• Best Of:

  • Archive

  • Advertisements

Altfel de eroi

Limitele există doar în mintea noastră. Propoziţia asta pare un clişeu până ce te lovesc în plin dovezile că lucrurile stau chiar aşa.

Vineri seara la refugiul A de pe Olimp, la 2100 m şi capătul unui traseu obositor de 3 – 4 ore şi 1000 m diferenţă de nivel mi-au atras atenţia doi băieţi care se ţineau de braţ coborând înspre refugiu. I-am urmărit cu privirea îndreptându-se spre copacul secular din zona de camping, iar unul din băieţi a îmbrăţişat copacul pentru a simţi cât este de mare.

Câteva secunde mai târziu am înţeles ce se întâmpla de fapt: băiatul care îmbrăţişase copacul era nevăzător.

Am fost prima care a tras concluzia cea mai la îndemână, că a venit călare pe catârii care transportă alimente şi bagaje de turişti comozi, dar am facut-o fără să îl judec, pur şi simplu crezând că este singura cale prin care un nevăzător poate ajunge acolo.

  • Oare urcă pe Mytikas mâine, au întrebat colegii mei de tura.
  • Nuuu, nu are cum, nu ai văzut traseul? Este imposibil!

Sâmbătă dimineaţă când ne echipam şi ne beam cafeaua la refugiu grupul de cu seară făcea acelaşi lucru….

A urmat una din cele mai frumoase lecţii de viaţă din viaţa mea de până acum, ba chiar una cu mai multe faţete.

În primul rând m-a impresionat puterea cu care un om cu un handicap fizic atât de sever poate face un traseu montan atât de dificil. Cum poate cineva să urce un munte „în întuneric”, bazându-se doar pe alte simţuri şi pe semenii săi în timp ce eu aprind lumina ca să merg până în bucătărie şi tot reuşesc să-mi accidentez câte un deget la întâlnirea cu mobila aşezată strategic nu ştiu si probabil nu voi înţelege niciodată.

În al doilea rând m-a impresionat devotamentul echipei datorită căreia a ajuns pe Mytikas şi inapoi. Baiatul cu rucsac gri din fotografia de mai jos este cel care l-a ghidat la fiecare pas pe traseul accidentat până pe Skala şi care mai apoi i-a ghidat fiecare picior şi mână în parte pe traseul dificil dintre Skala şi Mytikas, unul pe care oameni în toată firea ezită să se aventureze.

Să ai atâta răbdare şi putere încât să nu transmiţi decât încredere şi seninatate unui om a cărui viaţă depinde total de tine este incredibil. Să depui un efort susţinut timp de o zi întreagă, cu un rucsac uriaş în spate ghidând un nevăzător pas cu pas până pe Mytikas şi înapoi îmi pare o muncă sisifică, una pentru care nu îţi trebuie doar putere fizică, dar şi un echilibru mental şi emoţional extraordinar.

Am urcat pe Mytikas cu lacrimi în ochi şi cu mintea plină de gânduri de tot felul. Am fost depăşiţi de echipa cehă de câteva ori, i-am depăşit la rândul nostru şi le-am făcut loc pe porţiunile delicate spre Mytikas. Nu l-am spus că sunt extraordinari fiind convinşi că o simt, sau si mai bine spus, nu au nevoie să li se spună. Când faci aşa ceva nu o faci pentru laude, complimente şi like-uri pe facebook, o faci pentru ca asta simti şi ăsta eşti.

Nu există limite decât cele pe care le-am moştenit sau care ne-au fost impuse, dar ce forţă extraordinară au cele cu care am crescut, cât de greu cedează chiar şi în faţa dovezilor că oamenii obişnuiţi pot face lucruri extraordinare, şi ce paradox să ne arate că se poate tocmai cei cu care viaţa nu a fost deloc bună.

Îmi place să cred ca am coborât din Olimp un om mai înţelept, nu doar unul mai obosit şi mai pârlit de soare, şi îmi place să cred că asta e o lecţie pe care nu o voi uita uşor, prinsă în vârtejul unui trai haotic, dar în acelaşi timp comod. Timpul va spune dacă va fi aşa sau nu, dar dacă va fi aşa, va fi exclusiv meritul a doi oameni cu care am urcat din întâmplare un munte.

ascensiune

Advertisements

Pe urmele lui Zeus, in Olimp

Clic pe imagine pentru albumul complet

Clic pe imagine pentru albumul complet

In vizita la zei: 21- 22 iulie 2013 pe Olimp

Logo Olimp 2013_vf

Tura pe Olimp a fost principalul scop al vacantei noastre de 9 zile in Grecia. Totul a inceput ca o simpla idee, anul trecut, dupa tura pe Musala si a prins forma mult mai tarziu, concretizandu-se cu poate cea mai incarcata si solicitanta vacanta, o experienta din care am invatat foarte multe lucruri.

De la 2 zile pe Olimp si inca doua destinate calatoriei pana acolo si inapoi, am ajuns rapid sa schitez un plan care presupunea traversarea tarii, cu escale prin cele mai importante destinatii din Grecia continentala: Meteora, Delphi, Thermopile si Atena.

Cu cateva zile inainte de tura eram vreo 21 pe lista de participanti si 5 masini, dar, mai apoi, asa cum se intampla intotdeauna, lista scurta a ajuns la 17 participanti si 4 masini.

Am plecat la drum pe 19.07, in jurul orei 20:00 si, dupa o noapte alba in care s-a condus cu pauze scurte, o scurta ratacire a masinii in care eram pe un drum care se incapatana sa nu existe, am ajuns la Olympic Beach in jurul pranzului.

Ziua de 20, sau ce mai ramasese din ea, era dedicata odihnei pentru soferi si copiloti si plajei pentru cei care isi petrecusera noaptea dormind confortabil in masini. A doua zi urma sa urcam de la Prionia la Refugiul A si a treia zi urma sa incercam sa urcam pe varful Mytikas si sa revenim la masini si la cazarea din Olympic Beach.

Fiindca planurile de acasa nu se potrivesc absolut deloc cu toanele lui Zeus, o scurta privire pe viewweather ne-a convins ca planul trebuia schimbat radical. A doua zi, sambata, era singura cu vreme buna, urmand ca duminica sa ploua toata ziua.

Asa se face ca ne-am propus sa fim indrazneti si sa incercam sa urcam in aceeasi zi de la Prionia (1100m) pana la Refugiul A (2100m) si de la refugiu pe Mytikas (2918m), dupa care sa revenim la refugiu unde sa ramanem peste noapte.

Sambata, la 8 dimineata, dupa cam 4 ore de somn in ultimele 48 de ore si dupa un rasarit zarit in fuga pe drumul spectaculos dintre Litochoro si Prionia,

10

debarcam la Prionia tocmai la ora cand pleaca si magarusii incarcati cu provizii catre refugiu.

horsey

Traseul pana la refugiul A este destul de abrupt si spectaculos, fara a fi neaparat dificil. L-am parcurs in pas lejer in cam 4 ore, pe o vreme inchisa si fara prea mare energie, in afara de cea datorata ultimei mele descoperiri: gelurile Aptonia sugestiv intitulate : « geluri de putut ».

Odata ajunsi la refugiu am fost putin intimidati de multimea de turisti care impanzeau locul precum si de atitudinea neprieteneasca a oamenilor de la refugiu. Presupun ca unele atitudini sunt general valabile, printre ele in materie de aroganta si lipsa de people skills fiind campioni oamenii care lucreaza in cabanele de munte si secretarele de la scoli, licee si facultati.

Ne-am cazat in cam jumatate de ora intr-o camera de 19 persoane, in care am ocupat 16 locuri, urmand ca peste noapte sa avem 3 colegi de camera surpriza.

Legat de refugiu, acesta este foarte curat, in parte si datorita regulilor stricte: fara bocanci in cabana, fie chiar si in zona de restaurant. Toata lumea lasa bocancii la intrare si circula prin refugiu in papuci, rucsacii nu se aseaza pe paturi, etc.

Un loc peste noapte costa 12 euro si, desi refugiul are peste 100 de locuri disponibile, in noaptea in care am stat noi acolo au fost oameni care au dormit pe bancile din sala de mese.

In jurul orei 14 :00, dupa formalitatile de cazare si dupa ce am lasat in camera tot ce nu ne trebuia din rucsaci, am pornit pe traseu catre Mytikas, pe o vreme care nu ne dadea prea multe sperante.

Evident, inainte de asta am facut poza in formatie completa si in echipamentul obligatoriu.

"Expeditia" Olimp

“Expeditia” Olimp

Nu-i asa ca eram tare draguti imbracati ca la casa de copii ?

Pe traseu ceata parea ca se retrage doar cat sa ne convinga sa mai facem cativa pasi, apoi iar ne invaluia si tot asa inaintam aproape in necunoscut pe masura ce tot mai multe voci spuneau ca o asemenea vreme nu merita osteneala si mai bine ne-am intoarce la refugiu.

Am inregistrat primul abandon la nici jumatate de ora de la plecare, apoi inca unul si inca unul, pana cand am mai ramas 8. In tot acest timp, de fiecare data cand ne pregateam sa cedam in fata cetii aceasta se hotara sa se retraga cat sa zarim urmatoarea culme si sa ne convingem ca nu era atat de greu sa ajungem macar pana la ea.

Ce facem? Ne intoarcem?

Ce facem? Ne intoarcem?

De la planul indraznet de a ajunge pe Mytikas acum ne propuneam macar sa ajungem pana pe Skala, dar, in ciuda indicatoarelor, ceata ne impiedica sa estimam cat am mai aveam pana la el.

pe traseu

Dupa 3 ore si jumatate de ceata si dezamagire ajungeam pe Skala de unde privelistea era asta :

5

Am hotarat sa facem poze cu ceata, ca altceva nu se deslusea in jur si inca faceam poze pe care le-am fi putut face si 1000 de metri mai jos si 3 ore mai devreme cu exact acelasi rezultat cand Zeus a hotarat sa fie dragut si sa faca sa nu fie in zadar efortul nostru. Ceata a inceput sa se ridice usor, usor, destul cat sa zarim Mytikas

Mytikas - detaliu

si ultima bucata de traseu pana la el si, mai apoi, prapastia langa care ne fotografiasem mai devreme.

questa

In cam 20 de minute cerul era aproape senin si vedeam in sfarsit frumusetea traseului din care ratacisem fara cea mai mica idee de ce ne inconjura.

mytikas

Cred ca acela a fost unul dintre cele mai frumoase momente petrecute pe munte fiindca ajunsesem acolo aproape impotriva vointei mele, cu ultimele puteri si tot ce ma inconjura dupa atata efort si dupa ce urcasem 1700 de metri era ceata, iar in cateva secunde cerul s-a luminat, Mytikas sclipea in soare hotarat parca sa ne impresioneze, iar de pe vaile din jur se ridicau fuioare fotogenice de ceata. Un spectacol desavarsit era pus in scena parca doar pentru noi.

9BAcum oboseala parea uitata, iar Mytikas aflat practic la o aruncatura de bat parea din ce in ce mai tentant. Cu toate astea eram obositi, era ora 18:00 si ultima bucata de traseu era cu siguranta cea mai dificila din toate traseele parcurse pana atunci. Sa o parcurgem atat de obositi, la doar cateva ore de apus si cu picioarele tremurand dupa efortul depus deja era o nebunie asa ca ne-am luat la revedere de la Zeus multumindu-i pentru darul incredibil si am pornit catre refugiu.

4

In ciuda previziunilor noastre am ajuns la refugiu dupa doar o ora si jumatate de coborare si nu stiu exact daca ne dadea aripi experienta de mai devreme sau gandul la salata greceasca la care tot visam de pe la ora pranzului.

Refugiul A

Refugiul A

A urmat o seara amuzanta la refugiu, cu ceva poze de noapte spre Litochoro, multa voie buna si niste intamplari amuzante cu vecinii de camera, dar unele lucruri mai bine raman doar in memorie.

Enipeas gorge

A doua zi, la ora 6:00, cu un entuziasm care nu prea ma caracterizeaza mai ales la asemenea ore, am iesit sa fac poze la rasarit doar ca sa dau nas in nas cu ceata care pandea dincolo de balustrada refugiului.

In 30 de secunde eram la loc in pat, iar a doua oara ne-am trezit in jur de ora 9, in zgomotul ploii torentiale de afara. Coborand in sala de mese am gasit nenumarati aventurieri care incercasera sa plece spre Mytikas de dimineata si se intorsesera dupa prima suta de metri, incercand acum sa se usuce in fata semineelor uriase.

Ne-am baut cafeaua si ne-am echipat cu pelerine de ploaie pregatindu-ne pentru o coborare nu prea frumoasa, pe o vreme care nu facea decat sa ne convinga ca facusem cea mai buna alegere incercand sa ajungem pe varf cu o zi inainte.

trupa la coborare

Eu am coborat cu lacrimi in ochi si genunchiul drept in piuneze, altcineva a coborat cu un papuc intr-un picior si un bocanc in altul, altcineva a coborat cu pantalonii legati de rucsac, genul de intamplari mici si haioase care se transforma in timp in amintiri nepretuite.

A fost o tura frumoasa, pe un munte la fel de frumos, incarcat de istorie si farmecul inegalabil al mitologiei. Am fost de departe cel mai colorat si cel mai vesel grup de pe munte si, in plus, ne-am simtit ca la concertele lui Tudor Gheorghe: simpla noastra prezenta pe traseu scadea cu vreo 10 -15 ani media de varsta a persoanelor prezente acolo.

I

Cam atat despre Olimp. Tot ce pot sa mai spun in incheiere e ca daca aveti drum prin Grecia continentala este musai sa urcati cel putin pana la refugiul A sau, de ce nu, intr-o zi senina si urmand planul nostru initial, pana pe Mytikas. Noi vom reveni cu siguranta acolo, candva. Momentan am spus ca voi mai merge pe Mytikas atunci cand se va inventa teleportarea, insa sigur o sa imi schimb opinia intr-un an sau doi.

Albumul complet al turei pe Olimp va urma in cateva zile.

European peaks – 2nd Edition

Logo Olimp 2013_vf

Va amintiti de « expeditia Musala » si strasnicele aventuri prin care am trecut cu ocazia ei ? Daca raspunsul este nu, va invit sa cititi o poveste stiintifico-fantastica, dar complet adevarata aici. Detalii despre tura si traseul spre varf gasiti aici, iar despre pregatirea traseului am scriu un text aici.
Fiindca ne-am distrat atat de tare data trecuta am hotarat sa facem o traditie din astfel de aventuri nebunesti si privind catre tarile si muntii din jur mi-a incoltit in minte o mega idee : anul asta vom urca in Olimp.
Prin urmare, iata-ma in postura de organizatoare autoproclamata a inca unei expeditii nebunesti care a avut 21 de participanti, dar mai are 17, si care va dura de pe 19 iulie seara pana pe 28 iulie tarziu in noapte.

Traseul propus : Bucuresti – Salonic – Litochoro – Muntele Olimp (Vf Mytikas) – Meteora – Delphi – Thermopilae – Atena –Glyfada – Voula –Vouliagmeni – Capul Sounion – Sapareva Banya ( Bulgaria, Muntii Rila) – Bucuresti

Greek adventure map

Dupa cum vedeti, printre reprize serioase de condus vom urca pe Mytikas dupa care vor urma vreo 5 zile pline de vizitat « pietre » si variatiuni pe tema pietrelor, ca sa citez o “mare” calatoare in viata. Noua ne plac pana si pietrele simple, cu atat mai mult cele cu istorie si legende, asa ca sigur vom gusta la intensitate maxima marea aventura greaca.

In ceea ce priveste vizita acasa la Zeus, am ales calea cea mai simpla si vom urca de la Prionia la Refugiul A (2100m) unde vom petrece o noapte, urmand ca in a doua zi sa urcam de la refugiu pe varfurile Skolio si Mytikas si sa revenim la civilizatie.

Conform obiceiului, voi incerca sa va tin zilnic la curent cu progresul « expeditiei » si cu intamplarile neobisnuite care nu vor lipsi, cu siguranta, ca doar mergem in aceeasi formula, hai sa ii spunem…intensa. 🙂

En: Last year we started a custom we’re trying to turn into a tradition, that of travelling once a year, during summer time, in one of the neighboring countries and climbing one of the highest peaks that can be reached without special climbing equipment.

The tradition started with a legendary trip to our Bulgarian neighbors where climbed Musala Peak in the Rila mountains.

For this year’s challenge we’ve gathered a group of 17 friends and we’re going a bit further, to Greece where we’ll visit Zeus’s home, mount Olympus with its highest peaks: Mytikas and Skolio.

 The adventure will not stop there but continue further on as we’ll visit some iconic places among which: The suspended churches of Meteora, Delphi, Thermopilae, Athens, Cape Sounion, Vouliagmeni.

 As usual, I’ll try to post at least a photo a day and I’ll have a lot of stories to write after returning home.

%d bloggers like this: