Darkclauds şi vulcanii – A love story

Când eram mică şi nu avusesem încă un contact serios cu geografia şi geologia, dar aflasem de existența vulcanilor, cea mai mare temere a mea era că din senin, în timpul nopții, un vulcan ar putea erupe în dealul din spatele casei. Nici nu ştiu câte nopţi am petrecut imaginându-mi cum fug din calea stihiei salvând, evident pe toată lumea, ca orice copil care se vrea supererou şi a citit prea multe cărţi nepotrivite pentru vârsta lui.

Dacă atunci mă temeam îngrozitor de vulcani astăzi, mă bucur de fiecare dată când apare vreunul în calea vacanţelor mele trăsnite. Insulele vulcanice sunt cele mai frumoase şi sper să mă pensionez pe una, dar până atunci vreau să văd destui vulcani ai lumii încât să îl pot alege pe cel mai frumos.

Până acum drumurile m-au purtat pe Pico de Bandama(Gran Canaria, SP), Teide( Tenerife, SP), Vezuviu(IT), Etna(IT), Solfatara di Pozzuoli(IT), La Soufriere( Guadeloupe, FR), l-am văzut pe fiorosul Bárdarbunga (IS) din avion scuipând foc şi am stat de vorbă cu fermierii afectaţi de erupţia faimosului Eyjafjallajökull(IS) care a pus Europa pe jar şi traficul aerian pe butuci in 2010.

Deşi nu sunt mulţi, vulcanii văzuţi până acum sunt atât de diferiţi încât probabil partea cu alesul celui mai frumos vulcan din lume nu prea ţine, dar e un motiv bun să continuu să “colecţionez” vulcani.

Pico de Bandama a fost primul vulcan din buza căruia am privit “în abis” doar pentru a descoperi că abisul conţinea o casă şi o grădină de legume, La Soufriere a fost un labirint cu vegetaţie luxuriantă, departe de orice ţi-ai putea imagina când cineva rosteşte cuvântul vulcan, iar în Solfatara inima mi-a stat în loc pentru o secundă când ghidul a rugat pe cineva să trântească un bolovan şi pământul a vibrat şi răsunat de parcă am fi fost jucării pe pielea bine întinsă a unei tobe africane.

Teide a avut de departe cel mai spectaculos peisaj, dar nu am reusit să ajungem până sus din prima încercare aşa că va urma, la fel şi Etna care deşi nu m-a impresionat de la 2900m poate o va face data viitoare de la 3323m.

Deşi nu m-a impresionat cu peisaje spectaculoase, Etna mi-a scos în cale cadre care îmi plac mult fiindcă surprind, zic eu, ceva din frumuseţea stranie a reliefului vulcanic, dar şi o fărâmă din teama şi fascinaţia mea pentru viaţa în umbra unui uriaş capricios care scoate flăcări pe nas când te aştepţi mai puţin.

Cel mai bun exemplu este fotografia asta care îmi place tot mai mult pe măsură ce o privesc. Sper că şi vouă.

etna

 

Advertisements
%d bloggers like this: