti si am pornit pe drumul lejer catre cabana Musala. Ne-a pus ceva probleme traficul foarte asemanator cu cel din Bucuresti de la ora de varf doar ca era compus din oameni si nu din masini, insa dupa ce am ajuns la cabana Musala am iesit din marea de oameni si apoi traseul a fost mai putin aglomerat.

 

Ai nostri 🙂

Partea buna la treseul spre Musala e aceea ca nu iti da ocazia sa te plictisesti. Mereu descoperi creste spectaculoase, lacuri incredibil de verzi sau albastre, flori superbe, iar daca ai si vreo 4 geografi in echipa traseul devine foarte interesant si educativ.

Asa am aflat ca masivul muntos e aproape la fel de vechi ca muntii Dobrogei si am aflat cu cate grade scade temperatura in functie de altitudine plus o gramada de alta detalii interesante pe care altfel nu le-am fi aflat sau banuit niciodata.

Daca ar trebui sa impart traseul in 3 parti acestea ar fi: de la Yastrebetz la cabana Musala, de la cabana la refugiul Everest si de la refugiu pana la varf.

 

Cabana Musala

Desi orele pe traseu trec repede, mai ales intr-un grup numeros cu opriri pentru poze de grup si cu mine miscandu-ma in pas de melc, urcusul nu pare nicio secunda dificil, ci este o placere.

Asa se face ca tot minunandu-ne de culorile lacurilor, de crestele  spectaculoase si de florile intalnite la tot pasul, am ajuns pe varful cel putin la fel de aglomerat ca traseul.

Turisti “Bulgarian style”

A urmat o sesiune lunga de poze de grup si individuale, timp in care am cam monopolizat placuta cu altitudinea, spre nemultumirea prietenilor nostri bulgari pe care i-am ignorat.

Dupa sesiunea de fotografii de grup am facut un tur al varfului privind in cele 4 zari , am rontait ceva dulce si am pornit spre Yastrebetz, fiindca tare nu ne incanta ideea de a cobora de la Yastrebetz pana in Borovets per pedes, asa ca era musai sa prindem gondola si sa ne salvam picioarele de la cateva ore de agonie.

 

Abia pe drumul de intoarcere, usor obositi, am realizat cat de lung este totusi traseul parcurs, mai ales pe ultima portiune, de la cabana Musala pana la Yastrebets, pe drumul lin si usor in urcare.

 

Pe la ora 17:00 eram la telegondola si dupa 25 de minute ajungeam la masini. Dupa ce am facut provizii serioase de bere si gustari in statiune am pornit spre “casa” unde ne astepta Ruxy cu masa pusa. ( asa ar trebui sa se incheie orice tura, cu masa intinsa si cu cartofi prajiti si salata, nu credeti?)

A urmat o seara extrem de distractiva din care nu au lipsit jocurile, plonjon in jacuzzi si multe activitati generatoare de voie buna. ( din pacate nu am voie sa postez din fotografiile din acea noapte si va trebui sa ma credeti pe cunvant ca a fost o seara geniala)

A fost frumos, si mai vrem asa ca deja ne-am facut ceva planuri pentru vara lui 2013, dar deocamdata ne pregatim de o expeditie mult mai mare, mai grea si cu cazare sub un cer de milioane de stele, dar asta, dragii mei, e o poveste care nu s-a scris inca.

The End

Albumul cu intreaga expeditie se gaseste tot AICI. Njoy!

Simply Beautiful

Enough beauty for a lifetime

Paste 2011 – Povestea

Duminica, 24 Aprilie  a fost una dintre acele zile deosebite datorita companiei, soarelui, locatiei. Genul de “perfect day, I’m glad I spent it with you”.

De cand a venit primavara mi-e imposibil sa dorm mai tarziu de ora 8, cand soarele isi face de cap afara si trece prin draperii si perdele ca intr-o joaca.

Asa se face ca ne-am trezit devreme desi era duminica si ziua de Paste, am improvizat un mic dejun semi traditional si intre timp am cautat pe google maps traseul catre Rila Monastery.

Citind despre Borovets ramasesem cu impresia ca manastirea Rila este aproape. Este, intr-adevar aproape, peste munte ( Musala), dar nu ne simteam in stare sa traversam muntele si sa ne intoarcem in Borovets in aceeasi zi dupa ce sambata ne croisem cu greu drum panala Musala Hut.

Asa ca am ales calea mai lejera, sa ocolim muntele strabatand110 kmla dus si tot atatia la intors, presupunand ca aveam sa gasim drumul la intoarcere.

Fiindca nu aveam o harta mi-am folosit minimul talent la desen schitand pe spatele confirmarii rezervarii, traseul catre Manastirea Rila si numele oraselor importante prin care urma sa trecem.

Pe una din brosurile de la hotel am aflat ca vom trece si prin Sapareva Banya unde se afla singurul gheizer din Europa Continentala si ne-am propus sa il vizitam daca ne descurcam prin zona.

Zis si facut, inarmati cu harta am pornit la drum pe sosele perfecte, ocolind intregul masiv muntos prin sate si orasele idilice, cu acoperisuri de aceeasi coloare si arhitectura in acelasi stil, toate scufundate intr-o mare verde de paduri si livezi.

Am oprit de nenumarate ori sa cerem indicatii spre urmatoarele orase, conform hartii, dar nimeni nu stia engleza si toti ne raspundeau in bulgara vorbind cate doua minute intr-una fara ca noi sa intelegem ceva simplu gen: inainte, stanga, dreapta.

Dupa o mica ratacire la indicatiile mele eromate am fost salvati de un batranel vorbitor de germana si franceza care ne-a desenat cum sa iesim in strada principala si sa ajungem la Kocherinovo dupa ce treceam de “un pont” si “encore une fois”.

Intrati in linie dreapta spre manastire am vazut un indicator catre Stob’s Pyramids si am zis: “Hai sa vedem ce-i cu ele”. Am intrat intr-un satuc saracacios cu stradute gaurite ca pe la noi si cu localnici mirati sa vada o masina de Ro pe meleagurile lor si am ajuns la casa de bilete.

2 Leva de persoana intrarea si o plimbare de 45 de minute pana in cel mai inalt punct de belvedere al piramidelor lui Stob, formatiuni asemanatoare celor din Cappadoccia, Turcia, doar ca la dimensiuni mult mai mici.

Traseul este frumos amenajat, cu placute bilingve cu descrieri si bancute din loc in loc, foarte utile la 28 de grade si pentru oameni ca noi, cam fara conditie fizica.

Dupa scurta si placuta incursiune intr-un loc plin de legende de iubire intre domnite bulgaroaice si printi turci am revenit la masina si la racoare si ne-am continuat drumul spre Manastirea Rila pe care am gasit-o plina de turisti, majoritatea bulgari si…japonezi, evident.

Manastirea e una dintre cele mai frumoase pe care le-am vazut. La impresie a contribuit, cu siguranta si imaginea varfului Musala de pe fundal dar si arhitectura frumoasa si picturile interesante, linistea surprinzatoare in ciuda prezentei zecilor de turisti.

Manastirea se afla de buna dreptate in patrimoniul Unesco si este o oaza de liniste, frumos si ortodoxie, chiar daca departe de casa.

In afara zidurilor de cetate ale manastiri, in spate, se afla o cladire in acelasi stil care serveste drept restaurant, cu o terasa draguta pe care am luat masa de pranz. Despre Rila mai pe larg las sa va vorbeasca imaginile urmatoare:

 *

 *

La intoarcere am oprit, asa cum planificasem, in Sapareva Banya, ca sa va pot arata acum singului gheizer activ din Europa continentala,

*

am ratacit drumul de vreo doua ori si am ajuns la hotel inaintea ploii, tristi ca a doua zi urma sa plecam acasa.

Ne-am bucurat, totusi si de a doua zi de Paste si de drumul catre casa, cu escala obligatorie prin Veliko Tarnovo.

Gasiti aici albumul complet al ultimelor doua zile din cea mai frumoasa vacanta de Paste de pana acum.

Veliko Tarnovo / Велико Търново

*

*

*

*

*

*

*

*

*

%d bloggers like this: