Retrospectiva 2016 si planuri 2017

Daca ar trebui sa descriu 2016 in doua cuvinte nu mi-ar ajunge cuvintele, ar trebui sa imprumut un cuvant de la un vecin ca sa il definesc pe scurt ca fiind asa si asa.

Mi-am propus multe lucruri importante si, ca de obicei, am realizat cu totul altele, mai importante sau poate nu…cine stie.

Pe categorii, anul meu ar arata cam asa:

Carti

In materie de carti am pornit la drum cu o provocare grozava, aceea de a citi peste 50 de carti, rupand in final sirul parca nesfasit de lecturi Sci Fi si Fantasy.

La final de an numar doar 31 de carti citite, si desi am rupt pe alocuri tiparul am facut ce am facut si tot in zona fantasy-ului am aterizat.

M-am impresionat anul asta cateva carti: The Book Thief, Fahrenheit 451, The Road, We, Miss Peregrine’s Home.. si m-am indragostit iremediabil de Ray Bradbury. ( si nu doar de el, dar despre asta la alta categorie)

De citit am citit, cu cateva mici exceptii in engleza, pe ereader, intai un Nook Simple Touch si apoi un Kindle Paperwhite pe care il ador.

cla-cover

La anul  voi continua challenge-ul si bonus o sa incerc sa citesc o carte in franceza (posibil sa fi spus asta si la sfarsitul lui 2015).

Lista completa a cartilor citite in ultimii ani este aici

Calatorii

In materie de calatorii 2016 a fost anul insulelor. Am inceput in februarie cu Guadelupa, am continuat in august cu Sicilia si am incheiat in octombrie cu Madeira. Nu va mai spun care mi-a placut cel mai tare, stiti deja ca este Guadelupa, care ma tem ca mi-a afectat pe veci notiunea de vacanta perfecta, transformand orice alte vacante in destinatii mai normale in mici dezamagiri.

Pe langa vacante au fost cateva calatorii profesionale in Franta si Slovenia. Am vizitat in timpul lor aeroporturi, taxiuri si sali intunecate de sedinte, dar am cunoscut oameni minunati.

2017 o sa il incep pe continentul african, si sper sa il continuu intr-un trend ascendent cu apogeu in vara cand, cu putin noroc, o sa urc intr-o masina cu 4 oameni nebuni si o sa mergem pana la Nordkap si inapoi, vreo 11.000 de km si niscaiva maruntis.

In materie de munti, turele au fost putine, dar pe munti de poveste, de la La Grande Soufriere (1467m), cel mai inalt varf din Antilele Inferioare, la Mytikas(2918m), cel mai inalt varf din Olimp, Pico de Arieiro(1818m) in Madeira  si Etna, cu a lui frumusete parca extraterestra.

La anul visez doar la Retezat reloaded, dar cine stie ce alte idei si culmi “apetisante” vor mai aparea in drumul spre Nordkap.

nordkap

Google recomanda un avion, dar eu cred cu tarie ca o masina plina cu prieteni e cel mai bun mijloc de transport pentru aventura lui 2017.

Muzica, sport, spectacole

 La capitolul muzica am ramas cu pasiunea pentru Rammstein si dorinta obsesiva de a-i vedea in concert, asa ca un bilet la Hellfest ar fi una din marile dorinte ale lui 2017 fiindca anul asta nu am convins pe nimeni sa mearga cu mine prin Europa dupa ei.

Am mers, in schimb, foarte des la meciuri de handbal ale nationalei de fete si ale CSM Bucuresti. La anul merg cu trupa de nebuni la meciurile CSM-ului ( bilete aici  ) si in mai la « FainălFor » la Budapesta. Yeey, pe barosaneala, prietenii stiu de ce.

Tot in mai 2017 vine si Cirque du Soleil la Bucuresti cu Varekai, Tales of the Forest. Biletele se gasesc aici. 

Eu si fotografia

In materie de fotografii 2016 a fost un an cu multe lectii. Am invatat destul de multe lucruri despre mine si mine in relatia cu fotografia, ocazie cu care am renuntat la ambitii fotografice si am inceput sa ma concentrez pe povestile mele, bune sau rele.

In tot acest timp am tras cu ochiul la mari fotografi romani (care, de altfel, detesta sa fie numiti asa) si am ramas profund impresionata de dedicarea, talentul si realizarile lor in 2016.

Ii urmaresc cu sufletul la gura si maxima fascinatie pe Dorin Bofan si Cosmin Ionescu, fotografi si oameni extraordinari si de cand i-am descoperit imi tot doresc sa fiu ca ei cand o sa fiu mare.

Unul din ei mi-a dat like la una din fotografii prin vara si credeti-ma, probabil ca au fost oameni care au castigat milioane de euro si s-au bucurat mai putin decat m-am bucurat si inca ma bucur eu pentru acel like. Asta, evident, atunci cand nu ma intreb daca l-a dat din greseala.

Nikon-ul meu D7100 m-a suparat rau anul asta cu petele pe senzor, revenite in forta dupa curatarea din vara asa ca am luat masuri drastice cu el, retrograndand-ul la stadiul de varf de brad de craciun neconventional pana in ianuarie cand va fi curatat si vandut.

15622687_10154592777180041_5237054477476614650_n

Trepied de Crăciun, vârful se vinde

Fotografiile mele preferate din 2016 sunt multe, poate chiar toate cele care au vazut lumina digitala, asta din cauza ca nu pot fi selectiva atunci cand e vorba de povestile mele, dar de dragul exercitiului am ales patru, cele de mai jos.

a turner

A Turner

“A Turner” este o poveste despre forta si frumusetea neimblanzita a oceanului, despre lupta stancii cu valurile si cea a inimii mele cu timpul care incerca sa ma desprinda de acea stanca pe care am intalnit perfectiunea.

scribbles

Scribbles

“Scribbles” e o poveste despre semnatura omului pe fata lumii si pentru mine una din putinele amintiri frumoase dintr-o vacanta a dezamagirilor.

12717797_10153786200295041_8186938209675201794_n

Instance of Grace

“Instance of Grace” este o poveste despre ziua perfecta in care orhideele lui Michel, gazda noastra minunata, au inflorit special ca sa  aduca mai aproape  colibriul pe care il alergasem o saptamana prin gradina si pentru mine care descarcam linistita pozele din ziua precedenta fara sa stiu ca eram atat de aproape de cadrul perfect.

14516568_10154365211260041_2800111102544661987_n

Ahab’s Dream

“Ahab’s Dream” e o poveste despre vise implinite fiindca niciodata in viata mea pana acum cativa ani nu imi imaginasem macar ca as putea sa vad balenele, sau colibri si o gramada de alte lucruri a la teleenciclopedia.

Cam atat despre fotografi, ca sa nu va plictisiti. Daca vreti sa vedeti mai multe va invit pe pagina mea de instagram sau pe cea de facebook cu mentiunea ca pe langa poze o sa dati si peste ocazionalele selfie-uri si chestii plictisitoare.

Cele mai mari realizari ale lui 2016, poate acum mai mult ca oricand, sunt oamenii minunati pe care i-am cunoscut, care mi-au devenit colegi sau prieteni. Ei ma fac sa zambesc, ma fac sa imi doresc sa fiu un om mai bun si cu ei am impartasit cele mai frumoase clipe si am facut cele mai nebunesti planuri pentru 10 ani de acum inainte.

In capitolul Diverse va mai spun doar doua lucruri, ca sa inchie bilantul intr-o nota vesela.

  • Primul este acela ca tot in 2016 am aflat ca am cifra destinului 9, ceea ce inseamna ca am ajuns la “top of the top” si in viata viitoare o sa fiu o rama intr-un alt nivel existential, sper  ca unul in care exista biblioteci si rame bibliofile, daca tot va fi cu upgrade.
  • Al doilea este un fapt la fel de important, si anume acela ca am aflat care este “my spirit animal” si probabil ca nu va surprinde pe nimeni faptul ca este vorba de un panda cam ca cel din videoul asta.

Daca va intrebati cum mi-am dat seama, raspunsul este simplu: amandoi suntem la fel de buni sportivi, coordonati, atletici si amandoi suntem rotunjori desi mancam numai bambus.

Cam atat despre 2016, urmeaza sa il inchei in forta si tare ma tem ca o voi face cu niscaiva relatari live, multe poze pe instagram si facebook, plus nelipsitele vaicareli fiindca nu exista vacante marca Darkclauds fara dezastre sau intamplari care sfideaza logica si frizeaza nebunia.

Ne vedem in 2017, cu mai multe postari si activitate intensa online, poate si un vlog, daca o conving pe Greti sa ne facem un vlog de comedie. 😉

Despre fotografie (din banca mea de nestiutor)

Doua dintre articolele despre fotografie citite in ultima vreme mi-au intarit convingerile si m-au ajutat sa ma detasez suficient incat sa nu ma mai supar cand imi spun X si Y ca ar trebui sa ma apuc de fotografie in conditiile in care eu credeam ca am facut lucrul asta acum cativa ani buni.

Fotografie ca un hobby, evident, nu ca o ocupatie si inca un hobby urmat in stilu-mi haotic, atat de caracteristic.

Articolele sunt urmatoarele: http://www.hougaardmalan.com/blog/?p=792 si http://www.fotomozaic.ro/artikel.php?s=0&categ=0&idstory=122

 

Primul articol, al unui fotograf extrem de talentat, face referire la publicul tinta al fotografilor, nu cel mai avizat, de cele mai multe ori. Se da exemplul comunitatii DeviantArt, pe unde exist, intr-un colt obscur, si eu.

Hougaard spune ca publicul dA nu este tocmai cel mai avizat, ci unul care cauta spectaculosul in imagini, culorile puternice, chipurile dragute, etc.

Am observat si eu, mai ales in comunitatile(grupurile) romanesti, tendinta de a accepta si promova imaginile cu adolescente dragute cu haine ciudate, prin iarba, zapada, frunze, etc. Evident, sunt la mare cautare nudurile si fotografiile dark/ horror, etc.

Nu se promoveaza emotia durabila, imaginea care ne pune pe ganduri ci wow-ul unui apus insangerat inventat in Photoshop, o imagine care iti ramane pe retina si in ganduri o secunda, doua.

Pe mine, pe langa fenomen, ma enerveaza si criticile si modul absurd de evaluare gen: compozitie, executie, originalitate. Ce inseamna “originalitate” in fotografie? Cum o identifici si cum o punctezi?

 Al doilea articol m-a amuzat fiindca vorbeste despre cum ne ascundem noi in spatele scuzelor tehnice. O sa incerc sa vin cu cateva completari la cele spuse in articolul recomandat de Gelu.

 Am observat mai multe amanunte:

 Primul ar fi acela ca in fotografie marimea conteaza. Ai o sapuniera cu care faci poze extraordinare? Cui ii pasa cand orice pustan are dSLR si isi imbraca sau dezbraca prietenele prin parcuri sau statii de autobuz?

Cu cat ai un obiectiv mai mare cu atat esti mai fotograf, in ochii colegilor de breasla invidiosi si ai nestiutorilor care asociaza marimea aparatului cu excelenta in fotografie.

Baietii sunt obsedati de zoom, ar face orice pentru super obiective cu care sa fotografieze caprele negre de la 1 km departare. M-a amuzat autorul articolului cand a pomenit de wildlife si mi-am amintit de nenumaratii posesori de D90 sau aparate mai smechere + super obiective, pentru care wildlife inseamna sa fotografieze vrabii in copacul din fata blocului.

Pai ai un aparat pentru care ti-ai facut credit pe un an, doi si il tii in casa? Da, probabil nu mai ai bani si de iesiri, ca sa nu mai spun ca tot investesti in obiective pentru portrete, dar tu nu ai prieteni carora sa le faci poze, pentru macro, pe care il poti executa doar pe obiectele din casa samd.

 O alta apucatura a posesorilor de dSLR e aceea de a nu-l expune la mai nimic. Adica nu tu vant, nu ploaie, nu zapada, nu frig. Cu alte cuvinte, un aparat pe care sa il folosesti doar vara, si nu la mare, ca acolo e nisip. O asemenea investitie nu poate fi suspusa unor riscuri majore, asa ca in conditiile expuse mai sus faci poze cu telefonul.

 Ca tot am amintit de telefon. Ai aparatul, cele 5 obiective si blit extern, acumulatori de rezerva, filtre de polarizare si alte chestii pe care eu nici nu le recunosc. Ai, prin urmare, o geanta imensa de aparat foto pe care o lasi acasa, fiindca e prea mare.

Iesi in parc cu prietena si geanta e prea mare, asa ca ii faci poze cu telefonul, nu? Pana si la munte, te gandesti serios cand ai de ales intre a-ti lua sacul de dormit sau aparatul si jumatate din stocul de la F64.

 Nu neg calitatea sau utilitatea celor mentionate mai sus si nu neg faptul ca si eu am tendinta de a reactiona, mai ales la F64, ca un copil in Candyland. Nu stiu ce sunt unele chestii dar stiu ca as vrea si eu cate una din fiecare.

Ma abtin, fiindca am un aparat si un obiectiv tocmai bun pentru iesirile mele de weekend si fiindca am o geanta de aparat micuta, in care as mai putea inghesui, la nevoie, un 50 mm. O geanta pe care pot sa o port in combinatie cu un rucsac de munte voluminos si pe care pot sa o iau si in oras, la orice plimbare, fiindca poate trece drept o geanta obisnuita.

 Dupa zoom nu ma omor, nici nu ii inteleg utilitatea in raport cu genul de fotografie pe care il practic in necunostinta de cauza dar cu drag. Cred ca pasiunea pentru zoom e o chestie tipic masculina, legata de procese psihologice e care nici nu vreau sa incerc sa le descifrez.

 Cand am avut probleme cu aparatul si am mers in magazin, au venit cativa “specialisti” care stiau foarte bine ce isi doreau. Enumerau oamenii cu o nonsalanta niste detalii tehnice pe care eu nu le-as fi retinut in veci, ca mai mai m-am simtit aiurea in magazin. Ca sa nu mai spun ca eram singura clienta, restul personajelor de gen feminin fiind insotitoare de cumparatori.

Probabil ca majoritatea si-au imaginat ca m-am ratacit pe acolo sau ca mi-am luat aparatul ca sa imi fac poze “cu fetele in club”, dar si eu cred ca ceilalti clienti erau “nerds” care isi luau accesorii complet inutile in vietile lor desfasurate in fata calculatorului.

 Ca sa inchei inainte sa va plictisesc va mai povestesc reactiile a doua persoane legate de ultima mea achizitie:

Un personaj feminin:

1. Iti iei D90? Ce o sa faci cu el? Te apuci de fotografie de nunti?  Mi-a placut la nebunie ideea. Spuneti sincer, nu v-ar placea sa ma aveti pe mine drept fotograf la nunta?

2. (in F64) Moama ce mai tulumba.  Aici am vrut sa intru in pamant de jena si am decis ca de acum inainte o sa merg singura in magazinul cu pricina, desi este, poate, prea tarziu.

Un personaj masculin:

  1. (inainte de dSLR) Iti iei dSLR, te apuci de fotografie?
  2. (dupa dSLR) Nu faci si niste cursuri de fotografie?

 Ei, se pare ca nu ma pot numi, inca, fotograf, iar cursuri nu vreau sa fac, din motive pe care o sa le expun cu alta ocazie, fiindca deja am scris prea mult.

 Ah, aproape uitasem sa va spun ca ma enerveaza specialistii care insira reguli din manualele de fotografie sau idei culese de pe forumuri, care nu stiu sa isi dea cu pararea decat referitor la incadrare, sub-expunere si supra-expunere si alte detalii, expuse intr-o maniera critica si putin superioara, de genul: I could do better than you.

Ioan are cativa astfel de critici pe picasa si am vrut de cateva ori sa le recomand sa se lase de critica si sa se apuce de fotografie, lucru dificil de realizat la bloc sau in parcul din cartier.

 In privinta asta, eu stau linistita. Putinii mei “urmaritori” de pe picasa nu emit nicio opinie, negativa sau pozitiva, fapt ce imi intareste impresia ca nu exist, sau ca produc imagini care ii lasa mai reci si mai indiferenti decat m-au lasat pe mine cele -12 grade de afara, din dimineata asta.

%d bloggers like this: