Din secretele Cretei: cheile Samaria

Câţi dintre voi, auzind numele Creta se gândesc la apă turcoaz şi plaje de vis ? Hai, fiţi sinceri, aproape toţi dacă vă imaginaţi în Creta sunteţi mai mult ca sigur pe plajă cu o băutură rece în mână, poate ceva cu umbreluţă, chiar.

Ei bine noi, trupa veselă, avem o mică obsesie cu munții şi nu concepem să mergem în vacanţă într-un loc fără să încercăm să ajungem în cel mai înalt punct accesibil oamenilor normali (asta ca să nu credeți că odată ce vom merge în Nepal vom vrea musai să urcăm pe Everest, dar un base camp nu se exclude).

Planificând turul de forţă din Creta am stabilit două obiective simple, dar esenţiale pentru echilibrul mare-munte: trebuia să parcurgem cheile Samaria şi să urcăm pe cel mai înalt vârf, Psiloritis. Ca de obicei, am atins doar unul din obiective, motiv temeinic pentru inevitabila dată viitoare.

CSI_5225

Dimineţi la Omalos

Cheile Samaria sunt cele mai lungi din Europa şi de departe cele mai spectaculoase chei pe care le-am parcurs vreodată, cu un relief atât de spectaculos că nu ştiam ce să fotografiez mai repede în cursa contra cronometru cu ploaia care ameninţa să ne strice ziua. Traseul are 16 kilometri de peisaje absolut spectaculoase şi formaţiuni de stânci care ar face, probabil, un geolog să plângă de fericire.

CSI_5509

Am ales să mergem în chei cu ajutorul unei agenţii de turism deşi aveam maşină închiriată pe durata sejurului, fiindcă circuitul complet al cheilor implică plecarea din munte, de la Omalos, parcurgerea cheilor la vale până la malul mării (Agia Roumeli) şi o cursă cu vaporul până la primul oraş cu cale de acces rutieră: Sougia.

Excursia a costat 20 de euro de persoană, incluzând transportul de la hotel şi înapoi, dar excluzând biletul de acces în chei: 5 euro şi biletul de vapor de la Agia Roumeli la Sougia de 10 euro. În total, cei mai bine cheltuiţi 35 de euro din vacanţa în Creta  pentru cea mai frumoasă, dar şi cea mai dureroasă zi, la propriu.

Samaria map

Am plecat din Chania pe 28 mai la ora 05:50 şi până în ora 09:00 ajungeam la Omalos, după un traseu spectaculos cu autocarul prin peisaje care ilustrau perfect  combinaţia mea preferată de cer albastru amestecat cu albastrul marii, munți, văi şi plantații nesfârșite de portocali, măslini şi lămâi.

După un scurt instructaj din partea ghidului privind traseul, punctele intermediare şi regulile foarte stricte ale parcului national ni s-au înmânat biletele de intrare în parc şi am început coborârea.

CSI_5251

La scurt timp după ce am plecat pe traseu avertizarea de ploaie i-a făcut pe reprezentanții parcului să decidă închiderea acestuia aşa că nu am fost asaltaţi de mia de vizitatori care parcurg zilnic cheile în sezon, dar am fost presaţi de ameninţarea ploii care nu este o treabă deloc plăcută într-un astfel de relief cu numeroase zone periculoase.

Traseul este foarte bine organizat, cu puncte de popas bine amenajate şi cu rangeri pe traseu care se asigură că totul este ok şi că turiştii mai mult sau mai puţin echipaţi fac faţă coborârii. Un singur detaliu m-a deranjat foarte tare, faptul că întregul traseu este parcurs de un hidos furtun negru care aproape a reuşit să îmi strice fotografiile, mai ales cele cu râul.

CSI_5559

În ciuda furtunului care arăta ca o rană hidoasă pe obrazul unei fete frumoase, traseul este extra mega spectaculos şi foarte ofertant din punct de vedere fotografic.

Eu nu am făcut decât să îi documentez sumar frumuseţea cât ne grăbeam să ajungem la mare înaintea ploii care ne tot ameninţa şi care transformase cerul într-o pâclă gri, deloc fotogenică.

Cam aşa arată traseul :

Am ajuns în Agia Roumeli cu 15 minute înaintea ploii, pe la ora prânzului, şi am petrecut câteva ore de leneveală plăcută lângă mare compătimindu-i pe săracii întârziaţi care veneau de pe traseu care mai de care mai plini de dureri şi muraţi temeinic de ploaia torenţială de care am scăpat ca prin urechile acului, nu fără repercusiuni.

IMG-20170605-WA0004

Repercusiunile parcurgerii traseului de 8 ore (lejer) în 4 şi jumătate au constat in febra musculară care ne-a bântuit vreo patru zile după traseul prin chei şi care ne-a transformat în roboţi dezarticulaţi pentru care coborârea din pat sau de pe trotuar era o aventură dureroasă.

Ca idee, dacă vedeţi prin Chania sau Iraklion turişti care se mişcă sacadat şi pentru care orice pas pare un chin puteţi să îi priviţi superior şi să le spuneţi cum ne-au spus nouă mai toţi vânzătorii de suveniruri: Oh, so you went to Samaria Gorge.

Fiindcă toate lucrurile se întâmplă cu un motiv, febra musculară atroce ne-a împiedicat să urcăm pe Psiloritis aşa că am decis să mergem în schimb într-o excursie de două zile în Santorini, o insulă care nu poate fi descrisă altfel decât ca “picture perfect”.

În concluzie, iubitori de natură, dacă ajungeţi în Creta nu neglijaţi să priviţi si către munte, fie el Psiloritis fie ele dureroasele. dar spectaculoasele, chei Samaria. S-ar putea să regretaţi puţin alegerea pe durata traseului care nu este deloc blând cu genunchii şi mai mult ca sigur mă veţi înjura groaznic în zilele de după, din chinurile durerilor de muşchi a căror existenţă era secretă, dar nu uitaţi că durerea trece, iar amintirile rămân.

Advertisements

Madeira şi ale ei levadas

Probabil că aţi observat pasiunea mea pentru insule în general din ultimele călătorii. Dacă se mai întâmplă să fie localizate pe lângă tropice  sau ecuator şi să fie vulcanice atunci cu siguranţă le iubesc.

csi_1948

Madeira

Îmi plac insulele nu doar fiindcă îmbină pe suprafeţe mici forme de relief foarte diferite şi evident, spectaculoase, dar şi fiindcă viaţa pe o insulă implică o mai mare apropiere între oameni, un adevărat simţ al apartenenţei la o comunitate, iar clima mai blândă face oamenii să fie mai relaxaţi şi mai prietenoşi.

Pe lângă toate astea, viaţa pe o insulă stimulează şi creativitatea şi inovaţia locuitorilor care trebuie să găsească soluţii ingenioase pentru a se descurca cu puţinele resurse aflate la dispoziţie.

Aşa s-au născut prin secolul 16, levadas, canalele de irigare specifice insulei Madeira, astăzi ajungând să acopere peste 2100 de kilometri şi reprezentând la început o metodă de a colecta apa de pe versanţi şi a o livra oriunde este nevoie pentru irigaţii, şi mai nou o  sursă de “materie primă” pentru micro hidrocentrale.

Fiindcă este tipic insularilor să fie creativi şi inventivi, levadas au devenit nu doar surse de apă ci şi trasee bine definite de trekking, motiv pentru care nu puteam să ratăm ocazia şi să nu explorăm o levada la pas.

Fiindcă nu am ales noi traseul, acesta nu a fost cel mai spectaculos, nici cel mai lung, dar a fost o plimbare plăcută într-un peisaj parcă desprins din visele mele: munte, mare, cer albastru, nori pufoşi şi vegetaţie luxuriantă în care să te tot pierzi.

csi_1788

Levada do alecrim s-a numit traseul  de doar 3 kilometri pe lângă o levada cu apă cristalină, traseu al cărui apogeu l-a constituit o cascadă drăguţă, numai bună pentru o baie în timpul verii.

Cum noi am aterizat în Madeira odată cu un val de frig tot ce am putut face a fost să explorăm lacul de la baza cascadei cu mijloacele din dotare, respectiv cu GoPro-ul, ce-i drept cu rezultate spectaculoase fiindcă deşi sunt artificiale, levadas sunt pline cu păstrăvi.

DCIM100GOPRO

Troutception

Cam aşa au arătat punctele culminante ale traseului, un amestec genial de natură dezlănţuită coabitând perfect cu intervenţia umană, creată cu un scop, dar şi cu respect pentru natură şi locuitorii ei de drept.

Fiindcă am parcurs doar vreo 3 din cei 2000 de kilometri de levadas am un motiv temeinic să revin cândva în Madeira, ca de altfel în cam toate locurile prin care am fost până acum, poate în afară de Sicilia cea consumatoare de neuroni, dar Sicilia este o altă poveste. 🙂

Până la neplăcutul subiect Sicilia vor urma, însă, poveşti frumoase cu mare, soare şi….balene.

Darkclauds şi vulcanii – A love story

Când eram mică şi nu avusesem încă un contact serios cu geografia şi geologia, dar aflasem de existența vulcanilor, cea mai mare temere a mea era că din senin, în timpul nopții, un vulcan ar putea erupe în dealul din spatele casei. Nici nu ştiu câte nopţi am petrecut imaginându-mi cum fug din calea stihiei salvând, evident pe toată lumea, ca orice copil care se vrea supererou şi a citit prea multe cărţi nepotrivite pentru vârsta lui.

Dacă atunci mă temeam îngrozitor de vulcani astăzi, mă bucur de fiecare dată când apare vreunul în calea vacanţelor mele trăsnite. Insulele vulcanice sunt cele mai frumoase şi sper să mă pensionez pe una, dar până atunci vreau să văd destui vulcani ai lumii încât să îl pot alege pe cel mai frumos.

Până acum drumurile m-au purtat pe Pico de Bandama(Gran Canaria, SP), Teide( Tenerife, SP), Vezuviu(IT), Etna(IT), Solfatara di Pozzuoli(IT), La Soufriere( Guadeloupe, FR), l-am văzut pe fiorosul Bárdarbunga (IS) din avion scuipând foc şi am stat de vorbă cu fermierii afectaţi de erupţia faimosului Eyjafjallajökull(IS) care a pus Europa pe jar şi traficul aerian pe butuci in 2010.

Deşi nu sunt mulţi, vulcanii văzuţi până acum sunt atât de diferiţi încât probabil partea cu alesul celui mai frumos vulcan din lume nu prea ţine, dar e un motiv bun să continuu să “colecţionez” vulcani.

Pico de Bandama a fost primul vulcan din buza căruia am privit “în abis” doar pentru a descoperi că abisul conţinea o casă şi o grădină de legume, La Soufriere a fost un labirint cu vegetaţie luxuriantă, departe de orice ţi-ai putea imagina când cineva rosteşte cuvântul vulcan, iar în Solfatara inima mi-a stat în loc pentru o secundă când ghidul a rugat pe cineva să trântească un bolovan şi pământul a vibrat şi răsunat de parcă am fi fost jucării pe pielea bine întinsă a unei tobe africane.

Teide a avut de departe cel mai spectaculos peisaj, dar nu am reusit să ajungem până sus din prima încercare aşa că va urma, la fel şi Etna care deşi nu m-a impresionat de la 2900m poate o va face data viitoare de la 3323m.

Deşi nu m-a impresionat cu peisaje spectaculoase, Etna mi-a scos în cale cadre care îmi plac mult fiindcă surprind, zic eu, ceva din frumuseţea stranie a reliefului vulcanic, dar şi o fărâmă din teama şi fascinaţia mea pentru viaţa în umbra unui uriaş capricios care scoate flăcări pe nas când te aştepţi mai puţin.

Cel mai bun exemplu este fotografia asta care îmi place tot mai mult pe măsură ce o privesc. Sper că şi vouă.

etna

 

Valea Horoabei

Cel mai bun semn ca am imbatranit, pe langa numarul postarilor pe blog, este numarul iesirilor de weekend din ultima vreme. Evident, exista multe explicatii solide pentru faptul ca ne petrecem tot mai multe weekenduri ostatici in oras in loc sa colindam tara in lung si lat, dar exista o parte a inimii care nu vrea sa inteleaga cum vine treaba asta cu responsabilitati si cu atat mai putin notiunea de economie.

Cand inima ne impinge prea tare sa iesim din casa si din monotonie in ciuda caldurii si a oboselii cronice, ca niste oameni batrani si responsabili ne gandim unde am putea merge cel mai aproape. Asa se face ca acum vreo doua weekenduri am ales o destinate pasnica pentru tura/ plimbarea care avea sa sa dovedeasca foarte frumoasa si plina de surprize placute : Valea Horoabei.

Valea Horoabei are o reputatie de traseu periculos, un nemarcat vesnic amenintat cu inchiderea fiindca ar fi periculos si ar necesita acces doar sub supravegherea salvamont. Dupa ce am parcurs traseul cu usurinta, e drept, intr-o perioada in care apa lipsea cu desavarsire din zona stancoasa, nu vad niciun motiv pentru care traseul nu ar fi marcat si deschis publicului.

 

Desi nemarcat, traseul este usor de gasit datorita indicatorului imens care iti arata directia corecta dupa care tot ce trebuie sa faci este sa urmaresti firul vaii pana incepe urcusul lin pe langa apa. Dupa cateva minute de urcus abrupt apare prima cascada care iti confirma ca esti pe drumul cel bun.

Sincer, cand am auzit de valea Horoabei imi imaginasem un traseu asemanator cu cel din Valea lui Stan, dar partea stancoasa, care necesita atentie si catarare pe stanci cu ajutorul cablurilor si scarilor metalice, este mult mai mica, poate nu reprezinta nici 30% din lungimea vaii.

Cu toate astea, traseul este frumos, chiar spectaculos, cu caderi de apa frumoase, arcade, numai bun pentru o iesire relaxanta care nu rezulta in dureri de picioare si plamani in pragul imploziei.

 

Odata intrat pe firul vaii, desi ochii sunt obisnuiti sa caute marcajele, iti dai seama repede ca traseul poate fi unul singur si nu e loc de rataciri, desi am vazut un grup care parea hotarat sa mearga exclusiv pe unde nu trebuia.

Partea cea mai frumoasa a traseului este asta :

Imediat dupa zona dintre stanci traseul continua urmand firul apei printre jenepeni, vegetatie luxurianta si roiuri de musculite care mi-au amintit de traseul spre Vf Retezat. Dupa iesirea din vale, marcata de aparitia a doua stane, exista doua variante de traseu de intoarcere : in stanga spre saua Strunga sau in dreapta, un pic pieptis pana se iese intr-o poteca ce coboara apoi spre Padina.

Am incercat sa identific si sa marchez pe Google maps traseul si a iesit desenul de mai jos. Daca ma insel amarnic astept sa fiu linsata in piata publica sau pe vreun grup de facebook de montaniarzi infocati, altfel, sper sa va fie de folos imaginea.

Traseu Horoabelor si retur

Traseu V Horoabei si retur ( foto G Maps + my mad drawing skills)

 

Ideea este simpla, odata iesiti din zona de jnepeni, cand apar cele doua stane « in cadru », se urca spre dreapta 10 – 15 m pana se intalneste un drum care poate fi urmat pana jos in Padina in pas lejer.

_blog

De aici spre dreapta pana la poteca

Noi am avut placerea de a parcurge vreo trei sferturi de traseu in echipa largita dupa ce o intrebare legata de traseu ne-a facut sa ne marim grupul cu doi companioni, cu care am schimbat cu placere impresii despre orice si am mai baut si o bere la sfarsit de traseu.

DSC_4960_blog

Chiar ma gandeam ca tot mai des intalnim pe munte grupuri cu oameni morocanosi, care nu saluta sau o fac fara sa ridice privirea de la nivelul bocancului si ca vremurile cand legai prietenii pe munte sunt de mult apuse cand au aparut I si D sa ne arate ca lucrurile nu stau chiar asa, ca muntele e inca plin de oameni faini, trebuie doar sa ii descoperi in multitudinea de oameni pusi pe « cucerit » munti, bifat trasee si alte activitati competitive in sensul negativ al cuvantului, care nu lasa loc de comunicare cu « strainii ».

La initiativa nou descoperitilor parteneri de drum am improvizat un traseu de intoarcere inedit, pe firul raului prin valea Ursului ( daca am inteles corect), traseu improvizat care ne-a purtat prin apa, pe stanci si busteni pana in fara intrarii la manastire unde am avut parte de “bucuria” revenirii la civilizatie, sau cum se cheama  nebunia din Padina din weekend.

A fost o tura  plimbare frumoasa, cu vreme excelenta si o companie pe masura, asa ca ne pregatim cu nerabdare pentru “data viitoare”.

DSC_5099_blog

La “terasa” in Padina

Va urma un album, candva, probabil mai spre iarna. 🙂

P.S Va rog sa ma scuzati pentru lipsa acuta de diacritice, am observant ca scrisul in limba romana corecta si sfanta imi ucide creativitatea, iar corectorul meu este in vacanta asa ca va livrez un produs brut, de cizelat ulterior.  Daca sunt cuvinte cu sens ambiguu pe fondul lipsei de diacritice sau doar vreti sa ma luati peste picior puteti sa o faceti aici prin intermediul unui comentariu sau pe facebook, dar acolo doar dupa ce dati un like la pagina.

Amintiri din paradis – Pointe des Chateaux

Ştiaţi că Guadelupa este de fapt un arhipelag, nu o insulă, şi că până şi ceea ce este în mod normal cunoscut ca fiind insula Guadelupa sunt de fapt două insule fooarte apropiate, dar cât se poate de diferite ?

 Noi am facut naveta între insule zilnic, timp de o săptămână până să aflăm că râuleţul pe care îl traversam şi de câte 4 ori pe zi era de fapt canalul dintre Basse Terre şi Grande Terre.

Basse Terre, insula vestică, este vulcanică, cu plaje cu nisip negru şi zone muntoase spectaculoase, cascade şi rauri cu ape termale. Grande Terre, insula estică, este calcaroasă, deci plată şi plină de plantaţii de trestie de zahăr şi banane, cu plaje cu nisipuri aurii.

Daca Guadelupa este un fluture pe harta lumii, Point des Chateaux este vârful aripii drepte, cea calcaroasă şi apreciată pentru plajele de revistă, cu nisip auriu şi ape bleu turcoaz.

               cid:image001.png@01D18901.0E41F030

 Drumul spre Pointe des Chateaux este, ca mai toate drumurile din Guadelupa, frumos, iar în plus, oriunde ai merge la stânga sau la dreapta după ce treci de Saint Francois o să găseşti drumuri care duc la plaje ascunse de mici crânguri numai bune de agăţat hamacul.

 CSI_8969

Am ajuns la destinaţie destul de dimineaţă după standarde guadalupene, nu şi după ale noastre, treziţi fiind de la 6 ca de obicei şi după lungi sesiuni de vânat colibri în gradină şi bălăceli în piscină. ( scuzaţi rima, a fost involuntara)

Am început cu o scurtă incursiune în zona Les Salines unde am pândit sau am fost pândiţi, depinde cu interpretaţi cadrul de mai jos, de crabi verzui, asemenea stâncilor pe care locuiau.

CSI_8501

Câţi ochişori curioşi puteţi găsi în imagine?

 Undeva în larg valurile se spărgeau cu zgomot de stânci şi am recunoscut imediat energia nestavilită a Atlanticului, atât de vibrantă după multe zile în care fundalul sonor fusese asigurat doar de clipocitul lin şi îmbrăţişarea caldă a mării Caraibilor.

După scurta incursiune în Grande Anse am pornit prin parcarea mărginită de tarabe cu produse locale pitoreşti  spre Pointe des Colibris, varful pe care tronează o cruce uriaşă şi care oferă şi cel mai bun punct de belvedere.

CSI_8586

Am ales să pornim spre cruce traversand poate una din cele mai frumoase plaje din Guadelupa, Anse des Chateaux, plajă care este cunoscută şi ca una din cele mai periculoase din arhipelag. Furia cu care oceanul ia cu asalt plaja este incredibilă, iar odată ce ai păşit pe nisipul fin ai senzaţia că eşti sub nivelul mării şi valurile furioase ar putea veni oricând să te măture dacă nu ar fi oprite de un zid invizibil.

 CSI_8576

Priveliştea din drum spre cruce şi de la cruce este bulversantă fiindcă nu ştii către ce să priveşti mai degrabă. Către La Desirade care se vede în zare ca o mega fortareaţă, către stâncile din plan apropiat care par să fie dinozauri adormiţi, către golfurile asaltate în ritm alert de ape pe cât de frumoase pe atât de nervoase.

 

Dacă va exista o dată viitoare când să vizitez Guadelupa ea va include cu siguranţă un răsarit şi/ sau un apus la Pointe des Chateaux, poate chiar o zi întreagă de vânat nori, valuri şi stânci în plin elan creator de forme, sunete şi culori. Chiar şi în puţinul timp petrecut cu aparatul în mână acum şi tot cred că acolo am surprins unele din cele mai frumoase fotografii ale mele cu oceanul în rol principal.

a turner

 Ai putea să te crezi la capătul lumii în Pointe des Chateaux dacă nu ar fi siluetele câtorva insule din arhipelag să îţi amintească discret că lumea e mult mai mare decăt tinzi să crezi uneori, prins în euforia clipei aproape perfecte.

Senzaţia de capăt al lumii a glisat usor spre cea de sfârşit al lumii odată cu norii negri care au monopolizat orizontul şi au făcut marea şi mai nervoasă, dar şi mai albastră.

CSI_8838

A urmat o frumuseţe de ploaie tropicală, goana noastră printr-un crâng, pe o potecă întortocheată şi plină de capcane, şi o lungă aşteptare să fim recuperati din parcare de către ghizii noştri, plecaţi în căutare de plaje pustii.

 Întelepţi ca  întotdeauna, un pic prea târziu, am concluzionat de sub prosoapele de plajă care nu faceau decât să ne ude şi mai rău că este foarte bine să îţi iei în fiecare zi pelerina de ploaie cu tine, dar că ar fi şi mai bine să nu o laşi în maşina odată ce porneşti în drumeţie.

CSI_8854

Copacul revelaţiilor

Din Point des Chateaux am plecat spre plaja fără nume unde ne-am revendicat o poiană şi am pregatit şi savurat un grătar antilez cu peşte, « sauce chien », orez cu fasole( slow cooked) şi banane la grătar cu rom şi cocos ras, toate udate bine cu planteur sau suc de maracuja, cel mai bun din lume.

 Vă întrebaţi dacă sosul chien chiar este cu chien şi ce este acela plateur ? Ei bine, cu puţin noroc vă voi răspunde la aceste întrebări în episoadele urmatoare într-un text dedicat mâncării creole.

 Vă las până atunci să vă delectaţi cu încă o serie de cadre din crângul magic care a răsunat în ritm de tobe şi voie bună o întreagă după-amiază. Fiindca am fotografiat doar când nu ploua cu găleata, şi când nu vânam scoici uriaşe în ocean, cadrele sunt puţine, dar numai bune pentru rememorat sau imaginat o duminică aproape perfectă, chiar dacă udă, pe o plajă pustie, la Atlantic.

Va urma…

Dacă aţi ajuns cu cititul până aici s-ar putea să vă placă şi relatarea primei întâlniri cu jungla tropicală în drum spre  Chutes du Carbet.

Guadeloupe holiday planner (part 1)

trip feb 2016

Ever since I first went to Gran Canaria in February some years ago I started realizing how nice it is to get away from cold for a while, if possible in the midst of winter. It’s strange that the thought has never crossed my mind before since it is so obvious but we, Romanians, are not that used with such thoughts and behavior.

With us it’s more in the natural trend where if it is winter you go to ski resorts, if you can afford it, or stay at home and only go to the mall on weekends.

Our European friends from the northern countries are quite used to go to sunny places during January and February but the Romanians who do this seem to be outnumbered by those taking photos in ski resorts.

Do not get me wrong, I love both types of getaways but when the opportunity appeared to put on my traveling shoes and search deep in my pockets for money for an airplane ticket my choice was simple: Guadeloupe was the right choice for February 2016.

sunshine

Where in God’s name is Guadeloupe ? 

Guadeloupe is in France.

True statement but also very confusing because Point a Pitre, Guadeloupe’s main city is 6754,34 Km away from Paris.

So Gaudeloupe is in fact one of France’s “région d’outre-mer” with the same political status, currency and language (arguable) as metropolitan France. The culture, on the other hand is completely different and extremely interesting requiring on site research and a lot of history reading.

Distanta P to PaP

How is Guadeloupe?

Heavenly, I would argue without ever stepping foot there but with plenty of reasons given by my online research and stories of friends that went there for a visit and moved there for good some months later.

Imagine a butterly shaped island ( actually two close islands) in the middle of the blue ocean featuring vulcanoes, jungles, the best beaches, amazing marine wildlife and a life rhythm you cannot possibly imagine on Continental Europe. Picture having as neighbors Cuba, the Dominical Republic, Puerto Rico.

Or even better, think of captain Jack Sparrow running towards trouble or away from trouble in one of his adventures. That’s the place, exactly.

pirates_of_the_caribbean_on_stranger_tides_2-wallpaper-1366x768

Have you started packing yet?

How to get there :

If you’re not rich you have to start one year in advance by saving money. If you are rich you are not wasting time reading this so problem solved.

Once you have the money for an airplane ticket and at least the faint possibility of getting more for the rest of expense you can start looking for airplane tickets.

From Romania you have to be aware that you will need to have at least a stop in a major airport. For instance you can go to Paris and then to Point a Pitre and you can buy the tickets separately for each part of the trip. Spending a night or more in Paris in between flights might be an interesting option.

You can look for deals with Air France, Lufthansa or Air Carriben.

The best deal we could get being a bit pressed by external constraints got us ticket at the mesmerizing price of 700 euros per person with AirFrance.( not too bad and not too good considering the distance)

We’ll fly to Paris ( Charles de Gaulle) get a cab or buss to Orly airport and take the second flight to Point a Pitre. Combined duration of fights: 8h50 for going and 10:20 for the return flights.

Just imagining all that time spend reading books gives me goosebumps.

Where to stay:

I told you before that Guadeloupe looks just like a butterfly ( one with pretty crroked wings, but nonetheless a butterly). The capital, Point a Pitre is in between those wings that are very different in terms of looks or as Wikitravel puts it:

  • Basse Terre: green and lush vegetation, mountainous with a sulphuric volcano.
  • Grande Terre: flat and dry with a lot of beaches, some of them very touristic.
CopiedeCopiedecarte_guadeloupe_grande-carte_web-1

Photo from: skyscrapercity.com

We found it practical to stay in the Grande Terre side, in Gossier, closer to the capital city and the touristic area since the island is not that big and we’ll be wandering around a lot.

The accommodation is not very expensive and you can find good deals on booking.com or airbnb.com. The latter charges a fee for booking but contains many houses in idyllic places, the service seems to be superior and for a longer stay you could be in advantage with them.

Beware, you might look for a nice place by the beach, be deceived by the photos and end up spending your holiday in a shack by the beach, which might be cool or not depending on your standards and expectations. Do not trust the photos entirely and try to read between the lines while looking for the perfect place for you.

What to Do? Everything!

This section was meant to be called what to do, but I thought I may be a lot clearer saying: do everything. Nonetheless, I will also provide some tips that coincide greatly with our plan for the holiday.

You can enjoy the perfect beaches and waves, be lazy and overuse sunscreen but you could do that almost anywhere so I think it is best that you put on your walking shoes or swimming fins and do things that are a lot more interesting:

  Trekking and nature walks:hiker

  • Climb “La Soufriere” the highest mountain peak in the Lesser Antilles: 1467 m; there are many easier ways to get to the top but we chose the hardest: an 8 hours trek through the jungle. I’ll let you know how that will turn out
  • Take a walk to Pointe des Chateaux – 1 to 2 hours long walk;
  • Hike to Chutes de Carbet  – 6 hours trek

Trips and cruises: yacht

You can find one night cruises from Guadeloupe to Martinique, Aruba and Barbuda or  Dominica.( I saw quite nice offers starting from 150€, transport and accomodation included); For offers go to: Kiosquedesiles

Chosen method of transportation in between the islands :  l’expres des Illes :

Seside fun:

snorkelSnorkeling and diving are a must in Guadeloupe and everywhere around. For an unforgettable adventure book a flight from Guadeloupe to Grenada and dive in the underwater museum;

If time and money are too short for Grenada you can find a lot of local agencies willing to help you ( more info HERE)

Nightlife and day life fun:

For the full list of the events in Guadeloupe in 2016 go to the official Antilles site.

Mingle with the locals at the Carnival if you plan to go there in February – as we’ll do. Take plenty of photos and enjoy the music, the dancing and the spirit of the place.

That’s all for now, I’ll be back to tell you about the estimated costs, what to pack and other useful information I am still working on.

Yours trully, Logo final

 

 

Automne Parisienne

pastel parisian

%d bloggers like this: