Retrospectiva 2016 si planuri 2017

Daca ar trebui sa descriu 2016 in doua cuvinte nu mi-ar ajunge cuvintele, ar trebui sa imprumut un cuvant de la un vecin ca sa il definesc pe scurt ca fiind asa si asa.

Mi-am propus multe lucruri importante si, ca de obicei, am realizat cu totul altele, mai importante sau poate nu…cine stie.

Pe categorii, anul meu ar arata cam asa:

Carti

In materie de carti am pornit la drum cu o provocare grozava, aceea de a citi peste 50 de carti, rupand in final sirul parca nesfasit de lecturi Sci Fi si Fantasy.

La final de an numar doar 31 de carti citite, si desi am rupt pe alocuri tiparul am facut ce am facut si tot in zona fantasy-ului am aterizat.

M-am impresionat anul asta cateva carti: The Book Thief, Fahrenheit 451, The Road, We, Miss Peregrine’s Home.. si m-am indragostit iremediabil de Ray Bradbury. ( si nu doar de el, dar despre asta la alta categorie)

De citit am citit, cu cateva mici exceptii in engleza, pe ereader, intai un Nook Simple Touch si apoi un Kindle Paperwhite pe care il ador.

cla-cover

La anul  voi continua challenge-ul si bonus o sa incerc sa citesc o carte in franceza (posibil sa fi spus asta si la sfarsitul lui 2015).

Lista completa a cartilor citite in ultimii ani este aici

Calatorii

In materie de calatorii 2016 a fost anul insulelor. Am inceput in februarie cu Guadelupa, am continuat in august cu Sicilia si am incheiat in octombrie cu Madeira. Nu va mai spun care mi-a placut cel mai tare, stiti deja ca este Guadelupa, care ma tem ca mi-a afectat pe veci notiunea de vacanta perfecta, transformand orice alte vacante in destinatii mai normale in mici dezamagiri.

Pe langa vacante au fost cateva calatorii profesionale in Franta si Slovenia. Am vizitat in timpul lor aeroporturi, taxiuri si sali intunecate de sedinte, dar am cunoscut oameni minunati.

2017 o sa il incep pe continentul african, si sper sa il continuu intr-un trend ascendent cu apogeu in vara cand, cu putin noroc, o sa urc intr-o masina cu 4 oameni nebuni si o sa mergem pana la Nordkap si inapoi, vreo 11.000 de km si niscaiva maruntis.

In materie de munti, turele au fost putine, dar pe munti de poveste, de la La Grande Soufriere (1467m), cel mai inalt varf din Antilele Inferioare, la Mytikas(2918m), cel mai inalt varf din Olimp, Pico de Arieiro(1818m) in Madeira  si Etna, cu a lui frumusete parca extraterestra.

La anul visez doar la Retezat reloaded, dar cine stie ce alte idei si culmi “apetisante” vor mai aparea in drumul spre Nordkap.

nordkap

Google recomanda un avion, dar eu cred cu tarie ca o masina plina cu prieteni e cel mai bun mijloc de transport pentru aventura lui 2017.

Muzica, sport, spectacole

 La capitolul muzica am ramas cu pasiunea pentru Rammstein si dorinta obsesiva de a-i vedea in concert, asa ca un bilet la Hellfest ar fi una din marile dorinte ale lui 2017 fiindca anul asta nu am convins pe nimeni sa mearga cu mine prin Europa dupa ei.

Am mers, in schimb, foarte des la meciuri de handbal ale nationalei de fete si ale CSM Bucuresti. La anul merg cu trupa de nebuni la meciurile CSM-ului ( bilete aici  ) si in mai la « FainălFor » la Budapesta. Yeey, pe barosaneala, prietenii stiu de ce.

Tot in mai 2017 vine si Cirque du Soleil la Bucuresti cu Varekai, Tales of the Forest. Biletele se gasesc aici. 

Eu si fotografia

In materie de fotografii 2016 a fost un an cu multe lectii. Am invatat destul de multe lucruri despre mine si mine in relatia cu fotografia, ocazie cu care am renuntat la ambitii fotografice si am inceput sa ma concentrez pe povestile mele, bune sau rele.

In tot acest timp am tras cu ochiul la mari fotografi romani (care, de altfel, detesta sa fie numiti asa) si am ramas profund impresionata de dedicarea, talentul si realizarile lor in 2016.

Ii urmaresc cu sufletul la gura si maxima fascinatie pe Dorin Bofan si Cosmin Ionescu, fotografi si oameni extraordinari si de cand i-am descoperit imi tot doresc sa fiu ca ei cand o sa fiu mare.

Unul din ei mi-a dat like la una din fotografii prin vara si credeti-ma, probabil ca au fost oameni care au castigat milioane de euro si s-au bucurat mai putin decat m-am bucurat si inca ma bucur eu pentru acel like. Asta, evident, atunci cand nu ma intreb daca l-a dat din greseala.

Nikon-ul meu D7100 m-a suparat rau anul asta cu petele pe senzor, revenite in forta dupa curatarea din vara asa ca am luat masuri drastice cu el, retrograndand-ul la stadiul de varf de brad de craciun neconventional pana in ianuarie cand va fi curatat si vandut.

15622687_10154592777180041_5237054477476614650_n

Trepied de Crăciun, vârful se vinde

Fotografiile mele preferate din 2016 sunt multe, poate chiar toate cele care au vazut lumina digitala, asta din cauza ca nu pot fi selectiva atunci cand e vorba de povestile mele, dar de dragul exercitiului am ales patru, cele de mai jos.

a turner

A Turner

“A Turner” este o poveste despre forta si frumusetea neimblanzita a oceanului, despre lupta stancii cu valurile si cea a inimii mele cu timpul care incerca sa ma desprinda de acea stanca pe care am intalnit perfectiunea.

scribbles

Scribbles

“Scribbles” e o poveste despre semnatura omului pe fata lumii si pentru mine una din putinele amintiri frumoase dintr-o vacanta a dezamagirilor.

12717797_10153786200295041_8186938209675201794_n

Instance of Grace

“Instance of Grace” este o poveste despre ziua perfecta in care orhideele lui Michel, gazda noastra minunata, au inflorit special ca sa  aduca mai aproape  colibriul pe care il alergasem o saptamana prin gradina si pentru mine care descarcam linistita pozele din ziua precedenta fara sa stiu ca eram atat de aproape de cadrul perfect.

14516568_10154365211260041_2800111102544661987_n

Ahab’s Dream

“Ahab’s Dream” e o poveste despre vise implinite fiindca niciodata in viata mea pana acum cativa ani nu imi imaginasem macar ca as putea sa vad balenele, sau colibri si o gramada de alte lucruri a la teleenciclopedia.

Cam atat despre fotografi, ca sa nu va plictisiti. Daca vreti sa vedeti mai multe va invit pe pagina mea de instagram sau pe cea de facebook cu mentiunea ca pe langa poze o sa dati si peste ocazionalele selfie-uri si chestii plictisitoare.

Cele mai mari realizari ale lui 2016, poate acum mai mult ca oricand, sunt oamenii minunati pe care i-am cunoscut, care mi-au devenit colegi sau prieteni. Ei ma fac sa zambesc, ma fac sa imi doresc sa fiu un om mai bun si cu ei am impartasit cele mai frumoase clipe si am facut cele mai nebunesti planuri pentru 10 ani de acum inainte.

In capitolul Diverse va mai spun doar doua lucruri, ca sa inchie bilantul intr-o nota vesela.

  • Primul este acela ca tot in 2016 am aflat ca am cifra destinului 9, ceea ce inseamna ca am ajuns la “top of the top” si in viata viitoare o sa fiu o rama intr-un alt nivel existential, sper  ca unul in care exista biblioteci si rame bibliofile, daca tot va fi cu upgrade.
  • Al doilea este un fapt la fel de important, si anume acela ca am aflat care este “my spirit animal” si probabil ca nu va surprinde pe nimeni faptul ca este vorba de un panda cam ca cel din videoul asta.

Daca va intrebati cum mi-am dat seama, raspunsul este simplu: amandoi suntem la fel de buni sportivi, coordonati, atletici si amandoi suntem rotunjori desi mancam numai bambus.

Cam atat despre 2016, urmeaza sa il inchei in forta si tare ma tem ca o voi face cu niscaiva relatari live, multe poze pe instagram si facebook, plus nelipsitele vaicareli fiindca nu exista vacante marca Darkclauds fara dezastre sau intamplari care sfideaza logica si frizeaza nebunia.

Ne vedem in 2017, cu mai multe postari si activitate intensa online, poate si un vlog, daca o conving pe Greti sa ne facem un vlog de comedie. 😉

Advertisements

Altfel de eroi

Limitele există doar în mintea noastră. Propoziţia asta pare un clişeu până ce te lovesc în plin dovezile că lucrurile stau chiar aşa.

Vineri seara la refugiul A de pe Olimp, la 2100 m şi capătul unui traseu obositor de 3 – 4 ore şi 1000 m diferenţă de nivel mi-au atras atenţia doi băieţi care se ţineau de braţ coborând înspre refugiu. I-am urmărit cu privirea îndreptându-se spre copacul secular din zona de camping, iar unul din băieţi a îmbrăţişat copacul pentru a simţi cât este de mare.

Câteva secunde mai târziu am înţeles ce se întâmpla de fapt: băiatul care îmbrăţişase copacul era nevăzător.

Am fost prima care a tras concluzia cea mai la îndemână, că a venit călare pe catârii care transportă alimente şi bagaje de turişti comozi, dar am facut-o fără să îl judec, pur şi simplu crezând că este singura cale prin care un nevăzător poate ajunge acolo.

  • Oare urcă pe Mytikas mâine, au întrebat colegii mei de tura.
  • Nuuu, nu are cum, nu ai văzut traseul? Este imposibil!

Sâmbătă dimineaţă când ne echipam şi ne beam cafeaua la refugiu grupul de cu seară făcea acelaşi lucru….

A urmat una din cele mai frumoase lecţii de viaţă din viaţa mea de până acum, ba chiar una cu mai multe faţete.

În primul rând m-a impresionat puterea cu care un om cu un handicap fizic atât de sever poate face un traseu montan atât de dificil. Cum poate cineva să urce un munte „în întuneric”, bazându-se doar pe alte simţuri şi pe semenii săi în timp ce eu aprind lumina ca să merg până în bucătărie şi tot reuşesc să-mi accidentez câte un deget la întâlnirea cu mobila aşezată strategic nu ştiu si probabil nu voi înţelege niciodată.

În al doilea rând m-a impresionat devotamentul echipei datorită căreia a ajuns pe Mytikas şi inapoi. Baiatul cu rucsac gri din fotografia de mai jos este cel care l-a ghidat la fiecare pas pe traseul accidentat până pe Skala şi care mai apoi i-a ghidat fiecare picior şi mână în parte pe traseul dificil dintre Skala şi Mytikas, unul pe care oameni în toată firea ezită să se aventureze.

Să ai atâta răbdare şi putere încât să nu transmiţi decât încredere şi seninatate unui om a cărui viaţă depinde total de tine este incredibil. Să depui un efort susţinut timp de o zi întreagă, cu un rucsac uriaş în spate ghidând un nevăzător pas cu pas până pe Mytikas şi înapoi îmi pare o muncă sisifică, una pentru care nu îţi trebuie doar putere fizică, dar şi un echilibru mental şi emoţional extraordinar.

Am urcat pe Mytikas cu lacrimi în ochi şi cu mintea plină de gânduri de tot felul. Am fost depăşiţi de echipa cehă de câteva ori, i-am depăşit la rândul nostru şi le-am făcut loc pe porţiunile delicate spre Mytikas. Nu l-am spus că sunt extraordinari fiind convinşi că o simt, sau si mai bine spus, nu au nevoie să li se spună. Când faci aşa ceva nu o faci pentru laude, complimente şi like-uri pe facebook, o faci pentru ca asta simti şi ăsta eşti.

Nu există limite decât cele pe care le-am moştenit sau care ne-au fost impuse, dar ce forţă extraordinară au cele cu care am crescut, cât de greu cedează chiar şi în faţa dovezilor că oamenii obişnuiţi pot face lucruri extraordinare, şi ce paradox să ne arate că se poate tocmai cei cu care viaţa nu a fost deloc bună.

Îmi place să cred ca am coborât din Olimp un om mai înţelept, nu doar unul mai obosit şi mai pârlit de soare, şi îmi place să cred că asta e o lecţie pe care nu o voi uita uşor, prinsă în vârtejul unui trai haotic, dar în acelaşi timp comod. Timpul va spune dacă va fi aşa sau nu, dar dacă va fi aşa, va fi exclusiv meritul a doi oameni cu care am urcat din întâmplare un munte.

ascensiune

In vizita la zei: 21- 22 iulie 2013 pe Olimp

Logo Olimp 2013_vf

Tura pe Olimp a fost principalul scop al vacantei noastre de 9 zile in Grecia. Totul a inceput ca o simpla idee, anul trecut, dupa tura pe Musala si a prins forma mult mai tarziu, concretizandu-se cu poate cea mai incarcata si solicitanta vacanta, o experienta din care am invatat foarte multe lucruri.

De la 2 zile pe Olimp si inca doua destinate calatoriei pana acolo si inapoi, am ajuns rapid sa schitez un plan care presupunea traversarea tarii, cu escale prin cele mai importante destinatii din Grecia continentala: Meteora, Delphi, Thermopile si Atena.

Cu cateva zile inainte de tura eram vreo 21 pe lista de participanti si 5 masini, dar, mai apoi, asa cum se intampla intotdeauna, lista scurta a ajuns la 17 participanti si 4 masini.

Am plecat la drum pe 19.07, in jurul orei 20:00 si, dupa o noapte alba in care s-a condus cu pauze scurte, o scurta ratacire a masinii in care eram pe un drum care se incapatana sa nu existe, am ajuns la Olympic Beach in jurul pranzului.

Ziua de 20, sau ce mai ramasese din ea, era dedicata odihnei pentru soferi si copiloti si plajei pentru cei care isi petrecusera noaptea dormind confortabil in masini. A doua zi urma sa urcam de la Prionia la Refugiul A si a treia zi urma sa incercam sa urcam pe varful Mytikas si sa revenim la masini si la cazarea din Olympic Beach.

Fiindca planurile de acasa nu se potrivesc absolut deloc cu toanele lui Zeus, o scurta privire pe viewweather ne-a convins ca planul trebuia schimbat radical. A doua zi, sambata, era singura cu vreme buna, urmand ca duminica sa ploua toata ziua.

Asa se face ca ne-am propus sa fim indrazneti si sa incercam sa urcam in aceeasi zi de la Prionia (1100m) pana la Refugiul A (2100m) si de la refugiu pe Mytikas (2918m), dupa care sa revenim la refugiu unde sa ramanem peste noapte.

Sambata, la 8 dimineata, dupa cam 4 ore de somn in ultimele 48 de ore si dupa un rasarit zarit in fuga pe drumul spectaculos dintre Litochoro si Prionia,

10

debarcam la Prionia tocmai la ora cand pleaca si magarusii incarcati cu provizii catre refugiu.

horsey

Traseul pana la refugiul A este destul de abrupt si spectaculos, fara a fi neaparat dificil. L-am parcurs in pas lejer in cam 4 ore, pe o vreme inchisa si fara prea mare energie, in afara de cea datorata ultimei mele descoperiri: gelurile Aptonia sugestiv intitulate : « geluri de putut ».

Odata ajunsi la refugiu am fost putin intimidati de multimea de turisti care impanzeau locul precum si de atitudinea neprieteneasca a oamenilor de la refugiu. Presupun ca unele atitudini sunt general valabile, printre ele in materie de aroganta si lipsa de people skills fiind campioni oamenii care lucreaza in cabanele de munte si secretarele de la scoli, licee si facultati.

Ne-am cazat in cam jumatate de ora intr-o camera de 19 persoane, in care am ocupat 16 locuri, urmand ca peste noapte sa avem 3 colegi de camera surpriza.

Legat de refugiu, acesta este foarte curat, in parte si datorita regulilor stricte: fara bocanci in cabana, fie chiar si in zona de restaurant. Toata lumea lasa bocancii la intrare si circula prin refugiu in papuci, rucsacii nu se aseaza pe paturi, etc.

Un loc peste noapte costa 12 euro si, desi refugiul are peste 100 de locuri disponibile, in noaptea in care am stat noi acolo au fost oameni care au dormit pe bancile din sala de mese.

In jurul orei 14 :00, dupa formalitatile de cazare si dupa ce am lasat in camera tot ce nu ne trebuia din rucsaci, am pornit pe traseu catre Mytikas, pe o vreme care nu ne dadea prea multe sperante.

Evident, inainte de asta am facut poza in formatie completa si in echipamentul obligatoriu.

"Expeditia" Olimp

“Expeditia” Olimp

Nu-i asa ca eram tare draguti imbracati ca la casa de copii ?

Pe traseu ceata parea ca se retrage doar cat sa ne convinga sa mai facem cativa pasi, apoi iar ne invaluia si tot asa inaintam aproape in necunoscut pe masura ce tot mai multe voci spuneau ca o asemenea vreme nu merita osteneala si mai bine ne-am intoarce la refugiu.

Am inregistrat primul abandon la nici jumatate de ora de la plecare, apoi inca unul si inca unul, pana cand am mai ramas 8. In tot acest timp, de fiecare data cand ne pregateam sa cedam in fata cetii aceasta se hotara sa se retraga cat sa zarim urmatoarea culme si sa ne convingem ca nu era atat de greu sa ajungem macar pana la ea.

Ce facem? Ne intoarcem?

Ce facem? Ne intoarcem?

De la planul indraznet de a ajunge pe Mytikas acum ne propuneam macar sa ajungem pana pe Skala, dar, in ciuda indicatoarelor, ceata ne impiedica sa estimam cat am mai aveam pana la el.

pe traseu

Dupa 3 ore si jumatate de ceata si dezamagire ajungeam pe Skala de unde privelistea era asta :

5

Am hotarat sa facem poze cu ceata, ca altceva nu se deslusea in jur si inca faceam poze pe care le-am fi putut face si 1000 de metri mai jos si 3 ore mai devreme cu exact acelasi rezultat cand Zeus a hotarat sa fie dragut si sa faca sa nu fie in zadar efortul nostru. Ceata a inceput sa se ridice usor, usor, destul cat sa zarim Mytikas

Mytikas - detaliu

si ultima bucata de traseu pana la el si, mai apoi, prapastia langa care ne fotografiasem mai devreme.

questa

In cam 20 de minute cerul era aproape senin si vedeam in sfarsit frumusetea traseului din care ratacisem fara cea mai mica idee de ce ne inconjura.

mytikas

Cred ca acela a fost unul dintre cele mai frumoase momente petrecute pe munte fiindca ajunsesem acolo aproape impotriva vointei mele, cu ultimele puteri si tot ce ma inconjura dupa atata efort si dupa ce urcasem 1700 de metri era ceata, iar in cateva secunde cerul s-a luminat, Mytikas sclipea in soare hotarat parca sa ne impresioneze, iar de pe vaile din jur se ridicau fuioare fotogenice de ceata. Un spectacol desavarsit era pus in scena parca doar pentru noi.

9BAcum oboseala parea uitata, iar Mytikas aflat practic la o aruncatura de bat parea din ce in ce mai tentant. Cu toate astea eram obositi, era ora 18:00 si ultima bucata de traseu era cu siguranta cea mai dificila din toate traseele parcurse pana atunci. Sa o parcurgem atat de obositi, la doar cateva ore de apus si cu picioarele tremurand dupa efortul depus deja era o nebunie asa ca ne-am luat la revedere de la Zeus multumindu-i pentru darul incredibil si am pornit catre refugiu.

4

In ciuda previziunilor noastre am ajuns la refugiu dupa doar o ora si jumatate de coborare si nu stiu exact daca ne dadea aripi experienta de mai devreme sau gandul la salata greceasca la care tot visam de pe la ora pranzului.

Refugiul A

Refugiul A

A urmat o seara amuzanta la refugiu, cu ceva poze de noapte spre Litochoro, multa voie buna si niste intamplari amuzante cu vecinii de camera, dar unele lucruri mai bine raman doar in memorie.

Enipeas gorge

A doua zi, la ora 6:00, cu un entuziasm care nu prea ma caracterizeaza mai ales la asemenea ore, am iesit sa fac poze la rasarit doar ca sa dau nas in nas cu ceata care pandea dincolo de balustrada refugiului.

In 30 de secunde eram la loc in pat, iar a doua oara ne-am trezit in jur de ora 9, in zgomotul ploii torentiale de afara. Coborand in sala de mese am gasit nenumarati aventurieri care incercasera sa plece spre Mytikas de dimineata si se intorsesera dupa prima suta de metri, incercand acum sa se usuce in fata semineelor uriase.

Ne-am baut cafeaua si ne-am echipat cu pelerine de ploaie pregatindu-ne pentru o coborare nu prea frumoasa, pe o vreme care nu facea decat sa ne convinga ca facusem cea mai buna alegere incercand sa ajungem pe varf cu o zi inainte.

trupa la coborare

Eu am coborat cu lacrimi in ochi si genunchiul drept in piuneze, altcineva a coborat cu un papuc intr-un picior si un bocanc in altul, altcineva a coborat cu pantalonii legati de rucsac, genul de intamplari mici si haioase care se transforma in timp in amintiri nepretuite.

A fost o tura frumoasa, pe un munte la fel de frumos, incarcat de istorie si farmecul inegalabil al mitologiei. Am fost de departe cel mai colorat si cel mai vesel grup de pe munte si, in plus, ne-am simtit ca la concertele lui Tudor Gheorghe: simpla noastra prezenta pe traseu scadea cu vreo 10 -15 ani media de varsta a persoanelor prezente acolo.

I

Cam atat despre Olimp. Tot ce pot sa mai spun in incheiere e ca daca aveti drum prin Grecia continentala este musai sa urcati cel putin pana la refugiul A sau, de ce nu, intr-o zi senina si urmand planul nostru initial, pana pe Mytikas. Noi vom reveni cu siguranta acolo, candva. Momentan am spus ca voi mai merge pe Mytikas atunci cand se va inventa teleportarea, insa sigur o sa imi schimb opinia intr-un an sau doi.

Albumul complet al turei pe Olimp va urma in cateva zile.

European peaks – 2nd Edition

Logo Olimp 2013_vf

Va amintiti de « expeditia Musala » si strasnicele aventuri prin care am trecut cu ocazia ei ? Daca raspunsul este nu, va invit sa cititi o poveste stiintifico-fantastica, dar complet adevarata aici. Detalii despre tura si traseul spre varf gasiti aici, iar despre pregatirea traseului am scriu un text aici.
Fiindca ne-am distrat atat de tare data trecuta am hotarat sa facem o traditie din astfel de aventuri nebunesti si privind catre tarile si muntii din jur mi-a incoltit in minte o mega idee : anul asta vom urca in Olimp.
Prin urmare, iata-ma in postura de organizatoare autoproclamata a inca unei expeditii nebunesti care a avut 21 de participanti, dar mai are 17, si care va dura de pe 19 iulie seara pana pe 28 iulie tarziu in noapte.

Traseul propus : Bucuresti – Salonic – Litochoro – Muntele Olimp (Vf Mytikas) – Meteora – Delphi – Thermopilae – Atena –Glyfada – Voula –Vouliagmeni – Capul Sounion – Sapareva Banya ( Bulgaria, Muntii Rila) – Bucuresti

Greek adventure map

Dupa cum vedeti, printre reprize serioase de condus vom urca pe Mytikas dupa care vor urma vreo 5 zile pline de vizitat « pietre » si variatiuni pe tema pietrelor, ca sa citez o “mare” calatoare in viata. Noua ne plac pana si pietrele simple, cu atat mai mult cele cu istorie si legende, asa ca sigur vom gusta la intensitate maxima marea aventura greaca.

In ceea ce priveste vizita acasa la Zeus, am ales calea cea mai simpla si vom urca de la Prionia la Refugiul A (2100m) unde vom petrece o noapte, urmand ca in a doua zi sa urcam de la refugiu pe varfurile Skolio si Mytikas si sa revenim la civilizatie.

Conform obiceiului, voi incerca sa va tin zilnic la curent cu progresul « expeditiei » si cu intamplarile neobisnuite care nu vor lipsi, cu siguranta, ca doar mergem in aceeasi formula, hai sa ii spunem…intensa. 🙂

En: Last year we started a custom we’re trying to turn into a tradition, that of travelling once a year, during summer time, in one of the neighboring countries and climbing one of the highest peaks that can be reached without special climbing equipment.

The tradition started with a legendary trip to our Bulgarian neighbors where climbed Musala Peak in the Rila mountains.

For this year’s challenge we’ve gathered a group of 17 friends and we’re going a bit further, to Greece where we’ll visit Zeus’s home, mount Olympus with its highest peaks: Mytikas and Skolio.

 The adventure will not stop there but continue further on as we’ll visit some iconic places among which: The suspended churches of Meteora, Delphi, Thermopilae, Athens, Cape Sounion, Vouliagmeni.

 As usual, I’ll try to post at least a photo a day and I’ll have a lot of stories to write after returning home.

%d bloggers like this: